6 iulie 2015

Iubirea necondiționată

Iubirea necondiționată e soră cu iubirea maternă.  Iubirea necondiționată vine ca trăznetul. Și când cade pe tine, dacă ai norocul să ți se-ntâmple, leșini, umbli căpiat, uiți de la mână pân la gură. Te-ai băga în măruntaiele pământului, să nu-ți vadă careva încercarea, nu mai știi cum te cheamă, îți moare un detașament de anticorpi. Iubirea necondiționată nu cere voie să cadă pe tine. Ea n-are idee de nici cele mai elementare norme de politețe. Coboară ca ploaia, pentru ca, imediat, să bată din picior. Frustrant, știu. Declamă, revendică, strivește moțul băștii, rupe tocul sandalei, înțeapă ca un trandafir, te pălmuiește până-ți dau lacrimile. Iubirea necondiționată știe că ea nu are nimic de pierdut. Iubirea necondiționată nu se cumpără, nu se vinde, n-are miză, n-are timp ori calendar, scală ori cântar și ea o știe. Ea nu face frumos în cadru, nu ia poziții fotogenice la cameră, în general se […]
11 iulie 2015

Luni plec în România

Întâmplări menite să mi se-nscrie în istoria mea de copil crescut cu ochii spre cer, urmează să se-ntâmple. Lucruri grele, de viață dar mai ales de moarte, pentru care nimeni, niciodată, nu este intr-adevăr pregătit, urmează să se aștearnă. Luni seara plec în România. O bucățică din mine va rămâne, pentru mereu, acolo. Încă nu pot să plâng, respir adrenalină, pun deoparte haine cernite, fumez mult, mă gândesc, mă gândesc. Mi-e frică, mi-e milă, mi-e ceva nedefinit, ca dinaintea unui tsunami. Unul dintre momentele de mare, mare încordare emoțională. Urmează.
17 iulie 2015

Asa cum este de inteles…

Asa este, nu am vreme ori dispozitie de scris pe blog si va multumesc ca ma intelegeti. Am, in schimb, jurnalul fiecarei zile, notat, seara, astfel incat, atunci cand voi avea un strop de putere sa il transcriu, o voi face. Multe, infinit mai multe fapte si intamplari de viata prin care am trecut aici, in Romania, de cand am aterizat. Enorm de multe, unele hilare, altele de un tragic balcanic de neegalat. Am grija de cine este atat de suferind. De mama mea. Asa trebuie, asa simt, asa fac. Acum, cand are nevoie. Da, mi-e in continuare frica, da, nu stiu daca sa numar zile, ore sau minute pana la marea ei intalnire cu celelalte lumi. O experienta, pe cat de eterica, pe atat de vie. Revin, asa cum am spus, vreau doar un strop de ragaz. Multumesc. Dati-mi gandul de incurajare, in continuare, va rog mult.
25 iulie 2015

Romaniana- Despre Noi, Copiii Copiilor De Război

Sunt copilul unor copii din vremea celui de-al doilea război mondial. Copii care au cunoscut spaima, neîncrederea, lipsurile, surprizele de viață și de moarte ale timpului. Au mâncat ciocolată oferită de soldații nemți, au cazat nemți, cu corturile lor de campanie, prin curți. Au fost făcuți pionieri, în teniși rupți în talpă și purtând balonzaidele, lodenele cu mânecile suflecate, ale fraților mai mari, de către ruși. Au fost obligați, peste noapte, să se poarte bine cu foștii lor inamici, au învățat termenii de dușman, cartelă, rație, sirenă de alarmă, armament, tancuri, inamici, foamete, deportare, la prima mână. Și au crescut pentru a avea, la rândul lor, copii. Unul dintre ei sunt eu. Iar eu am învățat de mica să strâng pungi, borcane, capete de elastic, scotch tape, tot ce putea fi refolosit, transmițând inconștient temerile și lipsurile lor, pentru încă o generație. Ei n-au cunoscut empatia, implicit nu ne-au transmis-o […]