26 iulie 2016

Romania- Starea de N-ai ce-i face

Ploaia și supărările se țin aproape de pământ, gândesc și mi-e crâncen dor de-o ploaie. Sunt în România într-un cuptor de Bărăgan, lucrător în trei schimburi. Drumul românesc mi se-nșiră lunguieț, precum mai toate satele românești, prelinse ca uleiul în văile râurilor. Văzând din aer forma de șopârlă a unei așezări, poți să pui pariu că tocmai ai dat peste încă o vatră cu suflare ai cărei locuitori sunt înciudați, în devălmășie, unii contra altora. Doar așezările săsești pe care le-am văzut de sus, survolând patria, în drumul meu spre București mai poartă urmele piețelor centrale și semicercurile de străzi plecând radial către periferie, o ierarhie sănătoasă, verificată și străveche ce gratifica doar pe cei mai volnici cu dreptul de-a ședea acolo unde bătea inima obștii. Și cine știe ce spun, va înțelege. Vibrează geamurile turnului din oțel cu ferestre fumurii, în care m-am ascuns. Vorbesc, cercetez, încerc parfumuri. Sticla […]
27 iulie 2016

România- Tata, biker

„Voiam motocicletă. Era pe lista mea. Îmi plăcea pe motocicletă. Am strâns banii, nici ușor dar nici greu. 18,500 de lei costa cea mai tare motocicletă atunci și noi aveam la noi, țin minte, vreo 22,000 cu totul. Planul era să mergem la Brăila s-o cumpărăm. Mai aveam ceva în plus, s-avem și de cheltuială. În anii ’60- ’61 ăștia erau bani dar eu și cu Neluța (maică-mea- n.a.) lucram în Deltă, la o Stațiune de Cercetare Stuficolă și Piscicolă, în pustietate. Și aveam spor de deltă. Câștigam bani buni, mulți bani și nici n-aveam pe ce-i cheltui, că nu era nimic acolo. Aveam vreo 25 de ani, maică-ta vreo 21, tu nu erai încă (adică eu- n.a.). Luăm noi o geantă de bani cu noi și hai la Brăila să-mi iau motocicletă. Voiam o Java350 Ogar, cea mai bună care se găsea pe piața românească, atunci. Luăm vaporul de […]
30 iulie 2016

România- Fapte mari, în gânduri mari

Deși se prezintă ca o țară plină de oameni suferinzi, România nu e nicidecum așa. Călcâie crăpate, probleme cu bila și cu ficatul, stomac disfuncțional, balonări, constipație, mâncărimi, usturimi, dureri de șale, depresie, obezitate, anxietate, diaree, vertijuri, colon leneș, sinuzită și osteoporoză, toate sunt din belșug promoționate în reclame scurte și dese la medicamente. La radio și la TV. Și pe panouri publicitare. Peste tot, adică. Ei sunt oameni aparent sănătoși și totuși iau medicamente cu pumnul. Cred că se ocupă să-și mențină o stare perfectă de sănătate. Nu înțeleg cum vine, dar poate nu mă pricep eu. Decum descaleci în România, sufleci mânecile. Poveștile se leagă cu iuțeala fulgerului, la tot pasul. Aici îți iese unul în față, îți taie calea și-ți scuipi în sân, ai scăpat și de data asta, cum să nu te bucuri? Mai încolo, unul o ia pe linia de tramvai, pe o platformă, așa, și […]
2 august 2016

România- Licurici la scara blocului

Mereu surprinzătoare, năucitoare în dinamica ei, România face loc turismului, celui care mai are energie după sarabanda de întâlniri încărcate cu mâncăruri, pe la rude (Dorica și Jenel, ați făcut cel mai minunat miel la cuptor, mulțam! Vivi, excelent vinul de cramă), agape cu cunoscuți, dialoguri cu necunoscuți, drumuri peste zi- încrucișate și fără vreun plan și mai ales după adaptarea la fusul orar corespunzător. Recomand cu toată puterea, celor din North America, când mergeți în România luați-vă și câteva zile doar așa, pentru voi, la un hotel în localitățile pe unde alegeți să treceți. N-o să regretați. În câteva ore intrați în pielea turistului. O combinație de drum acasă cu vacanță, în esență. Iar amintirile și stările nu seamănă cu cele trăite când parcurgeți traseul aeroport-casă și retur. Sunt în București pentru cele câteva zile rămase înaintea întoarcerii acasă. Prilej să merg cu frate-miu pe la obiectivele de larg […]