26 iunie 2012, in asteptarea executarii mandatului lui Adrian Nastase In aceste momente in care asteptam cu totii sa vedem daca fostul premier Nastase ajunge sau nu sa execute mandatul, presiunea pe diaspora este uriasa, este coplesitoare! Avem pulsul trecut de 180 de batai pe minut, cum probabil niciun meci de fotbal nu ni l-ar fi putut provoca. Pentru noi, cei circa 2,5 milioane de romani care incing internetul in aceste ore, acesta este, simbolic, momentul razbunarii emigrarii in sine! Noi cu totii am plecat candva din tara din cauza lor. Unii s-au intors, invinsi de dor sau momiti cu promisiuni. Cei mai multi au plecat si dusi au fost. Plecati fiind, avem insa ochii atintiti acum asupra tarii, nutrind intr-ascuns dorinta de a putea fi capabil sa trecem peste resentimente si de a face pace cu noi insine, intai. Si desi, de aici de peste ocean, emotiile pe care le […]

Hai să nu facem noi infarct după infarct, la auzul veștilor că unul dintr-o sută de români are o armă în casă, că două milioane sunt potențiali purtători de virusul hepatitei sau că plajele românești s-au îngustat la jumătate. E cam mult. Poporul român e așa de ocupat cu el însuși, încât abia dacă are vreme să mai ridice ochii deasupra gardului, la milioanele de perechi de ochi care îl urmăresc, on line, de pe toate meridianele. Mă refer la diaspora noastră, cea care după unele calcule ar atinge deja vreo zece milioane, dintre care vreo patru milioane sunt români emigrați la prima generație, ca tine și ca mine.  Patru milioane de români care, mai în glumă mai în serios își pun problema, razant, cam cum să repare țara aia. Nu c-ar fi vreo chestie,dar pe noi nu ne întreabă nimeni. Nu c-ar fi vreo chestie.  Ecaterina Cîmpean din România […]

Suntem zeci și zeci de mii, unii spun că peste 250,000 de români, întinși pe trei-patru generații,  de la un capăt  la celălalt al Canadei. În general ne vedem de treburile noastre și suntem renumiți printre diasporele românești pentru cât de pregătiți profesional suntem dar și pentru dezorganizarea comunitară, lipsa de comunicare intraetnică și în general lipsa completă de proiecte comune de viitor pe care le manifestăm. E un adevăr. N-avem cap și n-avem coadă în multe deși, paradoxal, puterea financiară ne situează probabil spre sfertul premiant când vorbim de venit pe cap de imigrant român. Bani avem, case-avem, de lucru- găsim c-avem pregătire, trăim mulțumiți și, vorba unora ironici la obiect, disciplinat-împliniți, așa cum a dorit pipota noastră încă de la urcarea în avion. Socializăm rar, în grupuri mici, pe-acasă și, din nou, paradoxal, la 25 de ani de la căderea odiosului, în Canada temerea și discomfortul românului față […]