31 ianuarie 2015

Un ghiocel- putere

De pe sub zăpada întinsă-n crustă sidefată ca o glazură, de printre crenguțele de trandafir încă gâtuite de strânsoarea gheții, de dincolo de țărâna înghețată, tapetată cu uscăturile toamnei trecute, de undeva din străfunduri, își fac loc timid, încet, constant, tenace, ghioceii anului acestuia. Pagina mea de facebook a început, ușurel, să se populeze cu fotografiile ghioceilor românești, aceia înveliți într-o frunză (despre care n-am știut niciodată cum de a fost păstrată verde, peste iarnă) în cea mai supremă, primăvăratică sfidare a șerpăriei politice ori a discordanțelor sociale locale.   La vederea ghioceilor parcă se-ntoarce buna rânduială în pe ușa sufletului. Complet ignorantă la palmele care de-o veșnicie se tot spală una pe alta, primăvara românească tropăie mărunțel să-și intre în drepturi.     Mirosul ghioceilor mi-a ajuns până aici, departe, în ultima sâmbătă de ianuarie. Iar gustul sălciu dulceag al codițelor și petalelor de ghiocel (cum îi mărturiseam Elenei, […]
4 februarie 2015

Pe casa scării (lui Cătălin)

Vorbesc despre o ipotetică ploaie acum, când în jurul meu zăpada canadiana e tasată-n straturi-straturi, întru aducere aminte că mai am cel puțin șase săptămâni până la primăvară și mă bucur că pot împinge anotimpul, în vorbe ori gânduri, până la limita rezistenței lui. Cândva, zăpada mi-a ajuns până la brâu și, cu cizmele în care invariabil ciorapii erau reci și uzi-leoarcă, urcam nămeții ridicați de plugurile primăriei. Cred că eram la 5-6 metri sus, pe creastă și mă uitam de pe troian, din întunericul serii de iarnă, direct în bucătărie la tanti Iftode care trebăluia la aragaz. Atunci am săpat cazemate și cotloane, atunci am înțeles că băieții aveau, totuși, mai multă forță.   Mănușile cu un deget, înlăuntrul cărora degetele erau permanent înghețate se mai odihneau, în pauzele de joacă, pe caloriferul de pe casa scării. Casa scării unui bloc care aduna, la vremea copilăriei mele, zeci de […]
5 februarie 2015

Yukon- Cursa De Sănii Trase De Câini

Lucruri noi, despre cei mai nordici oameni ai Canadei, locuitorii Teritoriilor de Nord. Puțini dintre noi ajung vreodată, pe parcursul vieții, măcar o dată în locurile acelea izolate de păduri, râuri uriașe, lacuri glaciare imense ori tundre. Și acolo, în Nord, tot Canada este și dacă eu nu vă spun, n-are cine să vă spună despre ei.   Au rămas două zile până se dă startul cursei de sănii trase de câini, Yukon Quest 2015, expediție care aliniază, anul acesta, 21 de echipaje din Canada, SUA, Suedia, Norvegia, Rusia și Austria și al cărei traseu de 1,000 de mile (1,600 km) va fi urmărit cu sufletul la gură de toată populația nordului. Toate Teritoriile de nord (Yukon, NorthWeste Territories și Nunavut) adună, la un loc, un pic peste 100,000 de locuitori iar câștigătorii unor asemenea curse devin automat eroi locali. Multe femei, la start, anul acesta. Aproape jumătate dintre participanți sunt […]
5 februarie 2015

“Fără asta, nu se poate…”

După ce și-a încărcat desagii cu poveștile samurailor, ale culegătorilor de orez ori ale fabricanților de tricouri și adidași, ale călugărilor budhiști, ale ultimilor haiduci năuci ai planetei din stepele Afganistanului și Irakului, ale izvoarelor carpatice povestite șoptit, în curgerea lor, de Alexandru Mitru, dimineața ajunge obosită gata pe continentul american. Iși trage sufletul peste Atlantic (bun prilej să-și mai scuture buzunarele) pentru ca, atunci când ajunge în Canada, să îi vină să se ducă la culcare, pur și simplu. În fiecare zi simt diminețile astea obosite de-atâta alergare în jurul planetei și tot ce pot face e să culeg dintre povești pe acelea care-mi vor colora și mie ziua, cu un strop din culorile scriitorilor și scriiturilor întâlnite-n cale.   Aflu, în zori, de la Corina Ozon cum de și-a botezat unul dintre personajele Zilelor Amanților, Epaminonda: “aveam nevoie de un personaj cu un nume ieşit din tipar. Am […]