Politica lui Nea Badiu din Ianca o poveste adevarata *** Bunica-meu din partea tatei a fost croitor vestit. A tinut atelier si pe vremea lui Ceausescu, a mituit perceptorii ori de cate ori trebuia cu mese intinse si era innebunit dupa politica. Dis-de dimineata se infatisau in atelierul lui dupa cum urmeaza: Mos Krant, Mos Tudorica si Mos Tanase, toti mari patrioti si adepti ai discutiilor libere despre perioada interbelica si cu mare bataie la economia de piata adevarata. Stia si seful de post, si primarul, si care mai era arondat cu ochiul si timpanul in comuna din Baragan, tipic descrisa de Panait Istrati, stiau toti care ar fi trebuit sa stie. Nu le zicea nimeni nimic, erau un mic cuib de rezistentza tacit acceptat. Doar cand si cand, cand s-auzea Europa Libera tocmai din strada, mai se oprea cate unul si zicea: bre nea Badiule da aparatul ala mai […]

Vorbesc despre o ipotetică ploaie acum, când în jurul meu zăpada canadiana e tasată-n straturi-straturi, întru aducere aminte că mai am cel puțin șase săptămâni până la primăvară și mă bucur că pot împinge anotimpul, în vorbe ori gânduri, până la limita rezistenței lui. Cândva, zăpada mi-a ajuns până la brâu și, cu cizmele în care invariabil ciorapii erau reci și uzi-leoarcă, urcam nămeții ridicați de plugurile primăriei. Cred că eram la 5-6 metri sus, pe creastă și mă uitam de pe troian, din întunericul serii de iarnă, direct în bucătărie la tanti Iftode care trebăluia la aragaz. Atunci am săpat cazemate și cotloane, atunci am înțeles că băieții aveau, totuși, mai multă forță.   Mănușile cu un deget, înlăuntrul cărora degetele erau permanent înghețate se mai odihneau, în pauzele de joacă, pe caloriferul de pe casa scării. Casa scării unui bloc care aduna, la vremea copilăriei mele, zeci de […]

Dac-ar fi ziua ta, mâine de exemplu, probabil c-aș lua punguța cu doi bani agățată în baierele vechi din piele, la tinda casei poveștilor mele și ți-aș oferi-o fără să ezit. De mult voiam să ți-o dau, așa, ponosită cum e ea, cu doi bănuți de-argint austriac, bătuți pe vremea imperiului și știu că n-aș da greș. Întinde mâna, o vrei? Fiindcă altceva, sincer, habar n-am ce ți-aș putea oferi. Cuvinte- ai până-n vârful muntelui, dimineți și asfințituri ai tot primit, sticlele cu urări s-au înșirat de-a lungul peretelui bucătăriei, iar și iar, până și brelocuri ai, mai multe decât chei. Cântece nu mă pricep să compun. Întotdeauna, la măturatul din calendar al zodiilor, scriu prost și împiedicat. O pisică am aflat că nu se face cadou, că-i semn rău.   Cafeaua-i rece, laptele a lăsat cercuri-cercuri pe interiorul cănii de-o seamă cu tine. E istoria ei de-azi dimineață , […]

Sunt copilul unor copii din vremea celui de-al doilea război mondial. Copii care au cunoscut spaima, neîncrederea, lipsurile, surprizele de viață și de moarte ale timpului. Au mâncat ciocolată oferită de soldații nemți, au cazat nemți, cu corturile lor de campanie, prin curți. Au fost făcuți pionieri, în teniși rupți în talpă și purtând balonzaidele, lodenele cu mânecile suflecate, ale fraților mai mari, de către ruși. Au fost obligați, peste noapte, să se poarte bine cu foștii lor inamici, au învățat termenii de dușman, cartelă, rație, sirenă de alarmă, armament, tancuri, inamici, foamete, deportare, la prima mână. Și au crescut pentru a avea, la rândul lor, copii. Unul dintre ei sunt eu. Iar eu am învățat de mica să strâng pungi, borcane, capete de elastic, scotch tape, tot ce putea fi refolosit, transmițând inconștient temerile și lipsurile lor, pentru încă o generație. Ei n-au cunoscut empatia, implicit nu ne-au transmis-o […]