Mă bucur că eşti, ştii, da? (Postfața Iubirii Imposibile, semnată de Simona Alexandrescu-Oprița)

1
1565
Simona Alexandrescu-Oprița, desăvârșită prietenă și critic literar al trecerii vorbelor mele prin lume.

 

Emoții și sentimente în sepia. Sunt la zile distanță până când cea mai aprinsă poveste de iubire româno-canadiană, încinsă-ntre coperți, va ajunge în mâinile mele.

Este cartea mea, acum pe drum. Carte despre o iubire care a crescut, trăit și evoluat în mâinile mele, în mintea și sufletul meu, dilatând timpul, amestecând anotimpurile, dându-mi, în esență, revelația faptului că trăirile devin mai complexe, mai intense, cu fiecare experiență. Și mai marcante.

Mulțumesc cerului că mi-a dat puterea de-a articula una dintre cele mai puternice experiențe emoționale trăite vreodată de mine. Terence Bay- O Iubire Imposibilă m-a schimbat profund și, recitind postfața semnată de Simona Alexandrescu-Oprița, astăzi am închis ușurel obloanele, am stins luminile, m-am făcut mică în lumea mea pentru ca, în întunericul cald al gândurilor, să scot rădăcini, ca bobul de grâu.

Simona mi-a fost martor și sfetnic, mi-a fost și dreapta și stânga, în furtuna îndelungă a trăirilor de scriitor și de femeie, deopotrivă. Mi-a zâmbit, în fine, abia atunci când a simțit împăcarea, așternându-se.

Ea, Simona, urmărește filmul al cărei protagoniști, eu și cu Der, rămânem până vom închide ochii. Ea adaugă filmului, coloana sonoră. Cu discreție verifică scenariul și, de ce nu, a dat proba sincerității impactului poveștii, în cel mai frumos mesaj de prietenie pus în vorbe. Când  Simona mi-a trimis postfața, scrisă după răsforirea manuscrisului, am tremurat, citind.

Am înțeles, citind postfața Simonei, cât de complex, epuizant și de elaborat este mecanismul pe care îl punem în funcțiune ca să experimentăm, măcar o dată în viață, sublimul conecției subtile interumane. Îl public mai jos, în semn de respect și de recunoaștere a unor certe calități umane și scriitoricești.

Mulțumesc Simona.

“Ultima oară când am plecat prin tine, a fost demult/ Atunci mi-ai cerut cu împrumut o viaţă/ De atunci continui să uit câte vieţi ți-am dat, câte mi-au mai rămas.” (fragment)

**

Magda, draga mea 

Am închis cartea şi am aprins o lumânare. Pentru liniştea ta, pentru sufletul tău. Pentru viaţa ta de după Der. Te-ai aflat, suflete.

Doare să te vezi goală, flamandă şi pustiită, aşa-i? Doare să afli cum poţi fi iubită şi cât poţi iubi, să ştii că TU nu eşti nimic în absenţa LUI, că pielea ustură, corpul doare şi sufletul urlă?Că Mâine nu ţi-e promis şi, dacă vine şi EL nu-i acolo, e degeaba? 

Ţi-am spus să nu te duci la Terence Bay, ţi-am spus că Der nu există. Nu trebuie să existe. Nimănui nu-i e permis să taie în carne vie, să întoarcă omul pe partea cealaltă, ca pe-o mănuşă şi să-l lase apoi să umble în lume, aşa, pe dos. Neom. Nimănui, da?

Cum de l-ai aflat tu? De ce l-ai căutat?

CE eşti tu după EL?

Eu, în martie 2016, când nici Georgian Bay nu mai putea stinge focul.

Oamenii că el sunt accidente, greşeli ale Creaţiei. Când realizează că a greşit, Dumnezeu îi ascunde prin colţurile lumii, printre sălbăticiuni. Acolo nimeni nu ar trebui să ajungă. Nu te întorci la viaţa ta neatinsă, iar cicatricile rămân mărturia îndrăznelii şi a păcatului. A păcatului de a şti că există dragostea- pârjol.

Fată frumoasă, vino înapoi. Am pus de cafea şi aştept să mă suni. Vreau să-ţi spun viaţă, ce am făcut azi, ce am în plan să gătesc asta-seară şi ce rochiţă mişto mi-am luat. Apoi am să te întreb şi am să te cert, am să-ţi spun că nu vreau să te aud plângându-te, că ţi-ai făcut-o singură şi că exagerezi, că ce-mi spui tu nu e admis în lumea reală.

Că ai jucat fără după alte regului, necunoscute, şi că finalul era previzibil. Şi că voi, scriitorii, sunteţi anapoda. Şi îţi voi da impresia că ascult fără să aud… dar seara, la culcare, am să mă visez ca tine şi am să îndrăznesc, în visul meu, să fiu TU.

Am să-l plăsmuiesc pe Der al meu, am să-l iubesc şi am să-l urmez până la capătul vieţii. Fiindcă noi, femeile lumii, suntem neînfricate în vis. Acolo nu există rutină, nu există responsabilităţi, nu există ceilalţi din rândul cărora nu trebuie să ieşi. Acolo, şi doar acolo, iubim fără măsură şi fără ruşine. Suntem NOI doar în vis. De fapt, acolo suntem TU.

 Îţi mulţumesc că mi L-ai adus, Magda dragă.De parcă nu aveam deja o mie de motive să îţi mulţumesc şi să te iubesc. Mă bucur că eşti, ştii, da?

 Cu recunoştinţă,

Simona Alexandrescu- Oprița

17 ianuarie 2017, Laval, Quebec