3 mai 2015

Păsările mari nu cântă*

A cincea dimensiune a României este banul. Într-o aritmetică ce mie îmi scapă, cu câștigurile limitate, românii reușesc, ei știu cum, să se chivernisească, într-o piață care trece cu vederea puterea de cumpărare locală. Piața (și aici mă refer la suita de supermarket-uri, bine asezonată în reședințele de județ) aliniază produsele și prețurile cu cele similare din Occident. Vitrinele, cu mult mai spectaculoase decât cele din Canada, îți iau ochii, pur și simplu. Intimidează, sunt atât de rafinat alcătuite. Calitatea bună, lucrurile de toate felurile, de foarte mult bun gust îți amintesc de eforturile făcute în ultimii 25 de ani de către acești oameni pentru ca rezultatele să se vadă, iată, cu ochiul liber. În jur este frumos, este curat, este inimaginabil de viu, este civilizat. Cine își mai imaginează că România înseamnă doar aurolaci, câini, copii bătuți ori drumuri desfundate ar avea o surpriză plăcută, odată ajuns aici. Îmi […]
4 mai 2015

Nemuritorii

Ma aflu in Romania de cinci zile si incerc sa deslusesc de unde le vine acestor oameni convingerea nemuririi. Oamenii vorbesc despre trecut, cel mai adesea, cateodata se refera la prezent si, arar, foarte rar chiar, la viitor. Viitorul este ceva ce ei il descopera cu fiecare zi devenita prezent, c-o buimaceala dezarmanta. Inlantuiti de natura si pamantul atat de viu, ei pur si simplu pierd notiunea ciclurilor vietii si se cred nemuritori. Ei nu vorbesc despre planuri de inmormantare, mostenire, impartire a bunurilor din superstitie. Moartea in sine este trecuta la capitolul subiecte interzise. Oamenii aflati la apusul vietii au doar cateva planuri vagi de incheiere a simfoniei traiului si in general schimba vorba. Nu sunt pregatiti pentru moarte, nu admit moartea. Cred ca asta a ajutat si la continuitatea semintziei peste veacuri, tenacitatea cu care acesti oameni isi apara trecutul, fac un spritz de vara din prezent si […]
5 mai 2015

Imposibila iubire

Romania se cere iubita pentru ca, atunci cand i te apropii, sa te palmuiasca. Vorbesc serios. Romania imi devine, deodata, imposibila iubire. Niciun detaliu, niciun fapt anume, povestite aici, n-ar fi suficient de relevante ca sa certifice cele de mai sus dar cele intamplate mie au strivit, pur si simplu, deschiderea si bunatatea cu care am venit in bagaje, aici, acasa. N-am mai plans de multa vreme. Am plans aici, acum, ca un copil neputincios, speriat, descurajat. Nu mai inteleg nimic, mi-e frica, vreau acasa la mine. Ti-a placut articolul?
8 mai 2015

O soluție totuși mai caut

Cum spaimele, la fel că și bucuriile sunt omenești și explicabile, continui să descopăr multe și mărunte în România, cu fiecare oră a zilei. Lucruri care mă minunează, lucruri care mă reconfortează, întâmplări care mă fac să gândesc dincolo de lentilele ochelarilor. Poveștile și fotografiile vor urma, pe îndelete, imediat ce ajung acasă la mine. Absorb 3D și mă întreb dacă, vreodată, eu am plecat de aici. Când și cum, mai ales. S-ar putea să aveți surprize, citindu-mă (și mă refer la cititorii mei din diaspora), s-ar putea să va regăsiți. Până atunci, vie și nevătămată, la București, până duminică dimineață.   Ti-a placut articolul?