Aici, în vârtejul norocului

4
724

N-am murit, n-am dispărut, sunt aici, amețită de vârtejul norocului și al soartei.
Și obosită de multele și marile ori măruntele care-mi colorează zilele.
Vreau să dorm, să prind puteri, s-o iau de la capăt.
Valsează în juru-mi curaj și speranțe, încredere și gânduri multe.
Drumuri dinainte mi se deschid și, așa cum mă știu, nu rezist până nu pășesc spre ele, așa, măcar un pic…
Confuzie, aflând de bătălia pe care cineva drag, iubit și aproape o duce ca să învingă cancerul. Mămică, sunt în fiecare clipă alături de tine, uite-mă!

Apoi speranțe însuflețite, văzând cum viețile copiilor mei se aștern în parametrii aceia ai binelui stabil, solid, anunțător de drumuri bune pe mai departe.
Mult de lucru la birou, un dram de primăvară, afară, greu să fac loc orelor de scris.
Și-n fond e blog, e blogul meu.
El poate să aștepte să trăiesc ca să pot să scriu.

Aseară am trecut prin foc și gheață c-un suflet pereche, pregătind pe-ndelete păcatul vorbit ce va să vie. Rușine mi-e, plimb eșarfa vorbelor păcatului pe sub ochi, ca pe-un alint de cânt maur, înroșit în foc, la înserat, iar și iar.

Am din nou doi sori pe umeri, am din nou fibra oțelită-n venele-mi firave, respir ca un copil.
Port doi cercei de gărgărițe, ca nimeni să nu bage de seamă, când flutur părul de pe umeri, că trandafirul alb de la ureche demult s-a prefăcut în diamant.

Sunt obosită, mi-e dor de somn…
Și mi-e sete de păcat spălat în vorbe, mai mult decât mi-e teamă de urgiile iadului în postul Paștelui.

Încă un semn că-s vie.
Iar zilele astea a alergat planeta un strop mai repede decât deobicei, abia de m-am ținut după ea.

N-ai fost niciodată a mea. Ai existat doar în ceea ce am proiectat despre tine și ai ținut mult să-mi colorezi proiecția, să-mi spui că-i așa cum aș vrea să fie

Am citit azi un text tulburător, pe Catchy,  un text de-o intensitate care mi-a mutat celulele din locurile lor și mi-a topit simțurile, text semnat Radu Florin Tudor.

N-am vorbe să-i mulțumesc autorului pentru clepsidra de vânt ce-a gâtuit, la fir, ființarea, iubind.
(http://www.catchy.ro/esti-fericita-vad-ca-porti-inel/70210)

Mi-a stat ceasul biologic citind.
Tic-tac, tic-tac, tic-tac.
Tic.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTommy
Articolul următorIntermezzo Cu Baloţi De Drumuri
Mie legitimația de jurnalist mi-a murit de tânără, acum nouăsprezece ani, adormită fiind de parfumul teilor Cotroceniului, flancată de-o cană cu cafea, mașina de scris și îngropată în manuscrise pentru mai multe gazete deodată. Din 1998 locuiesc la Toronto.

4 COMENTARII

  1. Nici eu nu am vorbe sa comentez aceste randuri de o intensitate spirituala fara margini, ca o spovedanie in fata VIETII, ridicata la rang de DIVINITATE…
    In fond, viata este pentru ca ESTE, parafrazandu-l pe marele Nichita…si daca tot s-a intamnplat sa fie, hai s-o traim, hai sa iubim !!! Pentru ca viata este ea insasi insumarea unor alte si alte iubiri…si fericiri, deopotriva ! Traieste si iubeste Magda !, nu te ascunde si nu fugi…nu te uita dupa planeta care alearga si nu incerca s-o ajungi…tu ai planeta ta, micul tau UNIVERS, marginit in nemarrginire ! In el traiesti, in el iubesti, in el mori ca mai apoi sa reinvii, mai puternica, mai norocoasa, mai FERICITA !!!

  2. Nichita Stanescu – Acelasi Gand

    Fereste-te sa ai dreptate
    Când esti îndragostit!
    Mai bine sa ai umbra,
    mai bine sa ai raza,
    mai bine sa ai lacrima,
    mai bine sa ai orice altceva!
    Un om îndragostit când are dreptate
    E un om singur,
    Numai tristetea are dreptate.
    Tu, mai bine sa ai bolovani,
    mai bine sa ai vulturi,
    mai bine sa ai albul zapezii!

  3. Mi-e iubirea mai mare decat sufletul, adesea iubirea ma sufoca de multa, calda si aproape ce imi este. Si atunci o scriu.
    Iubesc tot ce simt, vad, aud, cunosc, aflu. Iubesc pana si ziua, si lumina si intunericul zilei, acum cand aflu la prima mana cat de fragila este viata…
    Nu m-ascund si nu fug iar din alergarea dupa steaua mea, as da ani din viata sa ma pot opri. Nu pot. Dar e bine, doamne ce bun si viu e chinul asta.

  4. Clepsidra de vânt a gâtuit, la fir, ființarea, iubind.
    Mi-a stat ceasul biologic citind.
    Tic-tac, tic-tac, tic-tac.
    Tic.

    Cand citesc Nichita, in jurul sinelui meu dispare gravitatia. Asta se intampla de fiecare data.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here