16 ianuarie 2017

Câine în cămașă, ce-mi ești…

Sirtaki, aud sirtaki din bucătărie. Mă ridic de pe şezlong, deschid larg uşile la terasă, trag perdelele  în lături şi fug să dau mai tare. Răsună sirtaki în Nova Scoţia, muzica se varsă direct în Atlantic, se aruncă singură în mare. Zorba, Zorba, câine în cămașă ce-mi ești… Sunetele se scurg pe pietre şi pe ierburi pentru ca, odată ajunse la muchia falezei, să plonjeze în gol cei circa şaizeci de metri. Se strivesc de stâncile veşnic înspumate, sau plonjează ca pescăruşii, în cap, în apă. Urmăresc cu ochii minţii sunetele cobzei şi le văd, văd sunetele sărind spre larg. Sărind spre larg, în direcția aceea, înapoi, spre Europa. Cine spune că nu rămâne legat ombilical de locul naşterii, ori al micii copilării, minte. Cu toţii avem ombilicul invizibil, cel care ne ţine racordaţi la energia locului nostru. Și, odată ajunşi la locul nostru să simţim starea de bine. Oriunde […]
22 ianuarie 2017

Cam nașpa

Ziceam că 2017 o să fie un an-derbedeu. Iată că este. Iar eu vin din cel mai abulic popor din lume, cel mai năuc cu putință, cel mai zănatic, mai haimana, mai patetic și mai focos posibil, cel mai tandru și mai liric, cel mai făr de direcție, legănat de noroc dumnezeu știe cum, botezat în vin, lăsat de morală, iute sucitor și răzgânditor, cu colb în călcâie și diamante-n vorbe și cântec, cel mai frumos  la sărbătoare, cel mai melancolic, adesea abandonat în desaga sorții, cunoscător de-aproape al morții, înțelept adesea și șocant de nepriceput câteodată. Vin din poporul crescut cu foarfecele-n mână, cât p-aci să taie colțurile și să aleagă calea aia mai ușoară. Vin din poporul care n-a auzit încă de ziua de Mâine, habar n-are că există Mâine. Azi să fie, și să fie din belșug! Ieri-ul se coace-n povești, Azi-ul fierbe-n fotografii, Mâine- cum o […]
2 februarie 2017

55

Am învățat să dansez. Să mă bucur sincer. Să spun ceea ce cred. Să conduc motocicleta. Să cânt. Ba chiar şi să scriu. Să merg fără dureri. Să miros în creştet puiul de om al puiului meu, să mă dezmeticesc în rolul nou de bunică. Am învățat să spun La revedere. Să nu mă fi lăsat de fumat. Să dau drumul de mână celor cu destine de perdanţi, să accept că visul meu este singurul care îmi aşterne drumul. Să dorm puţin, să gândesc mult. Să sparg valul, așa cum am făcut-o într-atâtea rânduri. Am învăţat să aştept. Să nu reacţionez pripit la evenimente. Să primesc, cu bucurie, plante în ghivece şi complimente. Să mă cunosc. Am înţeles de ce nu pot întinde poduri în nisipuri. Am învăţat să-mi drămuiesc speranțele și banii. Să-mi temperez visurile, să nu mă doară mai apoi. Să-mi drămuiesc ciocolata şi stafidele, să spăl întotdeauna ceaşca de […]
16 februarie 2017

Vacanță despuiată cu gheață dulce

Pozele din vacanţele la mare au ceva din pufoşenia unui pisoi de trei săptămâni, un strop din graţia struţului şi mai mult din dulceaţa ghilotinei. Ajungi acasă, despachetezi, abia aştepţi să revezi locurile de poveste, să retrăieşti momentele şi, iaca, inima ţi-o ia la vale. Presimţi ceva, dibui ciudatul cum s-apropie, percepi un tic-tac, tic-tac în surdină. A trecut un timp de la ultimele poze de vacanţă despuiată. Lansezi laptopul să vezi imaginile mai mari, ecranul urmează să reverse splendoarea zilelor de relaxare. Conştient sau nu, sunt doar două posibilităţi: apriori, accepţi c-ai crescut, ori dai într-aia, cum îi spune, melancolie de conjunctură. Îţi faci acum curaj să te vezi în zeci de ipostaze de plajă, cu haine mult prea puţine pe tine. Te holbezi la tine, imagine cu imagine. Brusc, ignori exotismul locului şi rămâi cu ochii pe tine, în costum de baie. Te studiezi că maimuţa: am făcut […]