Cea Mai Frumoasă

0
695

Nu mai pot să număr, nu mai am putere, nu mai vreau să simt sarea lacrimilor celor ce-i plâng pe copii din Colectiv. Mi-e greu pentru ei.

Ascult Pasărea Colibri, spre și de la birou, un cd primit cadou, astă vară, în preumblările mele românești, de la verișoara mea Alina. Iată o ocazie să-I mulțumesc, fiindcă probabil nici ea n-are habar cât de ascultat este. Și reușesc acolo, în înghesuiala din trafic, dimineața și seara, să-nchid porțile lumii în jurul meu și să plec, cu gândurile împletite-n versuri cu har, hai-hui. Am ascultat piesa asta, într-un șir de alte zeci. Și-am ascultat-o din nou. Și iar, încercând să-i deslușesc mesajul. Și-am ascultat-o iar, s-o aud ce spune. Și iar, și iar.

Pentru ca, în seara asta, să mi se reveleze întreaga pleiadă de deșertăciuni pe care ambițiile noastre, speranțele, dorințele și voințele noastre le cresc, în trecerile noastre de-o clipă prin lumea asta. O piesă despre dorință și promisiune. Despre efort și distanță. Despre poruncă și împlinirea ei. Despre cursul ciudat al vieții, cel care cheamă întru visare brațe de flori pentru ca, după împlinire, să râvnească scoici. Mă-ntreb câți dintre noi nu ne-om fi înrolat, așa, s-aducem în dar cea mai frumoasă floare pentru ca, la șovăială ori nimicnicie, să fim dați la schimb pe-o scoică. Cred că toți cunoaștem experiența asta…

 

-Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?

O întrebă în şoaptă într-o zi.

-Din insule pierdute-n depărtare,

Cea mai frumoasă floare care-o fi.

 

Un an întreg corabia cu pânze

În insule opri şi strânse-n ea

Morman de flori, căci fiecare floare,

Cea mai frumoasă în felul ei, era.

 

Dar florile prea multe, într-o seară,

Cu peşti de aur prinşi la subţiori,

Coarbia de foc o scufundară

Şi toţi muriră, încolăciţi de flori.

 

Pe ţărm stau două fete-n aşteptare:

-Ce ţi-ai dorit că dar în acest an?

-Nu-mi mai aduc aminte…mi se pare,

cea mai frumoasă scoică din ocean.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPatru Răspunsuri La Scrisori
Articolul următorCelor Care Cred Că Știu
Mie legitimația de jurnalist mi-a murit de tânără, acum nouăsprezece ani, adormită fiind de parfumul teilor Cotroceniului, flancată de-o cană cu cafea, mașina de scris și îngropată în manuscrise pentru mai multe gazete deodată. Din 1998 locuiesc la Toronto.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ