16 februarie 2017

Vacanță despuiată cu gheață dulce

Pozele din vacanţele la mare au ceva din pufoşenia unui pisoi de trei săptămâni, un strop din graţia struţului şi mai mult din dulceaţa ghilotinei. Ajungi acasă, despachetezi, abia aştepţi să revezi locurile de poveste, să retrăieşti momentele şi, iaca, inima ţi-o ia la vale. Presimţi ceva, dibui ciudatul cum s-apropie, percepi un tic-tac, tic-tac în surdină. A trecut un timp de la ultimele poze de vacanţă despuiată. Lansezi laptopul să vezi imaginile mai mari, ecranul urmează să reverse splendoarea zilelor de relaxare. Conştient sau nu, sunt doar două posibilităţi: apriori, accepţi c-ai crescut, ori dai într-aia, cum îi spune, melancolie de conjunctură. Îţi faci acum curaj să te vezi în zeci de ipostaze de plajă, cu haine mult prea puţine pe tine. Te holbezi la tine, imagine cu imagine. Brusc, ignori exotismul locului şi rămâi cu ochii pe tine, în costum de baie. Te studiezi că maimuţa: am făcut […]
22 martie 2017

Fulgi de aripi de îngeri

Stă înfăşurată cu un paltonaş pepit, scufundată în scaunul ei de birou, cât e ziulica de lungă. E rece pe floor, pereţii sunt înalţi, tavanul, prea sus.  Tace, se uită în ecrane, gândeşte, munceşte. Munceşte mult la computerul ei. Când şi când îşi lasă keyboard-ul să se odihnească pentru ca, scotocindu-se în poşetă, să coboare, cu mare discreţie, afară, pentru o ţigară. Mai nou, mai puțin veselă, când absentă, când preocupată. Ştiu că este căsătorită, că este cam de-o seamă cu fiica-mea şi că are acasă un căţeluş de care are mare, mare grijă. Şi cam atât. Cu mine e deschisă şi mai scapă la confesiuni: cum este să faci totul bine şi să ţi se spună că, de fapt, nu faci bine, spunea astăzi. Ţi-a spus un coleg sau şeful, întreb, că-i mare diferenţă. A zâmbit. Observ cum, de vreo lună să zic, a început să se imbujoreze tot mai mult […]
4 septembrie 2017

Degetele tale, pe piele

Eu îți vorbeam despre stele, tu căutai piele, cât mai multă piele dezvelită de s-ar fi putut, un picior, un pic de umăr, o rotulă, valea moale de sub cocul ridicat pe ceafă. Privirile tale de lup flămând mă făceau să zâmbesc și te desconsideram, firesc. Așteptam de la tine să poți ține pasul cu mine, să spargem bolta nopții cu disertații pe teme sociale. Ție-ți plăcea când aveam vocea moale, un pic catifelată, așa, mai de fată. Și-ți plăcea să mă vezi în capot, doamne ce-ți mai plăcea, de parcă ce-ți spuneam, nici nu mai conta. Mă-ntreb, acum, dacă, într-adevăr, conta. Dar mie-mi păsa. Îmi păsa că munceam să te schimb, munceam cu sârg să fac din tine un altceva, ceva ce trebuia, probabil să fie bărbat, doar în pat. Asta te-a revoltat. Atunci ai mai zis ceva și ai plecat. N-am uitat. Nici n-am înțeles, imediat. În urmă […]