2 februarie 2017

55

Am învățat să dansez. Să mă bucur sincer. Să spun ceea ce cred. Să conduc motocicleta. Să cânt. Ba chiar şi să scriu. Să merg fără dureri. Să miros în creştet puiul de om al puiului meu, să mă dezmeticesc în rolul nou de bunică. Am învățat să spun La revedere. Să nu mă fi lăsat de fumat. Să dau drumul de mână celor cu destine de perdanţi, să accept că visul meu este singurul care îmi aşterne drumul. Să dorm puţin, să gândesc mult. Să sparg valul, așa cum am făcut-o într-atâtea rânduri. Am învăţat să aştept. Să nu reacţionez pripit la evenimente. Să primesc, cu bucurie, plante în ghivece şi complimente. Să mă cunosc. Am înţeles de ce nu pot întinde poduri în nisipuri. Am învăţat să-mi drămuiesc speranțele și banii. Să-mi temperez visurile, să nu mă doară mai apoi. Să-mi drămuiesc ciocolata şi stafidele, să spăl întotdeauna ceaşca de […]
10 martie 2017

Tăiat

Lung și ondulat,de când mă știu. Castaniu, când mai închis când mai deschis, după inspirație. Prins în coadă, cu fundă, uneori doar răsucit și prins într-o clamă și cel mai adesea liber, dat binișor pe după urechi. Părul meu, cu mine prin vârste . Mi-a ascuns priviri furișe, mi-a ascuns lacrimi, mi-a împrăștiat lumea în evantai, pe pernă, mi s-a lipit, lung și greu, de spate, până aproape de șolduri când ieșeam din apă, mi-a ținut de urât și mi-a învelit gândurile, m-am jucat cu cârlionții în timp ce mă gândeam la una-alta, mi-a înghițit galoane de șampon, balsam, spume, uleiuri și alte alea și, mai ales, m-a ocrotit. Pe scaun la coafor, azi, cu oglinda uriașă în față, o văd pe Kate cum pregătește foarfecii. Pieptănul cu codiță subțire. Alt foarfece, scos dintr-un sertar. Îi arăt cam cât de lung vreau. Negociem un pic la lungime, nu mult. Cinci centimetri spre […]
6 aprilie 2017

Marea Renovare

Miros de vopsea proaspătă. Saci de plastic. Cutii, mari și mici. Pungi cu lucruri de-a valma. Covoare rulate. Perdelele date jos de la geamuri. Trafaleți. Găleți. Bucăți de drywall. Resturi de baseboard. Cartoane. Bandă adezivă spânzurând foi de plastic, de sus până jos. Grinzi dezgolite. Schelăria casei e dezgolită. Chirurgie pe casă. Accesul în pod, deschis, cască o gaură neagră înfricoșătoare mai ales după asfințit. Căni de cafea, pe counter în bucătărie. Pachete cu biscuiți. Cabluri atârnând. Prize dezbrăcate. Canapele învelite în foi de plastic. Bormașini. Ferăstraie. Banc cu menghină. Uși noi, în folie. Cutii cu dușumea, stivuite. Bârne de susținere, încrucișate strâmb, gata de încărcare pentru mers la gunoi. Ferestre lăsate deschise. Pisica Ciorăpel, dezorientată. Ambalaje. Șuruburi. Bare. Aspiratoare profesionale. Peturi, lăzi de apă îmbuteliată, golite. Praf fin. Filtrele înnecate în pulbere fină. Praf pe frunzele plantelor. Poleială de ciocolată. Șurubelnițe. O mușcată a murit, n-a mai rezistat. Centură […]
30 aprilie 2017

Emigrând, nu ne-am cumpărat și nemurirea

Comedia umană nu se pierde-n drumul peste ocean, la emigrare. La fel, loviturile vieții ne urmează oriunde am fi, precum gândurile. Scriu și aflu, în timp real, despre moartea soțului unei compatrioate, aici, la Toronto. Mi se strânge inima. Ne vine timpul, fiecăruia. Emigrând, ne-am cumpărat liniștea, curățenia, confortul. Emigrând, nu ne-am cumpărat și nemurirea. Romanul Terence Bay- O Iubire Imposibilă este deja la poştă, expediat din România. Primul pachet de cărţi va ajunge în vreo săptămână. Vor urma altele şi altele, întru împlinirea poveştii canadiene legănate de siropul de arţar al lui februarie şi de patima paroxistică a verilor, veri mai încinse decât jarul şemineului ascultat, nopţile, doar în doi. Aşa, doar pentru noi. Scriu cu conştiinciozitate, ca o puştoaică-n sesiune, adesea îmbrăcată-n pijamale, cu cană de cafea după mine şi muzică pe fundalul veiozei- complice. Povestea creşte noaptea, pentru ca seara ce vine, după ce revin de la birou, […]