Niște mici La Doi Colonei, sub cetină de braduri

0
612
Hai să recapitulăm personajele foiletonului  ( e pentru ultima oară, de-acum inainte le țineți minte, treaba voastră): Făt Frumos- cap de familie, Cosânzeana- consoartă de aceeași sorginte și păstrătoarea tradițiilor aduse în bagaje tocmai din Țara lui Papură Vodă, de unde au emigrat eroii noștri.  Prâslea- copilul de vârstă incertă și care vorbește c-un accent imposibil limba strămoșească, Pxlete- cotoiul familiei și singurul canadian get-beget, Tanța- mașina antică dar trainică, din bătătură. Bătătura, pentru care se plăteste, cu sârg, încă vreo 25 de ani. Ficusul Vasile- proaspăt mutat într-un ghiveci mai mare,  vreo două violete de Parma care manifestă dezinteres estetic și riscă s-ajungă la găleată precum și alte acareturi care vor apărea pe parcurs.
Scenariul: în general, acasă, că-i cel mai ieftin. Acum însă, în  preumblare de viteză, contra cost, pe meleagurile strămoșești.
Familia voinicului îinhămată la trei valize subțirele, așa cum cer normele internaționale de zbor a ajuns într-o însorită zi de vară târzie, la București.
Scopul scuza mijloacele: erau ceva părinți de văzut, erau de arătat lui Prâslea meleagurile fără de seamăn și mai avea Cosânzeana de văzut un dentist care să-i facă zâmbetul pe standarde nord-americane.
Înghesuiți  într-un taxi ce gonea pe DN1 spre Bușteni, Cosânzeana și Prâslea  se-ntreceau care să fotografieze mai cu  sârg tot ce vedeau, la întâmplare. Anticipau bucuria celor 357 de prieteni de pe Facebook care aveau astfel să se înfrupte din atmosfera de vacanță: reclame, fete cu fuste foarte scurte țopăind pe tocuri, fete cu pantaloni foarte scurți , da’ scurți! sau un Ferrari cu număr bulgăresc care tocmai executa in trombă o triplare pe dunga continuă.
Iaca și niste oameni cu vacile venind agale pe contrasens, ceva câini comunitari în fața unui bufet sătesc, într-un șanț doi șoferi vorbind la celulare după o tamponare ușoară, încă un accident pe DN1, de data asta c-o salvare cu girofar, peturi goale plutind pe undele raului Prahova și câteva bijuterii arhitectonice la șosea, denumite modest pensiuni agroturistice de trei margarete.
Taximetristul ținu drumu’ntins până la Valea Cerbului și trase de volan la terasa La Doi Colonei SRL. Până să vină vestiții mici cu muștar pentru care bătuseră atâta drum, Prâslea îndrăzni să silabisească: la doa co-loni. Ăștia ce-s, tati, coloni?
Făt Frumos flamând dar calm îi explică fiului cum poneii și coloneii sunt în general lucruri diferite, deși seamănă la pronunție. Prâslea, lămurit buștean, se aventură să descrie pădurile de braduri de pe coastele Bucegilor,  ceea ce-l făcu pe taximetrist să arunce printre dinți: ‘r-ar mama voastră, că nici românește nu știți…  
 
Un tur la Peleș, văzut la pas grăbit li doar pe-afară, îmbogăți fototeca familiei voinicului. La fel cele câteva instantanee cu Prâslea când scuipa cu boltă într-o fântână arteziană, când se scobea în nas, când ștergea cu arătătorul praful de pe mașinile cu numere de București din parcare.
Cu toții nu conteneau să se minuneze de aerul proaspăt, de culmile pierdute între nori ale munților (auzi, la Mont Tremblant să fi avut noi munții ăștia ce treab-ar fi fost! șopti din mers, Cosânzeana).
Feeria fu intreruptă de taximetrist. Acesta, cam sătul de preumblare pe jos pe trasee turistice, sugeră elegant :
-Se-ntoarce domnii la Capitală până nu se gâtuie traficu’ la Ploiești ?
Treziți din visare, cu reflexele nealterate de timpul petrecut pe meleagurile Tinereții Fără Bătrânețe, Făt Frumos și Cosânzeana grăbiră pasul. Trebuia părăsită locația în cel mai scurt timp, altfel ar fi urmat ore bune, bară la bară, pe ritmuri sănătoase de manele.
Jovial, taximetristul voi să-l bucure pe Prâslea cu o ultimă-nsărcinare :
-Puștiulică, dă o fugă și ia la nenea un pachet de Assos de la chioșc, de-acolo. Uite banii, păstrezi restul de la nenea!
Vacanța abia începuse.
Cosânzeana, urmată la fracțiuni de secundă de Făt Frumos, îngheță la auzul propunerii: era clar, Prâslea trebuia ferit de contactul cu civilizația strazii din Țara lui Papură Vodă.
Întrebarea era: cum?
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentViața, ca la mama acasă
Articolul următorȘefu’, dăm o fugă și la Bușteni?
Mie legitimația de jurnalist mi-a murit de tânără, acum nouăsprezece ani, adormită fiind de parfumul teilor Cotroceniului, flancată de-o cană cu cafea, mașina de scris și îngropată în manuscrise pentru mai multe gazete deodată. Din 1998 locuiesc la Toronto.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ