12 iunie 2016

Pirineii, ascuțiți ca niște creioane, pe sub podeaua de cuvinte

Are atâtea imagini și vorbe pentru viață, că nu mai știi nici cât e ceasul. Românocratul Viorel Ilișoi și-a lăsat, preț de o seară de weekend, pradă mie, numai mie, vorbele și gândurile, întru dezvelire de adevăruri. Și tainele vorbelor sortite apoi scrisului, din taine s-au hrănit. Aproape jumătate de secol nici nu m-am gândit la inima mea. O simțeam uneori bătând acolo, sub coaste: își făcea treaba cuminte, nu mă gândeam la dânsa. Doar când o emoție puternică o scotea din ritmul ei de ceas îmi duceam mâna la piept s-o domolesc. Și uneori, alunecând în somn, îi simțeam bătăile în tâmple. Ziceam: inima mea… e acolo! – cum aș fi spus: piciorul meu! timpanul meu! O componentă, nimic mai mult. De ce s-o fi iubit mai tare decât îmi iubeam ficatul sau plâmânii? (http://www.viorelilisoi.ro/inima-mea-animal-fara-piele/) Stau întinsă pe canapea, cu ochii în tavan și-l aud pe scriitor citindu-se cu […]
29 iunie 2016

Cu barca, pe lacul de unghii

În iuniele încins de săptămâna trecută, pe când petreceam la picnicul de la Val-David, pe o bancă mai la umbră, c-o masă dinainte plină de obiecte artizanale, ștergare, sticle de apă și câteva cărți de-ale mele, a  venit spre mine o făptură  frumos lăsată de cel de sus,  cu trăsături regulate, cu ochi verzi sau albaștri dacă bine rețin, cu părul negru lucios și mătăsos, o bluză neagră cu meșteșug brodată și c-o voce ca de pe altă lume. Sincer, nu știam dacă mi s-arătase vreun înger, unul ca-n filmul City of Angels (Meg Ryan, Nicholas Cage) sau chiar era aievea. Vocea m-a frapat, ochii m-au electrizat. Nu mai știu bine ce-am vorbit, cred că mai degrabă ne-am studiat, citit reciproc, simțit sau cam așa ceva. Am făcut pauze, ne-am privit de parcă așteptam să pornim planeta la cheie. I-am oferit cartea mea, i-am pus între pagini și cardul meu. […]
24 octombrie 2016

Foaie De drum Lung- Se pregătește un Război De Lux

Bună, tuturor. Toamnă intensă, ciudată, șuie ca un roller coaster, istovitoare pentru mine, pe cuvânt. Nu știu cum e a voastră dar toamna mea abia de-și înghesuie frunzele aurii pe sub priviri când le strivesc cu roțile mașinii, in drum spre birou, dimineața. Am scris puțin fiindcă am trăit mult. Am râs mult și am plâns și mai mult. Am stat cu ochii pe pereți în crucea nopții, am băut găleți de cafea, am vorbit și am ascultat. Am gândit și navigat situații la pragul neverosimilului și am încercat, din răsputeri, să mențin corabia în echilibru pe o mare de gradul șapte. În fine, lucrurile revin în matcă. Urmează renovări acasă la mine, de data asta cu mână de designer, landscaping în curtea mare și lată, continui o profesie pe care o iubesc din rărunchi și, nu ultimul dintre toate, scrisul de povești. Citim și noi ceva sau stăm toată […]
10 noiembrie 2016

Apoi îmi trag un glonţ în nume (Daniel Dăian)

Nefiresc de cald noiembrie, aşa o fi şi la tine, mă-ntreb. Dau roată maşinii, nu cumva am iar cauciucul desumflat, ca duminică. N-am obiceiul să caut cauciucurile şi mare surpriză am avut văzând maşina într-o rână, taman când îmi beam cafeaua în pridvor. Tu habar n-ai cum arată pridvorul meu, aşa cum nici eu n-am habar cum arăţi. Mi-ai dat mesaje în zori şi eu ţi-am propus un târg. Eu scriu, tu scrii, şase luni pe brânci iar tu ai început să râzi. Dar n-ai spus nu. Devine interesant, să fie balon de săpun zici. Poate-al tău. Ştii, încă nu ştiu să reglez înălţimea volanului în maşină. Am probabil vreun un milion de kilometri făcuţi cu mâna-n cumpănă pe curbura convexă a volanului, pro style,  şi nu ştiu unde e păcătosul ăla de buton care reglează înălţimea volanului. Ştiu că nu tu ai să-mi arăţi unde e. Va fi, ca […]