28 august 2017

Frontiera lui 50

Bine va regăsesc după două luni în care blogul a fost în vacanţă, cu comprese de antiviruși pe frunte, iar eu mai mult la drum lung. Mulţam de curiozitate, despre mine- toate de bine, viața-mi sună curajos de frumos. Copiii- bine,sper la fel și despre ai voștri. Nepoatele mele cresc  voioase, care mai de care. Lumea din jurul meu- bine şi ea, iar pisica Ciorăpel transmite salutări. Scriu astăzi despre şi pentru cei (şi cele) care, pe continentul nord-american aflându-se, au bătut palma cu deceniul al şaselea. Fie că i se apropie de prag, fie că au suflat deja în tortul aniversar, sărbătoriţii deceniului al şaselea reprezintă mai bine de jumătate din totalul imigraţiei române active, de primă generaţie din Canada. Am ajuns, aproape cu toţii, să marcăm jumătate de secol.  Cei ce alcătuiesc grosul imigrației române în Canada se apropie sau au trecut deja de vârsta de 50 de […]
4 septembrie 2017

Degetele tale, pe piele

Eu îți vorbeam despre stele, tu căutai piele, cât mai multă piele dezvelită de s-ar fi putut, un picior, un pic de umăr, o rotulă, valea moale de sub cocul ridicat pe ceafă. Privirile tale de lup flămând mă făceau să zâmbesc și te desconsideram, firesc. Așteptam de la tine să poți ține pasul cu mine, să spargem bolta nopții cu disertații pe teme sociale. Ție-ți plăcea când aveam vocea moale, un pic catifelată, așa, mai de fată. Și-ți plăcea să mă vezi în capot, doamne ce-ți mai plăcea, de parcă ce-ți spuneam, nici nu mai conta. Mă-ntreb, acum, dacă, într-adevăr, conta. Dar mie-mi păsa. Îmi păsa că munceam să te schimb, munceam cu sârg să fac din tine un altceva, ceva ce trebuia, probabil să fie bărbat, doar în pat. Asta te-a revoltat. Atunci ai mai zis ceva și ai plecat. N-am uitat. Nici n-am înțeles, imediat. În urmă […]
11 septembrie 2017

Enigmatici și cuminți- O scrisoare de cuget pentru Ștefan Hrușcă

Am învățat să amân verdicte, am învățat să-mi mușc limba când bunul simț se înconvoaie și totuși am să-mi calc pe suflet să scot un păs veeechi de vreo douăzeci de ani, cam de când am ajuns în Canada. Păsul meu s-a născut în preajma unuia dintre primele Crăciunuri departe de casă când, cu nodul corespunzător în gât, cam cât gutuia și cu Europa FM deschisă pe internet, mă luau valuri de leșin, de la lingurică ascultând colindele lui Hrușcă. Și le-ascultam c-o ardoare și c-o trăire de-ajungeam să simt mirosul de fum de lemne printre vorbele lui cântate, să adulmec mirosul de sarică de oaie. Vedeam cu ochii minții mâinile crăpate ale celor ce mi-au dus, de generații, neamul, mai departe și, sincer, plângeam de se scutura cămeșa pe mine, adeseori. De dor. Plâns înnăbușit, să nu intre copiii la idei. De dor, de dor de ceva nedefinit, de […]
13 septembrie 2017

Plec să trăiesc în cartea mea, pentru un weekend. Merg la Terence Bay, Nova Scotia.

Acum aproape un an, în preajma Crăciunului, în mintea mea s-a aprins povestea iubirii imposibile, imaginate, simţite şi imprimate pe coasta Atlanticului, cândva în miez de vară. Locul se numeşte Terence Bay. Este o felie, o coastă de stâncă populată de pescari, la vreo patruzeci de kilometri est de Halifax. La Terence Bay, până acum n-am ajuns niciodată. Nici în casa închiriată, în care am locuit pentru o săptămână, precum am povestit în carte, n-am fost, în fapt, niciodată. Deşi, de atâta imaginație înflăcărată, cu atâta emoţie pusă în povestea însăşi, pot descrie interiorul de parcă aş fi trăit acolo dintotdeauna. Este o casă veche, canadiană, așa o văd cu ochii minții. Este îngustă, ţuguiată, cu mansarda dând spre mare şi cu uşa de la intrare, la oareş’ce distanţă de drum, îndreptată spre apus. Locul poveștii mele din Terence Bay (o casă în care n-am locuit niciodată, cum ziceam)trebuie că are acoperişul […]