20 februarie 2017

Corăbii către Lumea Nouă (I)

Se apropie cel mai mare tsunami emoțional pe care românii din Canada l-au trăit, de la imigrarea lor încoace: întâlnirile libere și frecvente cu conaționalii ce trăiesc în țară, aici, pe teritoriul canadian. Vectorul circulației românești va căpăta, în curând, consistență sporită și va funcționa, în mod curent, în două sensuri. Înteracția va crește, schimbul de informație va crește și, din motive care țin adaptare la mediu,  multora dintre noi, de pe malul vestic al Atlanticului, li se va schimba, la propriu, ceva din dinamica socială. Imigrația română în Canada este stabilizată deja, este în descreștere de peste cinci ani. Noii veniți sunt puțini la număr, sunt tot mai rar de întâlnit. Imigranții cu vechime traversează era binecuvântată a omogenizării și a conștientizării alegerii, într-o blândețe și o noblețe discrete, spălate în zâmbetul ferm anglo-saxon ori în șăgălnicia boemă franceză. Luați în modul, parametrii  de structură ai evoluției noastre ca și […]
23 februarie 2017

Corăbii către Lumea Nouă (II)

Cu fiecare an petrecut departe de ţară, scade tot mai tare toleranţa diasprei nord-americane la cârpeală şi mişmaşuri şi, proporţional, creşte dezinteresul faţă de adesea iraționalul patos al luptei locale pentru Nicăieri. Naţia română continuă a face implozie după implozie, inima i se ceartă cu creierul, sufletul îi fuge de-acasă, oasele îi sunt certate între ele. Cum vine asta să-ţi faci singur rău, mă întreb. Autodistrugere sau tehnică vicleană de navigaţie milenară, încă nu mi-este limpede. Poporul român se-mpușcă vehement în picior, la vremuri în care sprintul mondial pe tartan cere încălţări uşoare, flexibile și  temeinic inginerite. El fuge-n contra plutonului, ba se mai şi împiedică printre jaloanele de credibilitate, montate pe traseu de cele trei frății globale care contează. Scriu şi pendulez între a mă oftica evaziv şi a mă durea de-a dreptul, creionând vocaţia de hăimănăluță a poporului meu din secolul al XXI-lea. Românii au primit dreptul de […]
7 martie 2017

Montreal- Optsprezece zile cu garoafe pe țeavă

Peste trei săptămâni, la Montreal va avea loc un concert absolut special: Consulul General al României la Montreal, Victor Socaciu, împreună cu o suită de invitați va urca pe scena auditoriului Ecole Le Plateau,  cu obiectivul absolut nobil de a colecta fonduri pentru ridicarea soclului statuii lui Mihai Eminescu. Statuia este astăzi amplasată în Place de la Roumanie din Montreal și este așezată direct pe sol. Neobișnuit, știu. Trec peste suita de impresii declanșată în 2013 asupra românilor din Canada, la instalare de chiar controversatul monument (semnat de sculptorul Vasile Gorduz). Trebuie să admit că orice monument, fie ea și Pieta lui Michelangelo ar fi arătat la fel de discutabil fără un soclu… Acum, la aproape patru ani distanță de la instalarea statuii, Socaciu & Comp urcă pe scenă să ajute la finalizarea întregului proiect și anume ridicarea soclului. Rațiunile pentru care scriu despre acest eveniment au un motiv special. […]
10 martie 2017

Tăiat

Lung și ondulat,de când mă știu. Castaniu, când mai închis când mai deschis, după inspirație. Prins în coadă, cu fundă, uneori doar răsucit și prins într-o clamă și cel mai adesea liber, dat binișor pe după urechi. Părul meu, cu mine prin vârste . Mi-a ascuns priviri furișe, mi-a ascuns lacrimi, mi-a împrăștiat lumea în evantai, pe pernă, mi s-a lipit, lung și greu, de spate, până aproape de șolduri când ieșeam din apă, mi-a ținut de urât și mi-a învelit gândurile, m-am jucat cu cârlionții în timp ce mă gândeam la una-alta, mi-a înghițit galoane de șampon, balsam, spume, uleiuri și alte alea și, mai ales, m-a ocrotit. Pe scaun la coafor, azi, cu oglinda uriașă în față, o văd pe Kate cum pregătește foarfecii. Pieptănul cu codiță subțire. Alt foarfece, scos dintr-un sertar. Îi arăt cam cât de lung vreau. Negociem un pic la lungime, nu mult. Cinci centimetri spre […]