55

0
1205

Am învățat să dansez. Să mă bucur sincer. Să spun ceea ce cred. Să conduc motocicleta. Să cânt. Ba chiar şi să scriu. Să merg fără dureri. Să miros în creştet puiul de om al puiului meu, să mă dezmeticesc în rolul nou de bunică.

Am învățat să spun La revedere. Să nu mă fi lăsat de fumat. Să dau drumul de mână celor cu destine de perdanţi, să accept că visul meu este singurul care îmi aşterne drumul. Să dorm puţin, să gândesc mult. Să sparg valul, așa cum am făcut-o într-atâtea rânduri.

Am învăţat să aştept. Să nu reacţionez pripit la evenimente. Să primesc, cu bucurie, plante în ghivece şi complimente. Să mă cunosc.

Am înţeles de ce nu pot întinde poduri în nisipuri. Am învăţat să-mi drămuiesc speranțele și banii. Să-mi temperez visurile, să nu mă doară mai apoi. Să-mi drămuiesc ciocolata şi stafidele, să spăl întotdeauna ceaşca de cafea, să nu înnădesc prieteniile şi nici iubirile.

Am învăţat cum să mă port, atunci când iubesc. Învăţ cum să mă las iubită. Învăț că pot primi și decartez, iată, înzecit. Fiindcă asta e roata vieții, dai, primești, aduni povești.

Am învăţat să aştept. Să ascult. Să las un pic motoarele chiar și acolo, pe banda de viteză.

Să primesc amenzi. Să ofer premii. Să mă bucur de gândurile mele, la cafea, un lucru nemaiîntâlnit odinioară.

Să mă uit fix în ochii mei, în oglindă. Să mă obişnuiesc, în fine, cu cine sunt.

Am învăţat să aştept. Să tac. Să plâng. Mult. Să mă adun, atunci când aerul devenea prea greu pe umeri.

Învăț, iar și iar, să râd. Învăț să surâd la pacea de sub măslini. Mă simt în siguranță. Sunt în siguranță.

Săptămâna viitoare împlinesc 55 și ziua mea mă va prinde la drum lung, fără de internet, la mare depărtare, între gânduri cu gust de sare. Am să scriu, am de scris poveste lungă, de-aia am și lăsat blogul un pic deoparte. Muncesc mult, sper să fac față.

Și fac 55. Zău, nu contenesc să mă minunez cât de mișto poate fi viața.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCam nașpa
Articolul următorVacanță despuiată cu gheață dulce
Mie legitimația de jurnalist mi-a murit de tânără, acum nouăsprezece ani, adormită fiind de parfumul teilor Cotroceniului, flancată de-o cană cu cafea, mașina de scris și îngropată în manuscrise pentru mai multe gazete deodată. Din 1998 locuiesc la Toronto.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ