Semăn cu tine
7 februarie 2016
Joaca nu se uită
16 februarie 2016
Show all

54

Rusu Theodora, 11 ani, Academia Libera de Grafica „Paula Salar”, lucrarea „Eu sunt îngerul care protejeaza natura”

Mă ciupesc, chicotesc, zâmbesc la fiecare două vorbe, sunt pusă pe o grațioasă caterincă, de cu noaptea-n cap. Mai nou, vorbesc la telefon ore nesfârșite. Pe internet, ici și colo. De când cu pana de internet de opt zile în șir, am redescoperit viața reală și n-aș lăsa-o curând din mână.

De ziua mea mi-am cerut zi liberă de la birou. Și s-a putut. Îmi place ce fac la birou, dar-ar domnul și economia să mai țină.

Fac curățenie cu sfințenie, sunt maniacă. Port două codițe prinse-n elastic, o pisică pe nume Ciorăpel este la celălalt capăt al canapelei și am în brațe un laptop. Un laptop unde cântă niște muzică din anul 2016. Eu ascult muzică încă din 1967. țin minte. Îmi și amintesc primul cântec iubit: Trecea fanfara militară, al lui Dan Spătaru. A trecut un mileniu de atunci.

Pe umeri port 54 de ani.

M-am născut în plin război rece, la cincisprezece ani de la încheierea efectivă a războiului al doilea mondial. În 62, anul când, la Dallas, a fost asasinat Kennedy. Eu aveam câteva luni. Aveam șapte ani când cu aselenizarea. Am văzut-o în direct la televizor, o tin minte cadru cu cadru, de atunci. Am citit, ulterior, integral, Moartea Unui Președinte. Astăzi cred doar relativ în aselenizare. Am crescut cu jucării din lemn, tablă, cârpă și abia mai târziu din plastic. Da, așa era atunci.

WP_20160124_14_01_11_Pro (3)

Astăzi, acum, îmi iubesc casa cu o patimă de țărancă nepurtată prin școli. Cam ca-n Rebreanu. În dulapul de la intrare sunt aliniate opt perechi de cizme, șapte jachete de iarnă, cinci poșete, trei eșarfe și-o căciulă cu urechi. Spun despre lucrurile astea, tocmai ca să nu intru în detaliile filigranului sufletului meu, al naibii de mișto.

Port mănuși de la Dollarama, ieftine, că oricum pierd câte una, nu știu cum. Am o pungă cu mănuși, toate la fel, să se-mperecheze lesne. Pe încheietura mâinii stângi stau ceasul și două brățări grele și complicate, cu piatră, piele și metal, Nu pot fără ele. Pe umeri, 54 de ani.

Lanțul greu din argint, de la gât, l-am scos ultima oară la check-in, la aeroport, în drumul dinspre România spre Toronto, astă vară. Nu l-am scos de la gât nici când am iubit, deși s-ar fi căzut.

În casă la mine găsești ce cu gândul nu gândești, de la nasturi din timpul războiului, la manuscrise, monede de pe vremea lui Simon Bolivar, castronelul de barbierit (din alamă) al bunicului meu Badiu, de la Ianca, ceasul bunicii din partea mamei, dințișorii copiilor dar și ai cotoiului Pxlete, răposat acum vreo trei ani. Da, îmi lipsește un acvariu cu un peștișor betta, mi-ar plăcea o țestoasă de uscat s-o văd umblând prin casă și niște cactuși. N-am niciun cactus, nu mai am niciun bonsai, sufăr. Port bluze dantelate, am făcut un fix pentru dantele. Pe umeri, 54 de ani.

mica Julia, fetița fetiței mele 🙂

 

Mi-e tot mai tare sufletul aproape de Julia Emma, mica mea prietenă- nepoțică, fetița de un an și jumătate pe care o aștept să mai crească un pic, să putem explora poveștile pe-ndelete. S-o învăț să numere stelele, să-i arăt unde-i scara către ele. Să purtăm ochelari de soare. Eu, de soare cu dioptrii. Pe umeri, 54 de ani.

Dacă nu se surpă malurile și nu vine viitura peste mine, anul ăsta e an de amenajat grădina, așa, profesional, cum se cuvine. Vine un an de tipărit cartea, scrisă deja. Da, v-am dus cu vorba iar eu am scris o carte. O tac deocamdată, n-o vorbesc, vine ea și vremea ei.

WP_20151217_20_14_38_Pro (1)

Cam pe la 3 ani. Poză tare iubită, de altfel.

Sunt, detașat, campioana unor extraordinar de mari iubiri. Port datul marilor iubiri, încă de când m-am ridicat în lume. Nicio șansă să scap, iubirile mari rămân în seama mea. Mi-e cam târșă când simt că se-apropie următoarea, să nu mi se ducă libertatea de vrabie, din suflet. Mai port blugii cumpărați acum opt ani, fiindcă-mi vin. Încă, bine. Pe umeri, 54 de ani.

sărbătorită, printre perne

sărbătorită, acum, printre perne

Mâine, 9 februarie, este ziua mea.

Mâine fac ce vreau.

Plec de-acasă și mă pierd undeva spre nord, cel mai sigur. Am chef de condus, am chef de gândit de-ale mele, de fumat în mașină, de dat muzica tare, de pregătit petrecerea de duminică.

Port în suflet o vrabie plăpândă iar pe umeri, 54 de ani. Nu știu cine sunt.

Pe umeri, 54 de ani.

Iar trece timpul pe lângă mine.

Iar nu cresc mare, iar mă prinde dormind.

Futui.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *