Textele dintre Inimă și Minte- O femeie, cu parfumul ei pereche

0
389
Un răspuns la  postarea Ce-ți șoptește o femeie, a lui Alex Chermeleu
Și dacă o femeie nu-ți șoptește, ci doar îți zâmbește?
Fiindcă o femeie care-ți zâmbește ți-a amestecat, pe loc, zilele săptămânii. Dacă, zâmbind, ți-a trimis și gându-i, admițându-l pe cel mai imaculat și inofensiv din preajmă,  în clipele acelea te poți considera un norocos: puțini ajung să pătrundă între faldurile rochiei gândurilor unei femei.
 
Femeia care-ți zâmbește te poate transforma, după caz, în poet , corsar, pictor, statuie sau maratonist. Depinde de ce-are ea în minte, depinde ce gânduri i-ai înțeles, dintre toate cele spulberate ca puful de păpădie în jurul tău. Ea știe și poate să-ți scoată inima la mezat și să dea rest, târgovețului, doi ochii închiși, încinși. Poate să împletească gândurile tale-n codițe,  cu care să tragă apoi un vapor înnămolit la reflux. La fel de bine cum poate, cu două degete, să-ți ridice cupa biruinței în străluciri de făclii și să ți-o ofere radiind, strecurându-și discret parfumul pereche.
Nu-i scrie ode, nu-i zăpăci vederea cu sclipirea diamantelor , n-o amăgi în buchete de stereotipuri. Ia-o de mână și las-o pradă țărmului, într-o margine de mare, vreme de-o oră. Privește-o din spate, ea va ști. Dă-o ofrandă ploii de primăvară într-o mansardă încinsă de săruturi. Privește-o din față, ea așteaptă. Adaug-o în bilbioteca ta, dă-i un raft întreg al ei.
Femeia care-ți zâmbește și te și gândește este final și început, deopotrivă. Șoaptele ei, adesea trimise telepatic, îți vor spune mai mult decât despre iubire. Tu aștepți ca ea să nu-și strige iubirea, să n-o repete-n vorbe, să nu semene cu jumătate din planetă. Cel mult s-o șoptească.
Pe ea o simți, fin, când îți șoptește. De ea nu scapi, însă, din cap atunci când te gândește.
Ai dreptate, o femeie care îți zâmbește și te gândește nu este pentru oricine. Ea poate fi pentru tine doar atunci când emoțiile-ți nu-și mai au locul în plexul solar, când te sufoci de rar ce bate ceasul, când sufletul ți-e, brusc, atât de mare încât începe să-ți dea roată.
 
Atunci ți-ai dori enorm să șoptească, să poți respira și tu.

 

 Măcar un pic.
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAsta se cheamă deschisul ușii la intrare :)
Articolul următorNumărătoarea Inversă
Mie legitimația de jurnalist mi-a murit de tânără, acum nouăsprezece ani, adormită fiind de parfumul teilor Cotroceniului, flancată de-o cană cu cafea, mașina de scris și îngropată în manuscrise pentru mai multe gazete deodată. Din 1998 locuiesc la Toronto.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ