O Singură Scrisoare
8 ianuarie 2015
Când ți-am dat un inel
13 ianuarie 2015
Show all

Diana și Dragoș, o echipă de suport și intervenție într-o dinamică de ceas elvețian

Văd timpul curgând prin fereastra dormitorului, blindat deja cu un întreg arsenal de recuperare fizică în jurul meu, un balans de soare alb și sineala nopții. 
Am făcut câteva foarte mici progrese la mers, era să și cad lată pe podea, în câteva rânduri, de la tensiunea extrem de scăzută (55 cu 70, mă mir că pot sta în picioare și două minute) și am așa niște tonuri de bej pe chip. Recuperarea va dura săptămâni, spun ei, zice și pe google. Nu știu, cum oi fi vrând s-arăt după un asemenea măcel? That’s funny.
 
Am reușit cu succes să termin internetul de citit, în cele peste 18 ore pe zi petrecute pe net. Mai aflu ce urmează să fie, mai aflu ce s-a mai întâmplat. 
Visez la excursia la Istanbul care, probabil, va trece și prin Tel Aviv, anul ăsta. Scriu și, eu, una, nu cred încă ce scriu. N-am îndrăznit, atâta vreme, să iau o excursie în serios și zic, cu fericirea până la cer, că acum pot. Sau, în fine, în curând o să pot să merg pe jos, mult, ca într-o excursie adevărată. Now, we are talking travelling. La propriu. 
Ce simplă și supremă fericire, să-ți faci planuri că poți merge pe jos mai mult de 500 m fără odihnă, wow!

Cîteva gâște canadiene, fix prin dreptul ferestrei, mi-au amintit că-i ianuarie și că dormitorul îmi va fi birou timp de câteva săptămâni. 
Acum n-am inspirație de niciun fel, traversez convalescența dar zâmbesc c-o satisfacție nemărginită: gata, s-a terminat, am făcut-o și p-asta. De zece ani știam că va veni, vreme de zece ani am știut că se-apropie.

Am doi copii de mare ispravă, Diana și Dragoș, care au fost și sunt cu mine, acum, exact când momentul o cere. 
Până acum, echipa de intervenție a mers ca un ceas elvețian, într-o dinamică perfectă. Bravo și mulțumiri, faceți pentru mine exact ceea ce trebuie J

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *