Tăiat

0
1828

Lung și ondulat,de când mă știu. Castaniu, când mai închis când mai deschis, după inspirație.

Prins în coadă, cu fundă, uneori doar răsucit și prins într-o clamă și cel mai adesea liber, dat binișor pe după urechi.

Părul meu, cu mine prin vârste .

Mi-a ascuns priviri furișe, mi-a ascuns lacrimi, mi-a împrăștiat lumea în evantai, pe pernă, mi s-a lipit, lung și greu, de spate, până aproape de șolduri când ieșeam din apă, mi-a ținut de urât și mi-a învelit gândurile, m-am jucat cu cârlionții în timp ce mă gândeam la una-alta, mi-a înghițit galoane de șampon, balsam, spume, uleiuri și alte alea și, mai ales, m-a ocrotit.

Pe scaun la coafor, azi, cu oglinda uriașă în față, o văd pe Kate cum pregătește foarfecii. Pieptănul cu codiță subțire.

Alt foarfece, scos dintr-un sertar.

Îi arăt cam cât de lung vreau. Negociem un pic la lungime, nu mult. Cinci centimetri spre creștet, mai scurt spre ceafă.

Desfac părul din clamă, îl scutur pe spate, Kate zice: e făcut permanent? Nu, zic, așa e el.

Și îl tăiem, zice. Tăiem, zic.

După care tac și rămân cam ca mielul la tăiere, fără puls, cu ochii în oglindă. Kate împarte calota cu coada pieptănului în paralele și meridiane. Prinde șuvițele lungi în cleștișori.

Ia foarfecele mare, prinde șuvița din spate, o întinde, o trage spre ea, o apucă între degete și, în clipa când a înfipt foarfecele în șuviță, am simțit. Am simțit durere, amorțeală și durere.

Hai că mi se pare, zic.

Încă o șuviță lungă, o ia, o întinde, o măsoară.

Taie.

Fior în tot corpul, tobe îmi băteau în timpane, zgomot și vuiet în cap, cuvinte neînțelese, strigate parcă drept în creier. Ceva se opunea, nu știu nici să explic, parcă n-ar fi trebuit să o fac…

Șuviță după șuviță, cârlionț după cârlionț au căzut pe pelerina neagră din plastic. Apoi, pe jos.

O fată a venit să măture, a adunat un făraș de păr de pe podea.

M-am simțit fără vlagă, nu mai știu cum s-a încheiat toată operațiunea. Kate a continuat să-și facă treaba, a tuns, măsurat, ajustat ici și colo, a făcut o treabă chiar bună. Un pic de culoare la final, uscat, aranjat și gata.

La final, senzația mea: de mireasă imediat după taina primei nopți. O zăpăceală plenară, o năuceală, parcă nu mai prindeam ultrascurtele, regret, spaimă, nu pot descrie. E o rupere de mal, e o văduvie, e o altă noapte.

Sunt la câteva ore de când mi-am tăiat părul.

Stranie, ciudată trăire de poveste tăiată, de viață tăiată, de Altceva, de episod nou. Am uitat până și cântecul preferat. Din când în când mai arunc un ochi la mine, în oglindă.

Mă recunosc cu greu. Zâmbesc la mine și-mi fac curaj.

M-am tuns scurt, prima oară după mai bine de cincisprezece ani. Mă cheamă tot Magda, îmi repet, așa, de chichi.

Ne-bu-ni-e!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ