24Life expats saga- ”Între Toronto şi Bucureşti vrăbiile seamănă, câteodată”
4 octombrie 2016
Diana
15 octombrie 2016
Show all

Adevărata conecție română- îndrumar pentru începători

Duceţi copiii la şcoala românească (maghiară, germană, turcă sau ce alte graiuri vorbiți în casă). Faceți voi, cei care vorbiți limba română și nu numai, voi cei care aveți copii mici, ceea ce eu n-am făcut la vremea mea (din neștiință și dintr-un inexplicabil, balcanic simț al rușinii).

Aşa cum îl duceţi la tae kwon do, la balet, la fotbal, la pian şi matematică, duceţi-l pe al vostru acolo, într-o sală de clasă, preţ de câteva ore şi lăsaţi-l alături de alţi copii români. Priviţi-l cu discreție cum interacţionează, cum face eforturi să se cunoască cu alți copii. Cum îşi caută un loc, cum îi privește pe ceilalţi copii, cei obişnuiţi cu mediul, urmăriţi-i ochii mari, atunci când se prezintă. Urmăriţi-i sfiala primelor zile şi încercaţi, la rândul vostru, să vă stăpâniţi emoţiile: copilul vostru nu vine la şcoală românească pentru premiul întâi, nici pentru coroniţă. Nu vine că să demonstreze altor copii, ai altor părinţi ca şi voi că sunt mai buni, mai deştepţi, mai curajoşi ori mai norocoşi.

Copii voștri merg la școala românească, în primul rând să cunoască alţi copii că şi ei, ai căror părinţi vorbesc acasă limba asta ciudată şi grea: limba română. “Şi mama ta are cămara plină cu borcane goale, ori spală pungile cu Ziploc şi le agaţă la uscat, că şi mama mea”, vor spune. “Mama mea știe să coasă nasturi”, auzi o fetiță. “Dar mama mea știe să facă sarmale şi clătite”, spune alta.

Mamele fac, ele asta știu: să facă.

Tații- sunt. Că așa este societatea din care venim.

Asta vorbesc copiii între ei.

După care îşi schimbă numere de telefon şi, într-o bună zi, îi auziţi pe ai voștri vorbind prin casă despre alți copii cu părinţi români. Copii despre care voi habar n-aveţi, părinţi despre care voi nici n-aţi auzit.

Întrebaţi aşa, în treacăt, câţi ani au ceilalţi copii, dacă mai au fraţi, unde stau familiile. Şi, haide să fim sinceri, ne ia cu rece pe coloană numai la gândul că ne pun copiii ăştia să ne cunoaştem între noi. Dacă urmează cumva şi evaluarea intraetnica, dacă n-am ajuns atât de soi pe cât s-ar fi aşteptat alţii, dacă vom fi nevoiţi să recunoaştem c-am trecut prin divorţuri, falimente, travalii profesionale interminabile ori depresii acute, că am făcut un copil dar creştem doi, sau pe-ai noștri îi crește altcineva.

Multe sunt de aşezat pe rafturile vieţilor noastre imperfecte, peste multe aşteptăm să se-aştearnă, așa, căzută din cer, cuvertura discreţiei. Aşa că de ce am împărtăşi, cu nişte necunoscuţi fie ei şi de origine comună, micile noastre biografii neretușate, în discuţiile directe dintre copii nostri care musai vor să fie prieteni?

“Mama lui Robert a plecat azi noapte în ţară, că i-a murit mama…” Afli şi te cutremuri, nu ştii când se-ntâmplă şi la ţine. Sau oftezi, tu tocmai ai trecut prin asta şi n-ai cui spune. Copiii tăi nu înţeleg singurătatea ta tot mai înaltă, tot mai solidă, ca o scoarţă de sequoia primprejurul sufletului tău.

Te-ai învăţat.

Afli şi faci treaba la bucătărie sau, după caz, în garaj.

“Tatăl Sandrei a zis că pleacă de acasă dar numai după ce termină de finisat basementul, ca să vândă casa la preț mai bun, că divorțează. Așa zicea Sandra, auzi tati, tatăl Sandrei nici nu mai doarme în casă cu ei. Nici la masă nu mai stau împreună…”

Tu auzi și-ți vezi de treabă. Habar n-ai care-i Sandra în liota de copii de sâmbătă.

“El doarme la cineva, că mama Sandrei nu-l mai primeşte în casă și el intră pe uşa din spate iar mama Sandrei a zis că nu-l mai vrea, că i-a ajuns…”

Asculţi şi parcă ai vrea să cunoşti, brusc, copilul Acela al cărui tată renovează un basement că să vândă omeneşte o casă, pentru ca apoi să-și frângă familia în patru zări. Vrei să-l mângâi pe cap.

Vin, este drept, și momentele amuzante ale şcolii etnice, momentele în care cei mici vin şi te-ntreabă ce e acela un neguţător, un megieş, un boier, vătaf, zmeu, biruinţă, soroc şi mai ales unde vede şi el o zână, că despre asta le citește doamna în poveştile din clasa românească.

Revin și recunosc: nu integrăm copilul cărându-l la balet, nici trezindu-ne cu noaptea-n cap pentru antrenamente la hokey.

Haideţi să admitem, succesul social al copilului, al oricărui copil provenit dintr-o familie de imigranți economici ca și noi, ţine de mai mulţi factori: prezenţa constantă a părinţilor în viaţă socială a ţării de adopţie, nu în cea intraetnică ci în mainstream. Ceea ce este practic imposibil de realizat, conecțiile imigranților fiind covârșitor intraetnice.

Succesul copiilor imigranțilot ține de calitatea educaţiei. o educație în care şi şcoala şi părinţii chiar îşi iau rolurile în serios. Ține de bagajul genetic şi de determinarea copilului. Toţi aceşti factori, în proporţii diferite, conlucrează la pornirea motorului care să-l ghideze pe copil în lumea ţării unde locuieşte.

Lalolalta cu toate acestea dar cântărind înzecit este confortul casei. Vorbesc despre acel confort intraetnic, acolo unde acesta poate fi creat şi cultivat. Iar şcoală etnică, școala românească în cazul de față, de asta se ocupă: de societatea- backup, de locul unde copilul va fi tot timpul acasă. Între ai lui.

Duceţi copii la şcolile româneşti. Va vor mulţumi, în felul lor, mai târziu, pentru eforturile depuse. Vă veţi felicita pentru consecvenţă. Ei, cel mai probabil, nu vor vorbi vreodată, bine, româneşte. Dar vor înţelege.

Şi, mai important: vă vor înţelege mai bine pe voi, curajoşii lor părinţi emigranţi, până la finalul călătoriilor voastre.

Ti-a placut articolul?

1 Comment

  1. ardeleanu spune:

    Nu duceti copiii la scoli de-astea. Nu-i fortati ce vreti voi sa faca, lasati pe ei sa decida ce vor. Societatea asta e rapida, nu au timp de prostii de astea, au altceva de facut, mult mai spornic si mai interesant pentru ce vor vrea ei sa fie. Nu-i zapaciti prin scoli de-astea aberante, e in zadar. Le trebuie putere si intelegere si sprijin sa razbata in societatea asta absolut miscatoare. Nu le furati timpul cu prostii in loc sa-i incurajati spre lucruri mult mai justificate.
    Parerea mea.
    Parerea ta, o respect.
    Am vorbit numai din experienta mea, nu imi purta pica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *