4 decembrie 2014

Când îți spuneam…

Când îți spuneam că te iubesc, râdeai. Când mi-a fost frică și te-am luat de mână, te-ai scuturat și mi-ai spus să mai merg și singură. Când ți-am cerut o ciocolată , mi-ai dat un covrig iar sub brad mi-ai înghesuit maieuri, fiindcă-mi trebuiau.    Când îți căutam privirea să-ți văd gândurile, stingeai lumina și -mi deșteptai simțurile c-o sălbăticie și-o patimă ca de sfârșitul lumii.   După care, la țigara de după, suflai rotocoalele spre tavan și mă-ntrebai ce mai spun/   Când ți-am cerut numărul de telefon, mi-ai dat o margaretă; când ți-am cerut brelocul de la chei, mi-ai pus o hartă-n mâini.   Și când mi-am făcut bagajele să te părăsesc, ai plecat tu, cu furie, de-acasă după ce m-ai înjurat că nu te ințeleg.  Tu nu cred că m-ai iubit vreodată. dar m-ai chinuit continuu.  Pe furiș ți-am furat ce-am putut: mușețel înghesuit printre haine, o mușcată-pui învelită-n folie […]
12 decembrie 2014

Dați-ne Justiția, Da’ Selectiv… (iunie, 2014)

Citesc tot ce pot, tot ce există despre subiectul arestării fratelui preşedintelui Băsescu şi-mi privesc România, pe sub ochelari, direct în ochi. Fii sinceră Românie, chiar vrei tu justiţie de tip occidental? Ai, nu, pe bune, sigur? Ştii tu ce înseamnă asta? Înseamnă, spre exemplu, că dacă lucrezi la un restaurant, tu, individ, de frică şi din constiință, să nu mai pleci acasă cu ouă ascunse prin buzunare. Dacă lucrezi la o corporaţie să nu mai faci stocuri de pixuri, hârtie de printer, tape şi alte mărunţişuri, acasă, duse mărunt-mărunt, în poşetă…înseamnă că dacă e roşu la semafor, să stai, naibii, înţepenit, acolo, până se face verde iar dacă, de exemplu, prin faţa maşinii tale trece o pisică, nu treci peste ea ci încetineşti şi o laşi să-şi vadă de drum…înseamnă să nu mai consumi avidă bârfe, înseamnă să-i pui la index pe executanţii de media (puţini , foarte puţini […]
21 decembrie 2014

Auzi, tu vrei să te împaci cu mine?

Și se făcea că navigam prin lumea halucinantă a lui Orice Se Poate, cu măduva spinării burdușită de principii morale țepene, cu mintea și inima înțesate de țipetele celor trăzniți în moalele capului de nedreptăți strigătoare la ceruri;  aveam mâinile unsuroase, mânjite și cu negreală pe sub unghii de-atâta strâns mâna unor libidinoși politicieni ori de-alde .ute vânt cu funcții cheie;  aveam degetele picioarelor boante de-atâta izbit în bordurile lui Nu Se Poate;  inspiram  asfințituri pixelate de la tonnerul prost, dat de dumnezeu unei gloate gălăgioase de săraci cu duhul; iar asta era demult de tot… Și alergam, căutam un loc unde să m-asez într-o zonă retrasă, singuratică, o pădure dacă s-ar fi putut, să-mi ling rănile, să-mi vindec cicatricile. Și să muncesc cu ziua la vreun mcdonald de capat de lume, cât să am să trăiesc. Jur ca asa am vrut; mi-era până peste cap de viața cocălărită a unei […]
12 februarie 2015

Dor Destul, Așteptând Și Altceva

Am să înșir aici lucrurile de care mi-e dor și, probabil c-ai să le regăsești, printre ele, pe cele de care ți-e și ție dor. Să le pun, odată, pe hârtie, ca la spovedania de pe urmă, să pot muta și eu sufletul spre primăvara care tropăie mărunțel în zăpada sticloasă, înfofolită încă în cojoacele din piele de ren.    Dor de clădirile din centrul orașului unde am crescut, Galați adică. De mirosul teilor de pe Republicii, de Romarta, Fondul Plastic, magazinul Modern, drumul către faleza Dunării și popasul de-o cafea cu frișcă, la Elice. Dor de sandalele cu nojițe, de fustele crețe de pânză topită. Dor de locurile și anii creșterii. Puține mai sunt astăzi pe locurile lor și, chiar de-aș străbate drumurile, n-aș mai recunoaște locurile și imaginile de care mi-e dor. Așa că le pun teanc și le-ndes în cutia de poze alb-negru, să merg mai departe. […]