O Poveste cu Gelu, Gina și Vasile
3 martie 2016
INFORMAȚIE- Consulatul român la Toronto își schimbă adresa. În aprilie se mută lângă Don Valley cu Eglinton
12 martie 2016
Show all

Teo Milea- cu forță de meteorit și impact în timp real asupra diasporei române din Toronto

FOTO: Laurențiu Petre

A scrie Teo Milea (teomilea.com) e cu mult mai greu decât a cânta Luceafărul, pe cuvântul meu.
Teo Milea desenează uși pe perete, după care le deschide, l-am văzut eu.
Uși către mine.
Uși către noi.
O face c-o măiestrie de iluzionist. Doar arată larg cu brațul către noi, iar noi, în aburii de conștiință plutind deasupra creștetelor, tăcem și mergem într-un Dincolo liric ce sună cunoscut și unde, brusc, suntem noi doar cu noi înșine. Parcă ne compune muzică pentru gândurile noastre, cam așa ceva.

Scriu Teo Milea și nu știu dacă muzica lui, dorul nostru de ceva-ul nedefinit, pus la păstrare pentru anii târzii ai descoperirii de sine, sau amândouă deopotrivă, ne-aruncă la vama dintre rai și iad, de la primele acorduri.
El interpretează iar nouă ni se șterg întâi numele din pașapoarte, apoi pozele, apoi ni se topesc pașapoartele cu totul și, uitând de nume, conveniențe și vârste, suntem totuna, sub ploaia de stare.

Scriu Teo Milea a doua oară, la trei luni distanță de la primul lui concert la Toronto. Scriu greu despre un talent greu ca plumbul, de neatins precum plasma. Simt greutatea spiralelor de ADN agățate de degete, simt fluturii plutind prin sânge, scriu reamintirea rostului pe lume.

În cele aproape două ore de concert susținut duminică seara la The Music Centre- downtown Toronto, marea de spectatori a împins ștacheta nevoii de valoare artistică intraetnică, într-atât de sus, încât la un moment dat pe toți ne-au durut umerii.
Scriu Teo Milea și cred Teo Milea ca fiind noul normal al calității actului artistic românesc din Canada. Nu ne mai putem întoarce, nu ne mai putem minți. Iar această recunoaștere cere, la rândul ei, marea curățire interioară a fiecăruia dintre noi. Cere pecetea normalului, cere respirația firească a lumii și a vieții.
Teo Milea ne forțează confortul. Ne descuie gândurile, acelea vreodată crescute, niciodată spuse.

Muzica lui Milea are impact asupra diasporei române din Canada, o remodelează brâncușian, cu daltă de sunete. Ne-a luat pe sus. Participarea lui în recital nu a însemnat un concert, a însemnat începutul unei schimbări.
Și fiindcă el are conștiința impactului uriaș pe care-l are asupra noastră, să facă bine să ne treacă pe calendarul lui, mult și bine de-acum încolo.

Aici, cu Teo

Aici, cu Teo

Recitalul de duminică seara a adunat o altfel de diasporă, una aproape necunoscută mie. Am urmărit privirile, chipurile celor prezenți în sală și vă jur că acolo nu a fost loc de deșarte prețiozități. Cum nu a fost loc de non-valoare. Cum nu a fost loc loc de jumătăți de măsură, ci de prea-plin.
Amintiți-vă chipurile exploratorilor de artă în galeriile din orașele de pe unde ați venit: ochii aceia cu irisuri brăzdate de figuri geometrice, ai intelectualului. Bărbiile ușor încordate a înțelegere, a pact cu arta în sine. Mâinile ascunse prin buzunare, singurele nemartore la întâlnirea iubitorului de artă, față în față cu marea lui chemare, marele chin, marea dilemă, marea, cosmica întrebare a ființării.

Așa a fost audiența la concertul lui Teo Milea. Am realizat, vâzându-i laolaltă, transpuși de compozițiile topite-n clapele pianului lui Teo Milea că este un moment-cheie în evoluția noastră culturală pentru următoarele decenii. După ce asculți Teo Milea, după ce vezi în minte un film ce se derulează simultan în mințile celor peste 150 de spectatori, în majoritate covârșitoare români, te simți ca după ce asculți Pink Floyd: golit, năucit, hipnotizat și plin, deopotrivă.

Pentru noi ca și diasporă, repet dacă mai era cazul, este un câștig imens, covârșitor. Avem acum, aici, muzica lui Teo Milea. O dovadă că există potențialul de a juca, la fel ca în orice joc virtual performant, pe nivelul următor, ca și calitate și complexitate.

Este un culoar complet neexplorat al uneia dintre fațetele personalității noastre ca și grup etnic: nevoia, departe de a fi fost satisfăcută până acum, de artă, în forma ei elaborată.
Aburii conștiințelor celor adunați la The Music Centre au adăugat un etaj conștiinței colective etnice românești de la Toronto.

Nu știu ce urmează. Ba, aproape știu, dar n-am să spun.
Încheiați-vă ziua ascultând zece minute Teo Milea și nu uitați să descuiați porțile grădinilor din voi. Schimbarea din noi se petrece cu voia noastră.

Aici, acum, încă lovită-n moalele capului de muzica vămii dintre Rai și Iad.
Magda

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *