25 aprilie 2015

Douăsprezece zile în România

Plec în România pe 28 aprilie. Voi fi acolo preț de douăsprezece zile. Merg să-mi văd părinții, să văd locurile, drumurile, oamenii, cerul, păsările, nopțile, soarele, florile și iarba, asfaltul, reclamele, să ascult muzica și vântul, șoaptele albinelor. Să inspir mirosul sălciu al Dunării, al ierburilor amestecate de la faleză, al păpădiilor și al iasomiei, să îmi umplu sufletul de verdele năuc și crud al primăverii. Să pipăi ruinele cetății Barboșilor, zidurile mânăstirii Precista, crucile bunicilor, mâinile și obrajii părinților. Să ating clanța ușii de la intrare, farfuriile mamei, ceștile de cafea, să aud oamenii vorbind tare în limba mea, să aud cocoșii cântând, câinii lătrând, pisicile mieunând, caii nechezând. Să mă trântesc pe jos, în iarbă, acasă și să închid ochii. Să dau ceasul lumii înapoi, preț de câteva clipe. Ti-a placut articolul?
30 aprilie 2015

Aici, unde și pământul vorbește cu tine

Scriu din România de două zile și urechile îmi pocnesc de vorbele neîntrerupte ale pământului, Pământ vorbitor, de jur împrejurul meu. Aici și pământul se ridică într-un cot, așa, alene și începe a sta la taifas cu tine, când nu te aștepți. Aici pământul este viu, are voce, se mișcă în freamătul copacilor deja verzi, vorbește în foșnetul frunzelor, în ciripitul păsărilor, în lătratul câinilor, te ia la rost, te ia la întrebări, parcă te știe de când lumea iar tu devii mic-mic de tot. Stau și mă întreb dacă nu cumva pământul ăsta zbuciumat, demanding, e cel care dă freamătul uman atât de puternic, de viu în aste locuri. Oamenii vorbesc despre pământ, Oamenii răspund pământului, cu toată forța lor. Păsările, între cer și apă, țin un ochi spre pământ, Poveștile ies din pământ, pur și simplu! Sunt copleșită de impresii, oamenii din jurul meu au băut apa poveștilor […]
1 mai 2015

Oamenii ei

A treia zi in Romania, ziua in care m-au coplesit oamenii ei. Oamenii de aici au trasaturi din toate semintiile pamantului si pun pariu ca ei nu s-au intrebat, ori mirat, vreodata, de asta. Au trasaturi de turci, de tatari, de rusi si de scotieni ori irlandezi, deopotriva, ochii lor amintesc de nisipurile Orientului la fel de lesne ca de coastele stancoase ale Irlandei. Nu stiu cum fac. Fara osebire, chipurile lor cheama originile la apel si ma-ntreb, dintr-o asa increngatura de neamuri, cum de s-au ales perechile. Vad ochii incercanati ai celor candva tare urgisiti, plecati din podisurile indiene cu doua mii de ani in urma, ochii de armeni, pometii de vikingi, nasurile de evrei, in combinatii antropologice uimitoare. Ma-ntreb daca, vreodata, voi putea portretiza romanul. Sunt inconjurata, coplesita, fericita de atatia oameni. Sunt coplesita sa ii vad interactionand. Testosteron, hormoni, feromoni in aer, pe strada, in magazine, razbatand din […]
2 mai 2015

Verdele, asa urmeaza el sa ramaie

În România aerul este moale, umed, ușor parfumat de verdeața crudă, răsărită din fiecare ungher. Verdele împinge legea naturii dincolo de oameni, Țâșnește în fiece spărtură din asfalt, în orișicare ghiveci uitat în colțul casei, în bolta viței de vie, bătrână de aproape o sută de ani, din curtea casei bunicilor mei. Până și în odăile mai întunecate. Orașul tânăr încă, crescut în linii drepte acum mai bine de jumătate de secol, abia dacă mai vede de verdele care l-a prins în chingi. E miop complet. Puieții plantați la marginea trotuarelor au crescut în copaci vânjoși, de mult au spart asfaltul și au curbat, pur și simplu, străzile după vrerea lor. Asfaltul a luat drumul cotit, dintre rădăcini și așa urmează să rămâie. Coroanele rotate au depășit în înălțime blocurile din cartierele entuziasmului părinților noștri, S-au împreunat la vârf între ele și tot mai mult am senzația unei lumi într-o […]