13 ianuarie 2015

Când ți-am dat un inel

Întâi te-am zăpăcit cu niște gesturi, doamne ce zăpăcit ai fost atunci când degetele mele ți-au prins clipa în cădere și-am sărutat-o, parc-a fost ieri, îți amintești? Nu cred că mai văzuseși vreodată pe cineva atât de aproape de clipa ta, erai mut, erai pierdut. Între clipele cernute am picurat parfum fin, întru amintire și dezvăț de banal. N-ai respirat. Ai rămas fermecat, te-ai repliat greu.  Mai țin minte că, într-o zori de weekend, mi-ai trimis un porumbel cu gușa plină de sunetele unei epistole atât de fierbinți, de topeau răsăritul. M-am intimidat, eu nu vorbesc câtuși de puțin limba sunetelor trăirilor tale, mi-a luat vreme să traduc, să-mi pun chimia la loc. Și cu fiecare traducere, așa boantă cum ieșea ea, descopeream mai mult. Mă-nfiora, m-anunța apropiata revoltă a nopților asupra zilelor. Mă chema să țin bine de frâul gândurilor, să zic Nu când, în fapt, m-aș fi descheiat […]
13 ianuarie 2015

Mă cunoști, de unde nici măcar nu mă cunoști

Acesta este un exercițiu prelungit de dialog, nepurtat vreodată pe lumea asta, cu Alex Chermeleu (https://alexchermeleupersonal.wordpress.com) dar care, într-o mare de schimbări de jur împrejur, dacă n-ar fi, sigur nu s-ar povesti.   Și am să scriu epistole, zic eu, până o suna ceasul. Fiindc-am prins iambii respirației textelor sale și pot înota, în preajma-le, fără colac cu rață.   De unde vine cunoașterea-necunoașterea asta intempestivă, vine chestiunea. Vine, zic eu, de la oftatul cu care, în fapt, fiecare propoziție începe prin a se scrie singură. Continuă cu gestul nervos al asaltului tastelor cu diacritice, ca o mamă care-a găsit carnetul de note înroșit de semne de exclamare, al odraslei, ca un ciorap luat de vânt, dintr-un balcon vesel ca un surâs în plină vară.  Alunecă între perdelele din tifon, fluturânde,  ale cherhanalei din Vama memoriei mele, se împiedică-n sticla de bere pe jumătate îngropată în nisipul Costineștiului cu buzunarele […]
15 ianuarie 2015

Zece!

Sunt zece zile de la delicata (ce spun eu delicata, cumplita) operație care a pus lucrurile în ordine în corpul meu îndeajuns de încercat și trecut prin spitale până acum, corectând un defect articular din naștere. Zece zile în care, doar cu foarte mici intermitențe, am perceput succesiunea zi- noapte. Nu am ceas la îndemână, telefonul a fost singurul catre arăta, acolo, niște numere, pe lumină ori pe întuneric, sunt sătulă de stat în pat fără cea mai mică percepție a trecerii timpului. Nu a fost lene, nu a fost odihnă, a fost un zăcut leșinat și dureros. Nu știu unde s-au dus zece zile.   Am curaj să scriu fiindcă, de aseară, cred că am trecut de punctul critic. Aseară mi-a fost în sfârșit mai bine. Merg prin casă, febra e deja foarte mică, nu mai iau analgezice decât seara la culcare, cred că pot pune două gânduri cap […]
16 ianuarie 2015

Să Ies De-o Țigară, Afară, C-aveam O Treabă.

În poșeta, arar sofisticată, am  întotdeauna rujul, cardurile, țigările și bricheta aia bună. Poșeta mea nu poartă niciun secret și, dacă ți se pare grea, e pentru că mai car în ea și niște gânduri care nu mai încap în cap. Inelele mele sunt cele mai rotunde, banale, inexpresive și demodate posibil, nu le schimb cu deceniile și le port fiindcă așa se cade. Niciodată nu vei ști când iubesc cu adevărat și când mă scald în vorbe de iubire, ca și cum le-aș trăi. Vorbelor le-am jurat taina și sufletu-mi, cu mult înainte de a te cunoaște pe tine. Ele, eventual, te vor tolera în preajma mea, pentru un timp limitat. Nu se vede pe fața mea când traversez bariera dintre prietenie și iubire, n-ai să mă crezi nici când o s-o recunosc, învinsă, zâmbind afirmativ, cu figura luminată palid de lumânările dormitorului încins. Am respectat toate regulile creșterii, […]