Românii din Ontario- Românii din Quebec

1
1863

La doar o săpătămână distanţă între ele am să particip la două serbări câmpeneşti româneşti, mari cât nunţile şi bogate-n glume, întâlniri de neuitat, selfies, mici cu muştar şi probabil bere, cât e ziulica de lungă.

vremuri bune
la vremuri aproximative

Una urmează, aici în Ontario, la parcul Magna (nord de Toronto, pe Woodbine Nord), organizată de AREC- Asociaţia inginerilor români din) Ontario (http://www.arec.ca/events/picnic-arec–2016-06-18-aa141).

Acum, haideţi să ne înţelegem, AREC primeşte ba chiar invită la aceste manifestări anuale, nu numai inginerii ci pe toată lumea, indiferent de vârstă, de profesie, de distanţă fizică faţă de locul de întâlnire. Este un adevăr, asociaţia a fost înfiinţată acum mai bine de 10 ani în jurul unui nucleu de ingineri, pentru că ingineria a fost cea mai răspândită profesie care obţinea punctajul de selecţie pentru imigrarea în Canada, în anii 90 şi un pic după aceea. De atunci lucrurile s-au schimbat, cum ştim cu toţii, dar faptul că această asociaţie funcţionează, în ciuda numărului tot mai redus de ingineri nou-veniţi care să îi întărească rândurile (mai exact nu cred că mai vin ingineri, România pregătindu-şi tinerii în cu totul alte specializări, mai mult sau mai puţin calificate dar care nu fac subiectul acestui material- n.a.) este un lucru demn de aplaudat, spun eu.

ca frații
ca frații, fără dușmani naturali

În fond cam toate cluburile internaţionale de elită au avut un punct de pornire, un start. Păstrând proporţiile şi fără nicio glumă, şi AREC, după consecvenţa pe care o manifestă, are toate, dar toate şansele să se consacre drept organizaţia românească- punct.

AREC este pe drumul acesta, toate datele converg către agregarea în jurul acestei asociaţii profesionale.
Ok, dacă sub auspiciile acesteia este să ne fie agregarea etnică periodică (şi mă refer la întâlnirea de peste vară, picnicul anual precum şi întâlnirea deja tradiţională din toamna, Balul AREC-n.a.) din Area Toronto cel puţin, atunci totul sună corect.
Inginereşte.

Weekendul următor, pe 25 iunie am să fiu la Montreal, la Ziua Iei, întâlnire organizată la Val David de către Asociația Română din Canada (arcanada.org).

un grai, un gând, o vrere
un grai, un gând, o vrere

Nu ştiu mare lucru despre istoria acestor manifestări şi sunt convinsă că, la faţă locului, vorbind cu organizatorii am să aflu mai multe.

Sunt nerăbdătoare să mă întâlnesc cu presa de limbă română din Area Montreal, oameni cu care, mai mult sau mai puțin, mă cunosc şi care ştiu că au multe şi frumoase de spus și de scris. Şi, pentru prima oară, am să cunosc grupuri mai mari de români din Quebec. Vreau să-i cunosc nu numai din curiozitate gazetărească (o am şi p-aia, recunosc) dar mai ales că să identific cmmmc (cel mai mic multiplu comun- pentru cine ştie despre ce vorbesc) precum şi cmmdc (cel mai mare divizor comun, un defect ingineresc, recunosc) al celor două mase etnice, prin reprezentanţii lor adunaţi la aceste serbări câmpeneşti.

Am emoţii la întâlnirea cu românii quebequoazi. Cu ai mei, aici, în Ontario, nu.

Acolo, da.

Am avut şi săptămânile trecute, când am participat la o întâlnire de poveste, straşnică, ce mai, organizată acasă la Simona şi Adrian Opriță, din Laval (cărora iar le mulţumesc, dacă nu le-am mulţumit destul), acolo unde alte două talente s-au adunat sub aceeaşi streaşină a spiritului dezlegat de cele lumeşti: scriitorul Viorel Ilișoi şi violonistul Daniel Lazăr.

Am emoţii.
Am emoţii pentru că ei, românii din Quebec au crescut şi s-au format după cum este filonul, feeling-ul, trăirea socială şi ritmul inimii provinciei în care trăiesc. Ei nu sunt ca mine sau, în fine, sunt doar un pic ca mine.
Ei sunt ca şi Quebec-ul, o provincie pe care o iubesc deja şi pe care am avut atât de recent ocazia s-o văd prin ochelarii mei, ore în şir. Asta și fiindcă m-am pierdut la ieşirile din autostrăzi (care ies şi pe dreapta şi pe stânga, zăpăcitor, numai bine să te aiurească de cap) şi am traversat insulele şi insuliţele din Area Montreal, în câteva rânduri. Da, vegetaţia locală da tonul european, podurile, aranjamentul străzilor, aerul însuşi este cu mult mai european.

la bine și la greu
la bine și la greu

Legenda spune că românii quebequoazi nu sunt atât de riguroşi şi de disciplinaţi ca cei din Ontario (n-am să compar cu alte provincii, deşi cred că arealul anglo-saxon este omogen din acest punct de vedere) ca să-şi mai amintească să şi trăiască, printre jaloanele muncă- somn-muncă. Că păstrează comunicarea mai directă, mai acidă, mai nuanţată, poate un pic mai consumatoare de energie decât o păstrăm noi, aici la sud. Că sunt mai boemi. Mai frumoşi, amestecaţi printre oameni cu trăsături mai frumoase, după canoanele noastre, mai europene. Că ei chiar trăiesc un strop mai intens decât noi.

Aştept să mă întâlnesc cu oameni buni şi talentaţi, cu oameni a căror vorbă păstrează savoarea gândului din umbră și, oameni curioşi la rândul lor fiind, să îi las să mă cunoască.
Am sentimentul uşor tâmpit că trec Prutul, Tisa, Dunărea, ca să găsesc şi acolo tot români. Sau că trec Carpaţii (eu fiind de loc de la Dunăre şi mângâiată în copilărie de arşiţa Bărăganului, puţin-spre-deloc cunoscătoare a Ardealului). Am să-mi iau paşaportul la mine, pe ascuns şi dacă am să mă simt vreo clipă în străinătate, am să-l pipăi în ghiozdan, întru liniştire. Sunt tot în Canada, am să-mi spun.
Suntem două mase compacte de români, întinşi deja pe câteva generaţii. Ca grupuri compacte, trăim de circa 25 de ani în două provincii mari şi care se holbează una la alta, în tăcere.

Am să caut cel mai mic multiplu comun între românii din Ontario şi cei din Quebec şi sper să îl identific. Ca şi prezenţă numerică, diferenţele dintre noi sunt relativ nesemnificative E adevărat, etnicii români din Quebec au ceva mai multe poveşti şi legende decât am reuşit noi să creştem în Ontario şi aici mă refer la punctele de rezistenţă anticomunistă şi care au marcat cursul vieţii multor români fugiţi şi ajunşi în Quebec înainte de 89. Sper că cele spuse să nu stârnească animozităţi, cuiburi de rezistenţă anticomunistă existând şi în Ontario, şi ele active şi prezente atunci când a fost atâta nevoie de ele.
Că şi vibraţie, noi, românii din Ontario şi cei din Quebec ştiu că suntem crescuţi altfel, după chipurile şi asemănarea locurilor unde ne-am aşezat. Am să depun tot efortul posibil, am să pun la bătaie toată atenţia posibilă şi, preţ de două weekenduri am să încerc să identific şi cel mai mare divizor comun. Şi am să le pun pe amândouă aici, spre citire şi comparaţie, în măsură priceperii mele.
Cineva trebuie să o facă, zic eu. Am să fiu eu aceea, sper.

***
Legendă explicativă, aplicată textului de mai sus, citire după Wikipedia:

Cel mai mic multiplu comun (prescurtat c.m.m.m.c.) pentru două sau mai multe numere naturale nenule este cel mai mic număr natural care se divide cu toate numerele date.

Un număr întreg se numește cel mai mare divizor comun (prescurtat c.m.m.d.c.) al numerelor întregi a și b dacă și numai dacă pentru orice divizor comun c al lui a și b, d este un divizor al lui c.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ