Vineri- elegantul bal AREC. Sâmbătă- Fanteziile Mariei!
1 noiembrie 2016
Serbările Mariei- povești, magie, multă fantezie
7 noiembrie 2016
Show all

Balul AREC de vineri seara – Etichetă, satin, tafta, perle și diamante

*Acest material conține, la final, o pertinentă pledoarie întru luare aminte, semnată de Simona Cheoreanu: Galele AREC sunt, în fapt, încununarea rezultatelor muncii unor specialiști, pe parcursul unui an. Implicit, speech-urile de deschidere cer, de la sine, atenția și liniștea necesare pentru a ca mesajul să ajungă la audiență. Zumzetul de fundal a fost, anul acesta, peste limitele admise*

Jazz în surdină, lumini mici, un zâmbet de Mona Lisă, fiindcă am motivele mele și o seară caldă, suavă, numai bună de împachetat impresiile despre cum au fost Balurile AREC și Serbările Mariei (Fantezii de Toamnă) la care am participat. În seara asta, doar despre Balul AREC (Asociația Inginerilor Români din Ontario).

arec9

A fost, recunosc, un weekend intens, un vârtej care a scos sute și sute de români din casele lor pentru a se revedea și a petrece seri elegante, cu muzică frumoasă, maniere, servicii de ținută și suave adieri de parfum bun.

Balurile acestui weekend schițează intro-ul întregului sezon de evenimente comunitare care va culmina cu șampania și numărătoarea inversă din noaptea de Anul Nou.

Daniel Cheoreanu- Președintele AREC

La Balul AREC 2016, a XI-a ediție, ținutele doamnelor au fost de o eleganță desăvârșită. Desăvârșită.  Toate participantele serii au fost, zic eu, mai strălucitoare ca niciodată.

La nota dominantă a ținutelor de seară, preponderent pe negru, am surprins accente de culoare. Burgundy și navy blue au fost la mare trecere, de altfel burgundy este și culoarea sezonului.

Un loc special în inima mea rochiței negre, fără mâneci, cu o minunată diagonală albă (dacă distinsa domniță se recunoaște, aș vrea să o felicit personal).

Mariana și Marius Mitrofan (cravata lui Marius în același roșu intens ca rochia Marianei) foarte eleganți și, în general, oriunde întorceai ochii erai pur și simplu copleșit de eleganța toletelor.

Daniel și Simona Cheoreanu, amfitrionii serii, ca de obicei, șarmanți, calzi, dinamici și foarte eleganți. Simonei îi vine foarte bine bine în bleu metalizat și purple, zic eu.

O bucurie să-l reîntâlnesc pe dl. Corneliu Chișu, fost MP, singurul de origine română din câte cunoasc, de asemenea pe doamna Aura Urziceanu (neschimbată, este extraordinar cât de frumos trece doamna Urziceanu prin caierele neiertătoare ale timpului- n.a.).

Dl. Doru Liciu, Consul General interimar al României la Toronto

Doru Liciu, Marius și Livia Bordeiașu, Gabriela și Sorin Nănău, Daciana și Mircea Lungu, Rodica și Iulian Lucaci, Cristina și Petre Buchsbaum, doar câțiva dintre minunații semeni alături de care trecerea timpului capătă șarmul unui roman de Mihail Sebastian.

La o asemenea selectă audiență adaug speech-urile, mai scurte decât de obicei, traditionalele distincții acordate cu generozitate, întru cinstirea unor cariere de o viață, respectiv încurajarea tinerilor absolvenți de inginerie, de origine română, către împlinirea propriilor obiective.

Distinsa Aura Urziceanu

Gilmaro a cântat excepțional. Mini-recitalul de canțonetele italiene, o surpriză pentru noi, de altfel, a fost pe deplin răsplătit cu aplauze, la fel întreg recitalul de pe parcursul serii.

O Gală AREC reușită, închegată, la care, că nu putea fi totul perfect, a cam lăsat de dorit sonorizarea. Luminile, nici ele nu cred că ne-au ajutat foarte mult, prea sus, prea impersonale.

Și, pentru că suntem deja obișnuiți cu luxul absolut al acestor Gale AREC, sunt convinsă că la ediția a XII-a standardele anilor trecuți, în materie de aranjament al serii se vor regăsi, întru încântarea noastră, a tuturor, pentru anii ce vin.

Toate felicitările echipei AREC, cea care coordonează asemenea evenimente și care ne adună, ca nimeni alții, sub semnul valorilor perene: cel al onoarei, cel al consecvenței.

Prin aceste întâlniri,  Asociația Inginerilor Români validează în fiecare an, cu discreție, calitatea de purtător de drapel al etichetei emigrației universitarilor români din ‘90 încoace. Indiscutabil.

*

Adaug mesajul Simonei Cheoreanu, așa cum a fost el prezentat în preambulul materialului.

“Mulțumim foarte mult Magdalena Manea și pentru aprecieri și pentru sugestii deopotrivă. Doar asa, noi toți care ne zbatem sa facem niște evenimente frumoase reușim sa învățăm și sa facem de la an la an ceva mai bun mai frumos și pe cât posibil din ce în ce mai elegant.

Iată și analiza mea despre Gala AREC pentru a învața cum sa facem mai bine la anu, care sunt motivele pentru anumite decizii și ce ne-am dori noi ca și organizatori de la participanții cărora le mulțumim din suflet pentru prezenta și înțelegere.
Ca și în piesa lui Caragiale “O scrisoare pierduta” pe care tocmai am revazut-o, ne-am dori sa “Aveți puțintică răbdare, Domnilor!”

Chiar dacă nu fac parte din executivul AREC am fost alături de ei în fiecare moment și în fiecare decizie care s-a luat, și mai ales știu cat de multa munca este în spatele unui eveniment ca acesta. Am fost acolo vineri seara devreme sa “inspectez” curățenia sălii (cu care am avut probleme anul trecut), sa vad profesionalismul cu care au fost aranjate gustările și sala și sa apreciez serviciul ospatarilor. Mie mi s-a părut cel mai frumos și mai profesionist local din toate cele la care s-a ținut Gala AREC pana acum, și mi-a plăcut foarte mult și meniul. Parchetul întins în toată sala a dat atât un aspect de curățenie desăvârșită, de modernism cat și posibilitatea de a dansa oriunde. Holul amplu și elegant a permis celor care au dorit sa mai si discute, sa o facă într-o ambianță extrem de plăcută și un pic mai liniștită.

Modernismul sălii incluzând scaunele noi – considerate și ele de ultima moda, din cate spun profesioniștii, si care nu mai necesită acoperirea clasica (care se practica în sălile vechi pentru a ascunde ruptura și murdaria tapițeriei) a fost interpretat poate de persoanele obișnuite cu sălile clasice ca și lipsa de eleganță. Mie mi-a plăcut foarte mult.

Da, e vorba aici de Gala a unei organizații profesionale nu doar de un simplu chef; de aceea avem discursuri, premieri și momente emoționante ca cele în care copii noștri sunt recunoscuți pentru munca lor când gradueaza, sau aprecierea celor care au avut realizări deosebite în inginerie sau în alte domenii. Dezamăgirea noastră a organizatorilor este lipsa de răbdare a participanților la aceste momente. Într-adevăr venim sa ne distram și încercăm să facem un chef cât mai frumos, dar ca și organizație profesională aceste momente ne definesc, acestea ne dau unicitatea și scopul. Am încercat anul acesta sa ținem aceste discursuri la minim atât ca și timp și cât și ca fluenta a desfășurării, pentru a da mai mult timp dansului si chefului conform cerințelor din anii trecuti, dar chiar și asa zumzetul sălii și derularea altor activități în timp ce se vorbea a fost destul de deranjanta. “Domnilor, aveți puțintică răbdare!” 🙂

În unanimitate suntem de acord ca au fost probleme cu sonorizarea, vom încerca să ne dăm seama dacă a fost vorba de sala și aparatura sau a fost vorba de un reglaj prost. Și vom încerca să facem mai bine la anu!

În fiecare an îl avem pe Gilmar RO care ne încântă cu programul lui și cu capacitatea de a simți pulsul serii și de a da exact ce avem nevoie pentru un chef pe cinste. El ne susține de la începuturile galelor AREC și este deja o constantă. După părerea mea el nu are concurenta la acest capitol al entertainment-ului și ii mulțumim! Pe lângă el încercăm să promovam și alte voci din comunitate – anul acesta vocile lui Alex și Julio, si încercăm sa creem momente deosebite cum a fost anul acesta cu Doamna Aura Urziceanu căreia ii mulțumim din suflet.

Eu ca susținătoare a executivului AREC va mulțumesc tuturor celor care ați fost și sunteți aproape de noi, si celor care veniți la Gala de mai bine de 11 ani și celor care ați venit pentru prima data, si va invit pe toți care aveți idei pentru a face lucrurile mai bine sa veniți alături de noi și sa ne ajutați sa le facem mai bine. Suntem un grup de voluntari 100%, fără nici un beneficiu din ceea ce facem atât la Gala cat și la picnic si la toate celelalte activități dea lungul anului și orice persoana care vine pozitiv în grupul nostru sa ajute fără nici un interes personal, cum o facem noi, e binevenită și primita cu multa căldură!

Și pana la următorul eveniment AREC, hai sa ne bucuram împreună de pozele minunate făcute de sponsorul Radu Secasan, de Ana Maria Macovei, Den Irimies si de toti ceilalți participanți la aceasta gala. În aceste poze toată lumea apare cu chef și cu zâmbetul pe buze, dovada clara pentru mine ca am reușit și de data asta sa organizam o seara minunata!

Vă mulțumim tuturor!”

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *