2015- Bilanț de Foaie, prin ochii mei (I)
30 decembrie 2015
2015- Bilanț de an, prin ochii lui Giani Codrin (UK)
30 decembrie 2015
Show all

2015- Bilanț de Foaie, prin ochii mei (II)

Amestecul de sinteze etnice cu viața mea personală este inedit, este Altfel, mi s-a spus în câteva rânduri. Eu cred cu tărie că viața mea, prinsă în Foaia de Drum Lung, are rolul ei, acela de echilibrare intimă cu esența a ceea ce sunt, ce ești, cine suntem, de fapt.

Cresc și creștem, unii de zeci de ani, într-o altă lume. Nu o altă țară, ci o altă lume. Am venit într-un fel, am evoluat- involuat, am învățat și uitat lucruri și principii, am dezvoltat aspirații și am închis culoarele viselor atunci când la orizont veneau inundațiile. Trăim, aici, la o altă intensitate, intensitate dată de strămutare, în special. Bilanțurile noastre sunt când dulci ca mierea, când aspre ca glonțul, parafrazând titlul unui celebru roman românesc.

Eu în 2015 (iar aici scriu pentru jurnalul meu) am trecut printr-o intervenție chirugicală majoră, apoi am pierdut un job, apoi am pierdut-o pe mama, uneori am iubit, alteori am crezut că iubesc, la un moment dat pare-se că am fost iubită. Am luat alt job, am schimbat și mașina, am mai făcut niște îmbunătățiri la casă, am scris, am citit mult, m-am văzut cu prietenii care contează, mi-am permis drumuri incognito în România- singura modalitate pentru cineva stabilit în diasporă ca să vadă, la prima mână, schimbările și să-și astâmpere nostalgiile, fără presiunea cuiva, a oricui, în preajmă. Planul e să vizitez România în fiecare an, fiindcă tot mai e ceva nou și inedit de explorat. Copiii mei sunt aici, vor fi aici întotdeauna, după cum se pare. Per total, am motoarele turate pentru anul care vine, cu sănătate doar să fie.

Bilanțul lui 2015, etnic vorbind, nu poate omite nișa bine pusă la punct a școlilor românești pentru cei mici. Aici câștigul, cred eu, este cel mai mare. Faptul că părinții români înțelepți își înscriu copiii la școlile românești, nu neapărat pentru învățătură cât pentru socializarea- fundament al prieteniilor de mai târziu. Un lucru pe care eu, la vremea mea, l-am ignorat și mi-am deprivat copiii de cunoașterea și participarea la grup pe criterii etnice. Greșit, recunosc și recunosc, acum, consecințele.

Da, revin: individual suntem străluciți, ca și grup nu funcționăm decât punctual. Au fost alegerile în 2015 și am văzut efuziunea vectorial orientată către binele (în accepțiunea noastră, cu datele noastre) țării de origine, am votat cât am putut. Au trecut alegerile, a trecut și efuziunea. Mă-ntreb de unde jena, îndoiala, discomfortul atunci când amintim de proiecte etnice comune.

Așa cum țara nu are încă, după 26 de ani de răsfăț capitalist, o autostradă București- Brașov, nici noi, aici, cu zecile de mii câți suntem comasați în orașele mari, n-avem centre comunitare. Cu bibliotecă, sală de spectacole, școală de duminică pentru copii, punct de întâlnire cu diferite ocazii. N-avem. De parcă ar fi careva dator să ni le ridice.

N-avem plan pe termen mediu și lung cu privire la pensie. N-avem, ca și grup, clădiri care să primească destinația de case pentru pensionari, de parcă noi am trăi veșnic. Invariabil, orice român ajuns la maturitatea bilanțurilor, în Canada, va ridica din umeri: ce fac la pensie, adică peste 5-10-15-20 de ani? Păi, nu știu, cred c-am să stau în casa mea…Și cam atât.

Unii visează să se întoarcă în România și chiar o vor face. Sunt mulți, aceștia.

Nimic nu ne lipsește în Canada mai mult decât socializarea. Știm cu toții. Iar socializarea rămâne o temă de studiu și în 2016 și, probabil și în anii care vor urma. Haideți s-o privim în ochi, s-o dezbatem, să-i dăm de capăt.

WP_20151230_13_26_32_Pro

N-am veleități de Ioana D Arc, n-am să încerc să promovez nicio agregare etnică, atâta vreme cât, individual, noi continuăm să perpetuăm angoasele și spaimele eșecurilor generațiilor pe care le purtăm în genă.

Există, însă, 2016, anul care abia așteaptă să intre în rol. Avem o șansă să facem ceva, acum, cât suntem în putere.

Sper că vă veți face auzite vocile (eu vă ofer spațiul, aici, dacă vreți) și veți consimți că e cazul să ne punem amprenta, nu numai profesional ci și fizic aici, acum, pe tărâmurile pe care am ales să locuim.

Scrieți-mi ce idei de interes etnic aveți și poate s-alege ceva, poate măcar începe ceva,  în anul care vine.

Vă urez un an 2016 strașnic la orizont, încărcat de succese, sănătate, împliniri pe toate planurile. Ne reauzim după hărmălaia Revelionului, normal. La Mulți Ani tuturor și curaj în 2016!

Dacă nu Noi, cine și Dacă nu Acum, când.

 

PS- Fotografia aleasă este coperta romanului semnat de Norman Manea, un preaiubit scriitor român stabilit în Statele Unite. Volumul poartă semnătura autografă și a fost primit de Crăciun de la Daniel Lucaci, ginerele meu. Mulțumesc încă o dată Dani și am să postez aici fotografiile, așteptând zilele de răgaz pentru cufundarea în lectură.

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *