12 mai 2015

Pe La Icoane

Nu mi-e clar dacă-mi iubesc țara de origine acum, la întoarcerea acasă. Încă lupt cu jetlag-ul.  M-am trezit cu noaptea-n cap și poftă de covrigi calzi cu susan și mac, cu nevoia de-a mă uita în jos, la fiecare pas pe care-l fac, să nu mă mai împiedic în vreun colț de asfalt ițit dimpotriva mea, cum s-a-ntâmplat când am ajuns în Romania, de era să mușc cu spor asfaltul. M-am trezit cu noaptea-n cap, mi-am făcut cafeaua, pipăi buimacă așternuturile orbitor de albe și realizez că mi-am lăsat, cu bună știință, sufletul și mintea în România. Un pic acolo, între niște blocuri din București, un pic acolo, la peronul metroului din Aviatorilor, alt pic în redacția Evenimentului Zilei de care-s legată ombilical, un alt pic lipit de foșnetul unor bancnote care zboară ca ciocârliile săgetând înaltul cerului, ceva mai mult între cântecele românești de la radio.  Restul s-a risipit […]
13 mai 2015

Cap, cap, cap, femeie cu copil, iar cap

O călătorie de o asemenea intensitate emoțională și un asemenea impact n-am mai avut de când am făcut India și Pakistanul, la mijlocul anilor 90.  Motivul: în România am mers mult pe jos, am atins cu mâna și cu privirea, am simțit oamenii de aproape, am văzut nevăzutele în mod obișnuit, am plouat și am însorit pe unde am trecut, am simțit frigul serii și dogoarea amiezii nu din mașină ci pe jos, afară, în aer liber, cu toate simțurile cuplate la ce mă înconjura.  Am ajuns cu avionul iar acolo am luat troleul, autobuzul, tramvaiul, trenul, metroul, taxiul, vaporul a mai lipsit. Ajung într-o zi la Muzeul Național de Artă al României din București și, zic, ia să facem o cură de frumos și de cultură. Muzeul funcționează în fostul Palat Regal, lângă Sala Palatului, vis-a-vis de Ateneu, pe Calea Victoriei.   Intru și țin stânga în sălile cu […]
17 mai 2015

Un zbor de-o dimineață albă

De câte ori am copt un gând cât o furnică, el a crescut în voia lui apoi și a crescut ca vrejul de fasole, până la cer.  Nu l-am putut opri, la fel cum n-am putut opri dulcea mea aventură bucureșteană, cu toate simțurile treze,  cu soarele în creștet și covrigii calzi cu susan și mac.  Destin boem, știu și-l iubesc. Am ajuns la Muzeul Național de Istorie al României, împreună cu doi tineri englezi, avizi să-nțeleagă și cunoască ceea ce noi, milioanele, n-am reușit să-nțelegem în veacuri: de ce noi, de ce așa. Se vizita Tezaurul. Bun și el, zic, și-nainte de vizită dau să cumpăr din gift shop niște statuete metalice cu figuri ilustre ale istoriei naționale. Micuțe, la vreo 10-12 cm, impecabil realizate: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Decebal, Vlad Țepeș. Iau una la-ntâmplare și, baaang,  îmi cade mâna. Pe cât erau de mici, p-atât erau de […]
17 mai 2015

Despletită, într-o cămașă de hangiță, fără ceas la mână

Nimeni nu-ți iubește locul, neamul, țara, într-atât încât să se-ncovoaie sub greutatea unor souveniruri locale turnate în plumb, oricât de meșteșugit ar fi fost ele plăsmuite și oricâtă încărcare emoțională ar duce ele, prin decenii.  Zic asta cu gândul că cineva care contează va citi, la un moment dat și se va gândi și la pribegii turiști doritori de-un dram de spirit local în traistă. Duc gândul la micile figurine ale iluștrilor neamului de la Muzeul Național de Istorie al României, grele ca însuși Pământul, fără de care am plecat spre alte și alte locuri în aventură prin furnicarul bucureștean. Am încă varul alb al Hanului lui Manuc pe palme, în microscopice particule. În soare, ele strălucesc sidefiu.  Am atins Hanul lui Manuc, l-am străbătut cu pasul, l-am ascultat de-aproape, l-am simțit viu, am legat firele nevăzute preț de câteva clipe, ca atunci când întâlnești un străbunic în poza pe […]