6 iunie 2016

Un chef cu vorbe și cu lăutari

Jar cu fierul răsucit, înmuiat în roșu de asfințit, miros de frunză transpirată împins înspre cer de aburii ultimei ploi. Cafea la cană, șervețele pe masă, auriu strecurat printre crengi de-arțar și taine șoptite despre iubiri greșite. Port pe degete inele de logodnă cu vara canadiană. Mese întinse sub umbrar, mai aproape de centrul pământului decât se cerea, mese cu mâncăruri alese și copii buni, de jur împrejur, în cea mai frumoasă, mai fantastică întâmplare etnică din câte mi-au fost mie date aici, în lumea nouă și năucă. Copii români ca și noi, din Montreal și din Laval (Simona, Adrian, Radu, Luminița, Teo, Ion, Lucian, Daniel) primind, în seară de vară adolescentă pe mult-prea-bogatul-în cuvinte Viorel Ilișoi, venit din România într-o preumblare canadiană și pe mine, ajunsă de la Toronto când soarele încă mai era de trei sulițe pe cer. Ascultându-i și vorbind, mie mi s-a-ntors ceasul fix în 1992 când, […]
12 iunie 2016

Pirineii, ascuțiți ca niște creioane, pe sub podeaua de cuvinte

Are atâtea imagini și vorbe pentru viață, că nu mai știi nici cât e ceasul. Românocratul Viorel Ilișoi și-a lăsat, preț de o seară de weekend, pradă mie, numai mie, vorbele și gândurile, întru dezvelire de adevăruri. Și tainele vorbelor sortite apoi scrisului, din taine s-au hrănit. Aproape jumătate de secol nici nu m-am gândit la inima mea. O simțeam uneori bătând acolo, sub coaste: își făcea treaba cuminte, nu mă gândeam la dânsa. Doar când o emoție puternică o scotea din ritmul ei de ceas îmi duceam mâna la piept s-o domolesc. Și uneori, alunecând în somn, îi simțeam bătăile în tâmple. Ziceam: inima mea… e acolo! – cum aș fi spus: piciorul meu! timpanul meu! O componentă, nimic mai mult. De ce s-o fi iubit mai tare decât îmi iubeam ficatul sau plâmânii? (http://www.viorelilisoi.ro/inima-mea-animal-fara-piele/) Stau întinsă pe canapea, cu ochii în tavan și-l aud pe scriitor citindu-se cu […]
15 iunie 2016

Românii din Ontario- Românii din Quebec

La doar o săpătămână distanţă între ele am să particip la două serbări câmpeneşti româneşti, mari cât nunţile şi bogate-n glume, întâlniri de neuitat, selfies, mici cu muştar şi probabil bere, cât e ziulica de lungă. Una urmează, aici în Ontario, la parcul Magna (nord de Toronto, pe Woodbine Nord), organizată de AREC- Asociaţia inginerilor români din) Ontario (http://www.arec.ca/events/picnic-arec–2016-06-18-aa141). Acum, haideţi să ne înţelegem, AREC primeşte ba chiar invită la aceste manifestări anuale, nu numai inginerii ci pe toată lumea, indiferent de vârstă, de profesie, de distanţă fizică faţă de locul de întâlnire. Este un adevăr, asociaţia a fost înfiinţată acum mai bine de 10 ani în jurul unui nucleu de ingineri, pentru că ingineria a fost cea mai răspândită profesie care obţinea punctajul de selecţie pentru imigrarea în Canada, în anii 90 şi un pic după aceea. De atunci lucrurile s-au schimbat, cum ştim cu toţii, dar faptul că […]
17 iunie 2016

Despre iubiri, murmurând Tatăl Nostru

Când chemi vindecarea către tine e ca şi cum ai aprinde câte o lumânare, în pronausul bisercii sufletului, şi la morţi dar şi la vii. Vindecarea, în sinea ei, te trece întâi prin moarte. Știi şi tu. Faci întâi cunoştinţă cu treptele coborânde, de un gri tot mai închis, către chin pentru ca, la un moment dat, când nu mai poate, sufletul tău să se revolte, să zică, gata, băi, gaata! şi să înceapă urcarea. Scriitoarea și buna mea prietenă din București, Corina Ozon rămâne un fenomen: a publicat patru cărți în doar doi ani și jumătate: trilogia Zilele/ Noptile Amanților și Amanții 3.0 pentru ca acum să schimbe gama cu totul. Până  când mă voi vindeca de tine (ultima carte a Corinei poate fi comandată aici: http://www.hergbenet.ro/carte/pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-corina-ozon iar e-book-ul, aici: http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-325481.html) este deja de pus în manual. E perfectă. (textele cu cursive, de mai jos, sunt scurte fragmente din cartea […]