Serbările Mariei- povești, magie, multă fantezie
7 noiembrie 2016
Sonata Lunii
14 noiembrie 2016
Show all

Apoi îmi trag un glonţ în nume (Daniel Dăian)

Nefiresc de cald noiembrie, aşa o fi şi la tine, mă-ntreb.
Dau roată maşinii, nu cumva am iar cauciucul desumflat, ca duminică. N-am obiceiul să caut cauciucurile şi mare surpriză am avut văzând maşina într-o rână, taman când îmi beam cafeaua în pridvor.
Tu habar n-ai cum arată pridvorul meu, aşa cum nici eu n-am habar cum arăţi.

Mi-ai dat mesaje în zori şi eu ţi-am propus un târg. Eu scriu, tu scrii, şase luni pe brânci iar tu ai început să râzi. Dar n-ai spus nu.
Devine interesant, să fie balon de săpun zici.
Poate-al tău.

Ştii, încă nu ştiu să reglez înălţimea volanului în maşină. Am probabil vreun un milion de kilometri făcuţi cu mâna-n cumpănă pe curbura convexă a volanului, pro style,  şi nu ştiu unde e păcătosul ăla de buton care reglează înălţimea volanului.
Ştiu că nu tu ai să-mi arăţi unde e.
Va fi, ca de obicei, altcineva.

Aştept în trafic, în drum spre birou. Cei din faţa mea întârzie tot mai des la semafor. Toţi sunt cu ochii în telefoane, dau like-uri şi mesaje. Eu sunt la fel, îi întârzii pe alţii. N-am altcândva când, toţi avem timp puţin, aşa de puţin.
Mai puţin tu.
Tu, ai. Aşa cum ai şi atenţia mea.

nu ştiu de ce lumea
vrea să se desprindă de pe oase
nu ştiu nici măcar de ce strigătul meu
a devenit atât de aproape încât
l-ai putea mângâia
pe frunte
un animal care închide ochii
are propriul întuneric (Daniel Dăian)

Vezi tu, oamenii se cheamă împreună, de zece ori înconjurând planeta. Telepatia bate telefonul, starea de împreună nu cunoaşte noapte.

Azi am vorbit mult cu Daniel Dăian, scriitor până la os, autor a unsprezece volume de poezie dublu rafinată, publicate în România, membru al Uniunii Scriitorilor şi care, în miezul nopţii lui de-acasă mi-a vorbit un ceas, când în versuri, când în gând.
Energia lui a spart ecranul, un talent până la cer şi sigur am să mai scriu despre el.
Poetul şi scriitorul Daniel Dăian.

nici nu apun nici nu strig pasăre
cobor în mintea ta un milion de trepte
să aprind lumina
apoi îmi trag un glonţ în nume
şi cad
(DD)

Înainte de amiază, de la fata cea mică a împăratului, la un telefon firav, aflu despre-un lup mârşav, fără de haită. Lup ce da târcoale-n cercuri mari, primprejurul drumurilor mele. Mânat de instinct primar, lupul a făcut cercuri- cercuri primprejurul ei. Fatal.
Ea, impecabil gest, m-a sunat şi-o rană mai veche-n coşul pieptului mi-a arătat.
Ea a căpătat aşa, un loc privilegiat în inima mea.
Aș fi făcut, indiscutabil, la fel ca ea.

Am să pun lucrurile pe la locurile lor, măcar până marea îşi adună fustele mareei în jurul coapselor şi îmi lasă stâncile să se-ncingă-n soare.

În nisip încins pot păşi.

Dar nu pot pe apă. Apa, n-o pot. Mă doare.

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *