8 mai 2016

Câine nou, la Lună Nouă

  Primăvara cere flori. Numără zilele până la consacrata răbufnire de verdeață din weekendul Zilei reginei Victoria. Printre picături, o poveste ca o icoană mi s-a așternut, încă semn că noi nu ne-am lăsat poveștile acasă. Se făcea că undeva, cândva, în deceniile de întuneric și de Cenaclu Flacăra, o fată și un băiat, buni prieteni încă din copilărie atât de tare s-au iubit încât n-au băgat de seamă cum teii înfloriseră anunțînd examenele de admitere pe la facultăți. Taman atuncea ea a rămas grea și viitorul ei anunța că s-a topit cam ca o-nghețată căzută pe asfalt, în iulie, la stația de autobuz. El a intrat unde avea de intrat iar familia lui tare s-a mai bucurat. În tăcere, cu spaimă, din urmă cineva cu voce de copil și mers de gheișă mai avea câteva luni până să nască. Cum erau vremurile atunci, studenții la zi frecventau studente la […]
28 august 2016

Cinci perechi de cărți de joc

Nasturii sunt, cu toții, aliniați pe o parte bleu a cămășii. Butonierele, pe cealaltă. Vertical, se varsă, ritmic ca-ntr-un dans celt, unele sub celelalte. Șapte, pe fiecare parte. Între ele, piele ferită de arșița verii. Stau turcește pe covor, cântă Sia, scriu brazde-n moliciunea covorului și nu respir. Sub cămașă și sub piele mi se zbate vrabia, biata de ea mult ar vrea să scape cuștii sufletului. Între nasturii și butonierele bluzei bleu pielea cere subtitrare, inelul mijlocului e mai fierbinte ca inelul de foc al Pacificului. Nu port nimic pe dedesubt, ba da, umbre și ceva povești. Feromonii umplu odaia, fereastra rezistă închisă, ușa, la fel. Ascund chibriturile adevăratei arderi, în buzunarele blugilor suflecați. Cascada păcatelor se predă, spintecată de destinul încrustat în cinci perechi de cărți de joc. Mi-s tălpile reci, ca miresei în noaptea nunții. Mi-e frică și mi-e dor de ce-n vene adun și nu mi-e rușine s-o […]
15 octombrie 2016

Diana

Vezi tu, Diana, habar n-am avut în ce lume aveam să te aduc, așa de minunată și buimacă deopotrivă, pe cuvânt. Ce-am știut în schimb este că ți-am dat cea mai reală  paletă de vibrații de peste an, în coloritul fabulos al frunzelor de toamnă, tocmai ca să-ți înfrumusețeze calea.  Lujer drag de floare, ai crescut, eu,una, habar n-am cum: înconjurată de mașini de scris, oameni -cheie, oameni ale căror cuvinte cântăreau aur, împresurată de telefoane celulare sunând la orice oră, de foi dactilografiate peste tot și, pe deasupra, într-un tumult de muncă creativă greu de egalat. Ți-am cerut totul, de la început, așteptând parcă să te fi născut cu tainele lumii dincolo de ochii azurii, și nu să le-nveți. Dacă n-am arătat, adesea, empatie, tu, iartă-mă. N-am știut atfel. Ai avut decența de a-ți aștepta țâșnirea, până când i-a venit, ei, vremea. Ai crescut curat și intens și nu mă surpinde […]
19 decembrie 2016

Anul Arderii

Am supravieţuit anului Arderii şi al Prafului de pe Tobă. Un an pe muchie, ca un selfie pe Kilimanjaro. Un an ca un şarpe saşiu, ascuns în grădină. Ca o drezină fără motorină, abandonată-n Bărăgan. Ca o piatră peltică, încinsă de focul iubirii unei broaște. Ca o greblă nou-nouţă. Ca un prost. Am pus lemne-n foc, încă din zori şi-am răsucit vorbele cu cleştele-n soba sufletului. Era zăpadă afară, ţin minte. Gândurile le-am pus la crescut molcom, în lighean, c-un ştergar smerit, deasupra. Când au crescut, le-am crestat mărunt în vorbe şi aşa am copt Foaia De drum Lung- De La Mine La Toronto. Cărticica cea cu mine pe copertă, o ştiţi. Ce cărticică a ieșit, pe bune acum. În primăvară aveam paloarea brânduşei crescută-n seră şi sufletul îmi dormea pe-o parte. O zgâlţâitură în prag de Mărţişor a fost deajuns şi pământul de sub picioare s-a dus de suflet. […]