Corăbii către Lumea Nouă (II)

0
1128
US Navy photo

Cu fiecare an petrecut departe de ţară, scade tot mai tare toleranţa diasprei nord-americane la cârpeală şi mişmaşuri şi, proporţional, creşte dezinteresul faţă de adesea iraționalul patos al luptei locale pentru Nicăieri. Naţia română continuă a face implozie după implozie, inima i se ceartă cu creierul, sufletul îi fuge de-acasă, oasele îi sunt certate între ele. Cum vine asta să-ţi faci singur rău, mă întreb. Autodistrugere sau tehnică vicleană de navigaţie milenară, încă nu mi-este limpede.

Poporul român se-mpușcă vehement în picior, la vremuri în care sprintul mondial pe tartan cere încălţări uşoare, flexibile și  temeinic inginerite. El fuge-n contra plutonului, ba se mai şi împiedică printre jaloanele de credibilitate, montate pe traseu de cele trei frății globale care contează. Scriu şi pendulez între a mă oftica evaziv şi a mă durea de-a dreptul, creionând vocaţia de hăimănăluță a poporului meu din secolul al XXI-lea.

Românii au primit dreptul de călătorie turistică în Canada. Era cazul.

Surprizele şi emoţiile nu vor apărea de la primele avioane aducându-i, în primă tranșă pe posesori de vize, avioane aşteptate încă din luna mai (fraţi, părinţi, copii, verişori, etc). Aceşti compatrioţi cunosc şi au deja o idee despre parametrii vieţilor noastre, aici. Şi surprize frumoase am putea avea, aflând că se caută, slavă domnului, soluţii să nu mai facem Bucureştiul din două-trei bucăţi, ci în zboruri directe. Vom vedea.

Surprizele, în fapt, vor veni de la preconizatul turism estimat începând cu iarna viitoare. Voiajorii de câteva decenii de-a lungul şi de-a latul Europei, vor poposi şi în Canada, la iarnă, imediat după sărbătoarea naţională.

Anticipez o organizare că la carte, cu echipe locale de specialiști ajutând eşantioanele de turişti sprinteni, doritori să încarce şi să trimită primele zeci de containere, umplute cu de toate. Asta, până se dezmeticesc autorităţile c-au crescut, simultan, rata spargerilor şi cererea instalărilor de alarme la locuinţe. Anticipez, pe la Crăciunul viitor, un flux debordant de scurte, nostime şi intracomunitare ştiri şi fotografii pe fb, pe această temă.

Dincolo de avatarurile strecurate mai sus, beneficiul scoaterii vizei turistice canadiene pentru români va fi, în realitate, reciproc.

Pentru noi, trăitorii între două oceane, ridicarea vizelor turistice va însemna un şir de scuturături şi de treziri la realitate, şi mă refer la înţeparea cu acul a Lala-Landului permanent pe care contextul vieţilor noastre de astăzi ni-l cultivă.

Ne vom re-vaccina cu abilităţi de supravieţuire, ne vom ascuţi simţurile într-atât, încât să luăm vârtejul schimbărilor mai uşor. Vom privi, printr-o fereastră, către restul lumii care respiră, se mişcă, gândeşte şi acţionează după tic-tac-ul de azi al planetei.

Vom redeveni vii.

Cu preţul unor dureri şi al unui discomfort evident, cu toţii vom redeveni vii.

În fond, a redeveni vii este punctul comun de pe toate agendele gândurilor noastre, oriunde am locui în această ţară. E cam singurul motiv să ne văicărim, sincer acum, am vrea să trăim…

Din iarnă, fără să ne supunem la stressuri de relocare, avem o şansă să redevenim vii, întâlnindu-i pe românii pregătiţi să ne cunoască acasă la noi.

Visez să-mi cumpăr haine româneşti frumoase, de la turiştii- antreprenori, îngropaţi între sacoşe de rafie, ca pe vremuri. Gândesc la rochia aceea superbă a cărei culoare să iasă la primul spălat la maşină, fix pe toate celelalte rufe, ai căror nasturi să fie desprinşi în secunde, când tragi delicat de un fir de ață, ale cărei cusături să pocnească la îmbrăcare.

Să simt că trăiesc.

Şi să zâmbesc. Da, să zâmbesc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ