Ţie viaţa ţi se va schimba fundamental, trebuie să accepţi; ai scăpat în spirala noului, în urmă cu vreo doi ani. De atunci ai pus ochii pe steaua Vega şi-ntr-acolo navighezi, ai luat azimutul de ceva timp… Vei lua, în destul de scurtă vreme, mai multe decizii dureroase. Va apărea, drept urmare, damage colateral semnificativ. Spuneai că ai vrea să aştepţi.  Nu vei aştepta. Mi-e teamă să pronunţ cuvintele, se-nvârt în juru-ţi teancuri şi teancuri de acte. Vor fi ochi să te privească adânc iar tu vei rezista. Vor fi mâini să te reţină iar tu te vei desprinde. Direcţia stelei Vega e cea către care vei naviga şi nimic nu te va putea reţine. Aşa ‘ţi-e destinul. Ai curaj, o faci pentru tine; e pentru prima oară în viaţă când faci ceva doar pentru tine.  Meriţi să continui aventura. Te voi urmări cu ochii în tot acest periplu: dramatica […]

Iubind un pic, uitând de toate cele. Întoarsă-i lumea-n vorbe, când i-e datul, şi lavă curge-n loc de sânge-n vene. Ca o nebunie, ca o cununie, ca o furtună, ca un cer cu lună, ca o lacrimă, ca o sâmbătă, ca o rugăciune de frumoasă e îngenuncherea în fața iubirii care-ţi răvăşeşte  chimia şi-ţi patinează alandala simţurile. În poveştile de iarnă, lampa dorinței se leagănă între dezertare şi execuţie. În oglinzi urcă cer ascuțit, vorba-i că o muchie de cuțit. Greu de scris cea mai frumoasă poveste de-o vineri seară, tulburătoare că o privighetoare oarbă, că o cruciuliță găsită-ntr-o parcare. M-a deocheat un țigan înțărcat în cenuşa vetrei, cu nişte vorbe încrucişate-n vântul amiezii; rău mă doare încă al treilea ochi…nu-i rost să scap nici cu tăciuni aprinşi, nici cu lumânări încrucişate-n tocul uşii. Mai c-aş face-o rugăciune şi poate c-aş scăpa de deochi; da’ vreau? Nope, îl las să […]

Iar am să dorm puțin la noapte, iar o sa tai felii de lună. Am să-ți pun tocul pantofului pe vorbe și-am să-ți înșir trandafiri sălbatici, de la ușă pân’ către Nicăieri. Respiră. Și zi-mi cum de poți. Când ai sărutat, ultima oară, piatra unui inel încărcat de secrete ? Nu-i târziu, și nici devreme fiindcă n-a trecut niciun timp care să te tragă de mânecă. Mai demult am crezut că-s singura care a ales viața pe cărări în trepte și acum înțeleg cât de mulți suntem, în fapt.   Vezi tu, eu, tu, noi suntem altfel. Și știm asta. Nu suntem ca cei de-aici, n-am crescut precum copiii noștri, aici. Nu mai semănăm cu prietenii lăsați acasă. Noi suntem altă specie. Eu am întors vorbele în jurul lor, circa o viață și-ncă șapte înainte. Așadar, nu mă crede. Fiindca-s dată. Sunt dată Scrisului. Tragic și fantastic deopotrivă, știu. Aș așterne fața […]

Aș fi preferat să scriu despre mărțișoare, dar mă trage colegul Mihnea de mânecă, publicând în Evenimentul Zilei un episod nou din Aventura Diasporei povestită împreună cu deja vestitul Gabriel psihiatrul. Diaspora este văzută, de această dată, doar printr-o sacoșă cu sifoane, ceea ce anunță un weekend mai vesel. Un pas înainte, iaca.    http://www.evz.ro/cum-a-devenit-diaspora-o-tiganie-la-propriu-si-la-figurat.html (Urmează un text lung. Trageți cafeaua aproape și citiți, vă rog eu mult, textul din link-ul de mai sus, ca să înțelegeți ce urmează )   Rămâne, și în acest episod, pe tapet, credința în motivația 100% economică a autoexilatului în Occident . Bruiajul fiind prea mare, ca-n poker zic Pas, sar mâna asta și îmi manifest simpatia sinceră pentru Gabriel psihiatrul, cel care pare-se că s-a speriat rău de tot în anii lui de școală canadieni. Sorry for you man, too late to fix it.   Cu atenția virată, din condei, către minoritatea brunetă […]