La Nunta Fiicei Mele- August, 2010
4 decembrie 2014
Show all

Când îți spuneam…

STILL LIFE / REPORTER'S DESK WITH TYPEWRITER & BOX CAMERA

Când îți spuneam că te iubesc, râdeai. Când mi-a fost frică și te-am luat de mână, te-ai scuturat și mi-ai spus să mai merg și singură. Când ți-am cerut o ciocolată , mi-ai dat un covrig iar sub brad mi-ai înghesuit maieuri, fiindcă-mi trebuiau.  
 Când îți căutam privirea să-ți văd gândurile, stingeai lumina și -mi deșteptai simțurile c-o sălbăticie și-o patimă ca de sfârșitul lumii. 
 După care, la țigara de după, suflai rotocoalele spre tavan și mă-ntrebai ce mai spun/ 
 Când ți-am cerut numărul de telefon, mi-ai dat o margaretă; când ți-am cerut brelocul de la chei, mi-ai pus o hartă-n mâini. 
 Și când mi-am făcut bagajele să te părăsesc, ai plecat tu, cu furie, de-acasă după ce m-ai înjurat că nu te ințeleg. 
Tu nu cred că m-ai iubit vreodată. dar m-ai chinuit continuu. 
Pe furiș ți-am furat ce-am putut: mușețel înghesuit printre haine, o mușcată-pui învelită-n folie să mi-o plantez mai târziu în suflet. 
Un camion de vorbe, un depozit de gânduri, un munte de trăiri. 
 Nu-ți mai țin minte frumusețea, nu cred că am apucat s-o realizez, vreodată. 
Îți țin minte gustul, mirosul, ochii, textura palmelor, gesturile, zâmbetul la mișto, lacrimile, nodul în gât, vocea. 
 

Da, te iubesc Românie. 
Și o să mă-ntorc acasă. Nu fiindcă m-ai vrea tu, ci fiindcă nu pot eu altfel. 

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *