17 mai 2015

Un zbor de-o dimineață albă

De câte ori am copt un gând cât o furnică, el a crescut în voia lui apoi și a crescut ca vrejul de fasole, până la cer.  Nu l-am putut opri, la fel cum n-am putut opri dulcea mea aventură bucureșteană, cu toate simțurile treze,  cu soarele în creștet și covrigii calzi cu susan și mac.  Destin boem, știu și-l iubesc. Am ajuns la Muzeul Național de Istorie al României, împreună cu doi tineri englezi, avizi să-nțeleagă și cunoască ceea ce noi, milioanele, n-am reușit să-nțelegem în veacuri: de ce noi, de ce așa. Se vizita Tezaurul. Bun și el, zic, și-nainte de vizită dau să cumpăr din gift shop niște statuete metalice cu figuri ilustre ale istoriei naționale. Micuțe, la vreo 10-12 cm, impecabil realizate: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Decebal, Vlad Țepeș. Iau una la-ntâmplare și, baaang,  îmi cade mâna. Pe cât erau de mici, p-atât erau de […]
17 mai 2015

Despletită, într-o cămașă de hangiță, fără ceas la mână

Nimeni nu-ți iubește locul, neamul, țara, într-atât încât să se-ncovoaie sub greutatea unor souveniruri locale turnate în plumb, oricât de meșteșugit ar fi fost ele plăsmuite și oricâtă încărcare emoțională ar duce ele, prin decenii.  Zic asta cu gândul că cineva care contează va citi, la un moment dat și se va gândi și la pribegii turiști doritori de-un dram de spirit local în traistă. Duc gândul la micile figurine ale iluștrilor neamului de la Muzeul Național de Istorie al României, grele ca însuși Pământul, fără de care am plecat spre alte și alte locuri în aventură prin furnicarul bucureștean. Am încă varul alb al Hanului lui Manuc pe palme, în microscopice particule. În soare, ele strălucesc sidefiu.  Am atins Hanul lui Manuc, l-am străbătut cu pasul, l-am ascultat de-aproape, l-am simțit viu, am legat firele nevăzute preț de câteva clipe, ca atunci când întâlnești un străbunic în poza pe […]
19 mai 2015

Adevărata Biserică a Sufletului

Un text  tumultuos ca Niagara hrănită de torenți, un text pieptănând literatura lumii cu patimă, într-o finală devoratoare înțelegere a chemării: de ce citești, de ce-ai citi mai mult. Felicitări Cristian! (M.M) *** DE CE IUBESC CĂRȚILE (notă semnată pe facebook de către Cristian Cărpenaru – ingerulrafael.wordpress.com, cu permisiunea căruia reproduc textul complet) Iubesc cărțile. O, cât de mult le iubesc! Ele mi-au fost prietene devotate și pilon de sprijin în momentele de restriște, când am crezut că sunt înconjurat de impenetrabile ziduri, când orice pas spre nicăieri era doar o rătăcire în hățișul unor confuze zbateri launtrice. Am învățat să pășesc demn alături de Steinhardt, Tuțea și Noica, am aflat viața din jurnalele lui Preda, Kafka și Pavese, am iubit alaturi de eroinele lui Balzac, Hardy și Zola, m-am înamorat de poeziile lui Goethe, Rilke, Rimbaud, m-a ambitionat Strindberg. Atât de multă trăire și simțire am descoperit, râzând și […]
20 mai 2015

La Evenimentul Zilei, După Douăzeci De Ani

Și-am ajuns, într-o zi mai pe la prânz, la redacția Evenimentului Zilei. Nu mai aveam puls, eram ca un elev în drum spre examenul de admitere la o facultate, eram sufocată de emoție. Și, da, odată ajunsă, senzația trăită a fost cam cea descrisă de Petre Ispirescu în Tinerețe Fără Bătrânețe: locul era altul, oamenii erau alții, eu ajungeam la ziar pentru prima oară în douăzeci de ani. Eu veneam de pe altă planetă, nu glumesc.  Culoarele cu încăperi înalte și uși furniruite, încărcate de fum și veșnic gălăgioase de la Casa Presei îmi vuiau în cap și-n realitate nu mai era nici urmă de ele.   În loc, un spațiu modern, open concept, o hală tixită de computere unde jurnaliștii și echipa tehnică, laolaltă, puneau articolele în ordine.  Lumina avea ceva special, ca-n Matrix am simțit-o eu, era ca de pe altă lume, de peste tot și de nicăieri.  […]