30 iunie 2015

Bricul Mircea reface călătoria goeletei Speranța din Toate Pânzele Sus!

Bricul Mircea pleacă pe urmele goeletei Speranţa, din romanul ecranizat al lui Radu Tudoran, Toate pânzele sus!  La bord, Vergil Chițac, comandantul și rectorul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, fost coleg de facultate cu mine la Nave, în Galați. Iar povestitorul nu putea fi altul decât excepțional de talentatul jurnalist Mihnea-Petru Parvu. Bricul Mircea, la 76 de ani Itinerariul? Din Sulina până la Punta Arenas, Tahiti, Sidney, Singapore și Maldive.  Mihnea, ‘ți-ar viața ca o pradă să-ți fie… http://www.evz.ro/la-76-de-ani-bricul-mircea-se-antreneaza-pentru-inconjurul-lumii.html
1 iulie 2015

Recunosc

Când iubesc, mi s-oprește timpul ca ultimei proaste de pe planetă. Lumea se oprește din murit. Un fir de păr nu mai crește. Pisica doarme cu zilele. Frunzele mușcatei de pe patio, florile petuniilor de la ușa către mine se opresc din murit. Cănile de cafea încremenesc în echilibrul lor instabil, cocoțate desperecheat, una  peste alta. Slăbesc. Șosetele își schimbă perechile. Tricoul se cere purtat pe dos. Gravitația împușcă adâncurile, cerul mă-mpușcă. Treptele își aruncă cârjele și umbă, cărțile se resetează și se rescriu haotic, pierd brichetele, schimb prioritățile.  Vorbele fac gard în jurul meu și-ncuie poarta, spaimele se culcă și dorm în unghere, plouă. Devin vulnerabilă, năucă de vulnerabilă și insuficientă. Frazele-mi devin propoziții, propozițiile- vorbe, vorbele se opresc înainte de-a fi scrise. Se opresc din murit. Încarc baterii. Dorm altfel. Mă ciupesc să validez că mi se-ntâmplă.   Plec, un pic, în altă viață.  Da-mi, rogu-te, spațiu.  Dă-mi, rogu-te, […]
4 iulie 2015

Copiii Plecați Din România

Zeci de mii de copii români, orfani ori abandonați de familiile extrem de sărace, au părăsit România, începând de la mijlocul anilor 80, într-un șir nesfârșit de adopții internaționale.  Zeci de mii. Source: Romanian Children’s Relief (RCR) Am avut ocazia să văd, la prima mână, coșmarurile din orfelinatele românești, în primele luni de după decembrie 89. Imaginile acelea cu copiii numai piele și os, mici schelete chircite, zăcând în pătuțuri subdimensionate, vechi și jegoase, în încăperi neîncălzite și hrăniți cu fiertură de morcovi au fost reale. Așa a fost. I-am văzut și eu pe acei copii. Filmele cu orfanii României au făcut încojurul lumii și mulți dintre voi probabil vi le amintiți. dacă nu, dați un google să vedeți cum era atunci. Mirosul și umezeala din acele așezăminte, să nu le spun lagăre, gândacii, găurile de șobolani din pereți n-am să le uit pe veci. Ei bine, în momentul când străinilor li […]
6 iulie 2015

40 de ani. Pa-tru-zeci de ani, împreună. Felicitări!

Rodica și Iulian Lucaci- 40 (adică patruzeci) de ani, împreună, sărbătoriți astăzi împreună cu familia lor canadiană, noi adică, la Copper Creek, în Kleinburg, Ontario. Ei sunt socrii Dianei, fiica mea și cuscrii mei, în fapt Familia 1.0, așa cum se încheagă ea la prima generație de imigranți români în Canada. Mi se împiedică cuvintele de emoție, cu greu deslușesc cum au făcut cei doi să funcționeze superbul mecanism al anduranței de familie și îi felicit din tot sufletul pentru cât de frumos parcurg călătoria vieții, împreună. Câtă iubire, sinceritate, eliberare de vanități și mai ales desăvârșită încredere au adunat laolaltă, în patruzeci de ani, ține de marele secret al fericirii, pur și simplu. Copii, când s-au cunoscut, Rodica și Iulian sunt fericiți fără să declame. Tot respectul pentru cine sunteți, dragilor! (în foto, de la stânga: Dragoș, Adi, Rodica, Iulian, eu, Julia, Diana și Daniel) Aici, cu Dragoș Iar […]