19 mai 2015

Adevărata Biserică a Sufletului

Un text  tumultuos ca Niagara hrănită de torenți, un text pieptănând literatura lumii cu patimă, într-o finală devoratoare înțelegere a chemării: de ce citești, de ce-ai citi mai mult. Felicitări Cristian! (M.M) *** DE CE IUBESC CĂRȚILE (notă semnată pe facebook de către Cristian Cărpenaru – ingerulrafael.wordpress.com, cu permisiunea căruia reproduc textul complet) Iubesc cărțile. O, cât de mult le iubesc! Ele mi-au fost prietene devotate și pilon de sprijin în momentele de restriște, când am crezut că sunt înconjurat de impenetrabile ziduri, când orice pas spre nicăieri era doar o rătăcire în hățișul unor confuze zbateri launtrice. Am învățat să pășesc demn alături de Steinhardt, Tuțea și Noica, am aflat viața din jurnalele lui Preda, Kafka și Pavese, am iubit alaturi de eroinele lui Balzac, Hardy și Zola, m-am înamorat de poeziile lui Goethe, Rilke, Rimbaud, m-a ambitionat Strindberg. Atât de multă trăire și simțire am descoperit, râzând și […]
12 iunie 2015

De trei ori, în jurul lumii

De trei ori în jurul lumii învârtitu-m-am, de când n-am mai scris. Mi-e blogul ud-leoarcă, după ruperile de nori din ultimele zile. Creta cu care-am desenat Șoseaua Nordului s-a dizolvat în torenții vineții, doar pietrele mari  au rămas pe locurile lor. Și eu.   Aș fi vrut să n-am dreptate când, cu ceva zile în urmă, scriam despre cum percepția despre diasporă în țară rămâne blocată-n stereotipuri, ca musca-ntre geamuri. Că temerile, reținerile noastre, ale celor de-afară, iată, sunt legitime. Tare aș fi vrut să n-am dreptate. N-am să zic mai mult, am să observ în continuare. Păcat .   Văzută de pe blog, viața mea desenează telenovele, într-un vârtej de trăiri aprinse sugrumate de tăceri gri. Doar câțiva știu că scrisul îmi vine din coșul pieptului, trece razant pe lângă inimă și iese prin ochi, minte și degete, simultan, direct în pagină. Că scrisul este una și viața-mi- un […]
11 iulie 2015

Luni plec în România

Întâmplări menite să mi se-nscrie în istoria mea de copil crescut cu ochii spre cer, urmează să se-ntâmple. Lucruri grele, de viață dar mai ales de moarte, pentru care nimeni, niciodată, nu este intr-adevăr pregătit, urmează să se aștearnă. Luni seara plec în România. O bucățică din mine va rămâne, pentru mereu, acolo. Încă nu pot să plâng, respir adrenalină, pun deoparte haine cernite, fumez mult, mă gândesc, mă gândesc. Mi-e frică, mi-e milă, mi-e ceva nedefinit, ca dinaintea unui tsunami. Unul dintre momentele de mare, mare încordare emoțională. Urmează. Ti-a placut articolul?
7 august 2015

Ia-mă-n Bagaje

Împachetezi, verifici biletele și pașaportul, taci. Pleci, așadar, Acolo, ferice de tine. Ia-mă în bagaje și du-mă, în doamne iartă-mă,  acolo unde adesea miroase a pipi de câine pe stradă, acolo unde nu vezi soarele până spre ora 10 dimineața, de-atâta vegetație crescută între blocurile tărcate de izolații de cârpaci, cu aparate de aer condiționat de șapte feluri agățate la ferestre și balcoane închise după ureche, blocuri cândva frumoase. Du-mă pe asfaltul încălecat, spart, ciobit, rânjit, gol, lipsă, în paișpe culori peticite prin ani.  Photo courtesy of Sorin N- August, Romania Du-mă-n biserica Precista, să iau o gură de răcoare umbroasă, printre stivele de cranii din temnița ce miroase a șobolan, du-mă-n valea orașului, cea inundată ori de câte ori Dunărea-și schimbă albia de primăvară, acolo unde casele poartă brâie de vopsea scorojită iar ferestrele n-au fost vopsite de-un veac, unde latr-un câine la roata bicicletei, unde atârnă de ghidon […]