21 septembrie 2015

Bine ați venit, absolut pe bune (editorial, adică)

Sunt varză de oboseală și de emoție, recunosc. Am dezvoltat un website (cu uriașul sprijin al lui Viorel Anghel din Montreal, căruia n-am cuvinte cum să-i mulțumesc pentru cât de rapidă și eficientă a fost colaborarea) în câteva zile, primul website din viața mea. Blogul a devenit website. Website-ul va mai suferi mici modificări, în timp, pe măsură ce mai învăț navigația. Posibilitățile sunt uriașe. Scopul creerii acestui website este să asigur vizibilitate tuturor textelor publicate, din decembrie trecut, ceea ce blogul, în formatul precedent, nu-mi permitea. Înclin să cred că scriu relativ atemporal așa că cele mai multe dintre scrieri se pot purta în toate anotimpurile, cam ca  ochelarii. Uneori scriu bine, alteori prost rău. Știu, sunt tributară bioritmului ca oricare dintre voi și sunt foarte ok cu asta. Ce urmează: website-ul va rămâne, ca atmosferă și ritm, un blog. Nu voi aduce știri românești din țară ori știri […]
23 septembrie 2015

Când te vezi prin ochii altcuiva (întâmplare)

De-o vreme trăiesc, ca Nichita Stănescu, îndrăgostirea perpetuă de viață. La fiecare zi. Cu fiecare zi. Spre fiecare zi. Am luat spaima morții văzută de-atât de aproape, odată cu plecarea mamei mele, în august. Am incubat conștiința faptei, a întâmplatului cu orice preț și-am ajuns să-mi împing mai toate gândurile spre realitate. Vreau ceva, cumva, cândva? Fac ce fac și chiar mi se-ntâmplă. Voiam să am parte de o sesiune foto profesională iar ea s-a întâmplat, cu vreo două săptămâni în urmă. Am programat ședința sâmbătă dimineața. M-am trezit flancată de lumini, cu obiectivul camerei pe mine, cerându-mi-se să fiu cât mai naturală. Firește, s-a trezit Hollywoodul în mine iar ce-a ieșit o să vedeți în câteva zile, când primesc fotografiile. Vreme de două ore și jumătate am fost sucită, așezată, mutată, compusă, descompusă și recompusă prin ochii altcuiva. Au fost momente când, încălzită de lumina proiectoarelor, aveam senzația că […]
3 octombrie 2015

Trei borcane cu dulceață

A venit o toamnă plinuță, bucălată și rumenă-n obrăjori! De două zile duduie centrala termică, în casă e cald și bine și mai arunc un ochi la florile din ghivece, încă în curte: ori le-aduc pe toate-n casă, ori îmi iau adio de la ele. Noaptea e deja ger. Miroase, vag, a iarnă, e mirosul ăla de gheață veche ce bine direct de la Pol, un miros dulceag, sălciu, crud și albăstrui. C-o mână de gutui culese-n prag de octombrie și cu un strop de răbdare, am umplut astăzi trei borcane cu dulceață. Dulceață cu arome de scorțișoară și vanilie, numai bună la clătite,  pentru când ne-o năpădi zăpada. Și tot azi, la o preumblare zgribulită prin curte, am făcut bilanțul: după o vară-ntreagă de udat grădina de zarzavaturi cu sârg și cu noaptea-n cap, au crescut frumos leușteanul, pătrunjelul, roșiile și ardeii iuți. Restul și-au cam bătut joc. Ardeii […]
14 octombrie 2015

Pașaportul frunzărit și răsfoit al trecerii gândurilor, ale mele și ale tale, roată, de jur-împrejurul Pământului

Locul meu pentru povești miroase a ziar, de la o vreme. Știrile îmi lovesc întâi retina, apoi mintea, mâinile scriu știri și uit, doamne cum de pot să uit, eu uit, eu uit tot mai des să mai fiu eu. Odăița mea cu poze este acum o piață napolitană, cu mii de vorbe, sute de texte, sute de fotografii, zeci de mesaje și trafic de zeci de mii de vizionări, din decembrie anul trecut, de când am trecut pragul spovedaniilor virtuale, și până acum. E un semn că vă place aicea la mine-acasă. E bine, veniți. Semn că vă place ce vă spun. Bine, hai să vă mai spun, atunci. Și-mi fac curaj, trag aer în piept, mai c-aș închide ochii să nu văd ochii tăi, citindu-mă. Sunt timidă, azi. În curând Galațiul va rămâne, pentru cei trei membri ai familiei Manea de astăzi, un loc pe hartă. Tata a decis să plece […]