11 octombrie 2017

La 25 noiembrie, în Oakville (Greater Toronto Area) vom celebra, împreună, Jubileul!

La apogeul stabilităţii profesionale şi materiale, cu o viaţă personală definită în majoritatea parametrilor, incluzând aici hobby-urile şi activităţile recreative, imigraţia româno-canadiană a sfârşitului lui 2017 traversează perioada ei de aur, sub toate coordonatele. Am mai spus-o, generaţia noastră nu va mai întâlni strălucirea şi dinamica acestor ani, niciodată, de-acum încolo. Să ne bucurăm de ele acum, astăzi, să facem o sărbătoare din fiecare zi. Da, acum este perioada în care starea generală de sănătate este bună, ea se menţine pe un platou şi abia dacă atinge panta descendentă, cauzată natural de trecerea anilor. Este perioada în care crizele existenţiale, vocaţional- aspiraţionale mai ales, ale primei generaţii, se domolesc de la sine şi împăcarea de sine aduce, în sfârşit, seninul în priviri. Când traseele de viaţă ale copiilor (în genere, acum, adulţi-n.a.) sunt relativ conturate iar aportul parental slăbeşte exponenţial. Formăm plutonul compact al celor imigraţi între ’90 şi 2006. […]
29 mai 2018

Pradă în Capcana Timpului, acel Malcolm In The Middle al scrisului meu

Revin la după o perioadă foarte intensă de patru luni de povești. O perioadă ce a început astă iarnă, cu trimiterea la tipar a Prăzii în Capcana Timpului. Era la sfârșitul lui ianuarie. Zile mai târziu, împachetam pentru incredibila călătorie Roată- America Toată, un drum lung, de mare impact și cu ecouri, până de curând. Spun astăzi despre Pradă în Capcana Timpului, acel Malcolm In The Middle, copilul mijlociu al scrisului meu, cartea cea mai vocală, cea care mi-a trântit o ditamai bariera în fața ochilor și m-a pus să aleg: stânga sau dreapta. Am ales. Cotitura, ca amploare, este de mărimea unei rampe de autostradă la Toronto.M-a cam luat cu leșin. Prada a fost cea care m-a zgâlțâit de umeri și a scos la iveală un alt set de priorități: lumea, versus Eu. Lumea, versus Timp. Lumea, versus tehnologie. Lumea, versus tradiții. Lumea, versus religii și credințe. Eu, versus […]
10 iunie 2018

Cu măsură, despre Cultură

Muzica și dansurile populare sunt singura formă coerentă de manifestare culturală românească pe continentul nord-american. Și astăzi, la circa treizeci de ani de când s-a dat curs circulației libere a românilor în lume, privind obiectiv, cele de mai sus rămân numitorul comun al continuității spirituale românești aici, pe continent. Pe de o parte este bine. În fond, că agreem sau nu cu ideea, ele sunt în gena fiecăruia dintre noi iar o transmitere nealterată, așa cum o facem, cu resursele și timpul avut la dispoziție, solidifică pilonii identității fiecăruia dintre noi. Pe de altă parte, este, zic eu, alarmant: celelalte componente ale culturii românești (și mă refer aici la teatru, literatură- aici incluzând și poveștile, muzica clasică, pictură, sculptură, poezie, dans, etc) sunt pe mai departe slab reprezentate, iar interesul publicului românesc de astăzi, pentru acestea din urmă se manifestă punctual, aleator, sezonier și în cercuri extrem de restrânse. Există […]
12 iunie 2018

Când Apusul vine spre Tine

Mă îndrept către o etapă de viață despre care nu am scris nimic. Încă. Mă duc, încet și cu un pic de noroc, către statutul de pensionară. Am mai puțin de un deceniu până atunci. Îmi frec mâinile, cumva îngândurată, îmi scutur umerii, tac. Privesc, iar și iar, parada pensionarilor la farul de pe faleza rotunjită de ape de la Peggy’ s Cove, Nova Scotia. Văd figuri, un pic mai mari de ani decât mine, perindându-se,  bucurându-se, glumind. Văd copiii încapsulați în suflete, în privirile lor. Figuri vesele, cu creștete cărunte, cu toții poleiți de pulberea fina a stelelor din filmele lui Disney. Da, parca-s piticii și piticele din basmele germane. Da,  piticii din povești trebuie să fi fost, dintotdeauna, bătrânei. În lumea vestică, împletim bătrânețea și copilăria, le însoțim cu ghidușia. Nu la fel este în lumea din care vin. Acolo, în lumea de unde vin, bătrânețea este un capăt […]