Răspuns lui Alex Chermeleu (https://alexchermeleupersonal.wordpress.com/) la Toate sunt frumoase, unele doar au uitat asta! ** Atunci când se nasc, femeile sunt oglinzi ale copacilor, cerului și oamenilor care le înconjoară. Ele își trag seva creșterii , cu migală, din fiecare adiere iar tainele, cărora cu greu le fac ele însele față, arar răzbat în chip, în mers în pleoape ori cuvinte.   Femeile nu cer, ele așteaptă să li se întâmple. Au inimile învelite în șapte mantii de cristal și tot atâtea de catifea încât , dezgolindu-le inima, tu călătorule, nu vei face decât să te încurci în dantele, broderii, butoni și falduri și eșuezi, invariabil, cu mâinile în buzunare.   Femeile nu uită, vreodată, iubirea. Ele o plimbă, însă, de pe o amintire pe alta, cu aceeași grație cu care calcă în zori pe tocuri, spre birou. Pentru ele iubirea este o stare permanentă, cu obiectivele navigând după cum […]

Un pic despre mine, ceva despre viață, cu Corina Ozon. Și cum Corina scrie mai frumos decât permite legea și mai colorat decât un câmp cu flori, mergeți pe blogul ei, direct: http://iulicika.wordpress.com/ Mulțam Corina pentru dialog 🙂 Articolul tot, aici: http://iulicika.wordpress.com/2015/01/02/emigrarea-te-injecteaza-si-cu-aventura-dar-si-cu-cocaina-amintirilor-magdalena-manea-si-aventura-canadiana/ Ti-a placut articolul?

Un răspuns la  postarea Ce-ți șoptește o femeie, a lui Alex Chermeleu https://alexchermeleupersonal.wordpress.com/2015/01/02/ce-iti-sopteste-o-femeie/ Și dacă o femeie nu-ți șoptește, ci doar îți zâmbește? Fiindcă o femeie care-ți zâmbește ți-a amestecat, pe loc, zilele săptămânii. Dacă, zâmbind, ți-a trimis și gându-i, admițându-l pe cel mai imaculat și inofensiv din preajmă,  în clipele acelea te poți considera un norocos: puțini ajung să pătrundă între faldurile rochiei gândurilor unei femei.   Femeia care-ți zâmbește te poate transforma, după caz, în poet , corsar, pictor, statuie sau maratonist. Depinde de ce-are ea în minte, depinde ce gânduri i-ai înțeles, dintre toate cele spulberate ca puful de păpădie în jurul tău. Ea știe și poate să-ți scoată inima la mezat și să dea rest, târgovețului, doi ochii închiși, încinși. Poate să împletească gândurile tale-n codițe,  cu care să tragă apoi un vapor înnămolit la reflux. La fel de bine cum poate, cu două degete, să-ți […]

O citesc pe Petronela Rotar și preumblarea ei la Poiana Brașov și mi se face, brusc, dor de mers cu autobuzul. Textul ei miroase dulceag a zăpadă îndrăgostită, lipită de fes, de placă, de pantaloni. Constatările ei pleacă-n spirală iar concluziile o intimidează până și pe ultima mănușă mioapă și udă, pierdută pe pârtie la finele unei zile topită-n adrenalină.   http://acestblogdenervi.ro/intre/   Când, la un moment dat în viață, ai curajul propriei definiri, o rană se ițește, invariabil. Iar aici, în scrierea ei, Petronela a scuturat cuvertura singurătății ca plagă, ca păcat, ca ursită.  Da, punem căștile în urechi, luăm tableta sau laptopul în brațe și, chiar de-am fi și-n mama cuplului perfect, tot singuri vâjâim gândurile și trăirile prin lăuntrul nostru.  Ieri, azi, mâine la fel, asta este tendința peste tot în lume, aceea de însingurare voită, de încapsulare, cu mult prea puternica perfuzie tehnologică pe care nimeni […]