14 noiembrie 2016

Sonata Lunii

Se gâdilă și chicotește, ridică din sprânceană, face gropițe-n obraji, mustăcește, umflă obrajii bucălați și aur îmi varsă din palmele grăsuțe. Face ochii mari, dă din cap că nu, că s-aștept că nu e gata, pun mâinile-n șolduri și mă uit la ea: tu-ți bați joc de mine. Își mușcă buzele, lasă pleoapele, strange ochii închiși , tresare-ntr-un zâmbet, îmi prinde mintea și mă-nalță. Pace apoi, o aștept să spună și ea tace, tace și se uită-ncolo. Mă-nvârt în jurul meu, cu brațele deschise. În curte, iarba șade-ntr-un cot și numără de-a-ndăratelea, trei, doi, unu, ești în Direct. M-am trezit din somn un lac de apă. Am visat cum îmi murisei în braţe. Plângeam despletită, fără de voce, deasupra capului tău sprijinit în poala mea. Hainele, pielea, restul trupului tău erau roşii, hainele ţi-erau roşii şi sfârtecate. Te-am mângâiat pe faţă, ţi-am închis ochii cu mâinile mele, te-am strâns, aşa, dormind cum […]
27 martie 2017

Trăim Deceniul de Aur al imigrației în Canada

Inginerimea română, sosită în Canada în condiţiile aprige de selecţie ale ultimului deceniu al secolului trecut (şi căreia îi aparţin, implicit îmi permit s-o descriu – n.a.), a dat linia melodică unei segregări nefericite în rândul etnicilor români, pentru deceniile ce au urmat. Am vorbit despre asta în materialul Viața Ta (şi continui tema, astăzi, un an mai târziu). Viața ta Absolvenţii  de politehnică, entuziasta Rezistenţă anticomunistă sensibilă la chitara lui Paţurcă de la Piaţa Universităţii (şi aici am fost, aha- n.a.), acei frumoşi nebuni ai marilor oraşe românești din anii ‘90 au instilat reluctanţa, stanjeneala colectivă, vis-à-vis de conaţionalii necrescuți cu matematica sub pernă , ori faţă de cei sosiţi în condiţii rămase pe veci nelămurite, înainte de 89. Fenomenul a avut loc în toate provinciile canadiene de adopţie, simultan. Semn că reluctanța de care vorbesc a fost adusă în bagaje. Mi-amintesc vestitele discuţii dintre noi, ăștia de nu […]
20 mai 2017
Ca și tine, ca și mine

Tu ești unul dintr-o mie

Aproape o mie de suflete, aici, în lumea mea virtuală cu manșetă albastră. Vă cunosc, pe cei mai mulți dintre voi, în persoană și, fiindcă e weekend lung și încărcat de artificii, vă scriu. V-am citit poveștile, m-am plimbat pe profilurile voastre cu curiozitatea copilărească, inocentă a cuiva sortit un pic să fie și mai mult să scrie. Poveștile voastre de viață trag, în trena lor, povestea mea. În ultimele săptămâni, în plămânii mei s-au spart valuri, în inimă au ajuns alpiniști, în suflet am făcut loc unor artiști destul de triști. Tu ești unul dintr-o mie. Pe bune, ia să-ncep a vă spune: Muzica ta, Gabi, e numai bună de-ncheiat ziua cu ea. Ea stinge şi veioza mea. Tu, Highlander, ai vrea s-ajungi la stele, încă mături prispa cu nuiele, nopțile înșiri vorbe- mărgele. Tu ai clasă. Dinspre tine, fin parfum, pe ape, vine. Tu porţi acelaşi tricou de erou, […]
5 iunie 2017

Lasă-i să zboare!

Hai, curaj, tu și cu mine suntem în aceeaşi barcă. Tu şi cu mine.  Şi zic: ia haide să vorbim  deschis o chestie.  Să vorbim despre drăgălaşii, iubiţii, minunaţii noştri copii care, iacatelea,  s-au făcut mari prin Canada, în State, prin Europa, în Patagonia, pe unde am ajuns noi cu valizele şi care bat la porţile deceniului al treilea dar, mai degraba, al patrulea. Şi au terminat şcolile, în general lucrează. Cu toate acestea, mulţi dintre ei stau tot cu noi în casă. Sau cu mulţi dintre voi, mai exact. Ai mei copii au zburat, planat şi cu mine plânsă ca de sfârşit de lume, din propriile lor iniţiative, cam după ce-au împlinit douăzeci. Amândoi. Să revin: i-am crescut, numai noi ştim cum. Și nu întru în detalii. Am ajuns la punctul când le-a venit şi lor vremea să zboare din cuib. Iar noi, în loc să-i mutăm afară (nu […]