2 ianuarie 2015

Vorbim

Sticla de șampanie, goală, a ajuns la coș. La fel, teancurile de farfurii, ghirlandele, până și licuricii colorați care au împânzit pereții preț de două săptămâni, cât s-au întins aleile petrecerilor în casa mea.  I-am mulțumit bradului pentru a fi fost complicele zâmbetelor și gândurilor bune ale atâtora, câți ne-am perindat pe dinaintea lui, în săptămânile de poveste. Nici urmă de Crăciun ori An Nou festiv, azi, aici, la mine, zici că n-ar fi fost.  Un soare orbitor de iarnă de diamant sparge toate ferestrele, de jur împrejur și-și împreunează razele pe blana pisicii, fix în mijlocul livingului, zău dacă am mai văzut așa ceva. Azi este deja mâine și zâmbesc fără țintă la ce m-așteaptă în zilele următoare.  Luni dimineață în zori intru în operație, patru zile în spital și apoi zice-se că scap de dureri pe veci. Pe la Paști mi-am propus să schimb mașina, iar până în […]
13 ianuarie 2015

Când ți-am dat un inel

Întâi te-am zăpăcit cu niște gesturi, doamne ce zăpăcit ai fost atunci când degetele mele ți-au prins clipa în cădere și-am sărutat-o, parc-a fost ieri, îți amintești? Nu cred că mai văzuseși vreodată pe cineva atât de aproape de clipa ta, erai mut, erai pierdut. Între clipele cernute am picurat parfum fin, întru amintire și dezvăț de banal. N-ai respirat. Ai rămas fermecat, te-ai repliat greu.  Mai țin minte că, într-o zori de weekend, mi-ai trimis un porumbel cu gușa plină de sunetele unei epistole atât de fierbinți, de topeau răsăritul. M-am intimidat, eu nu vorbesc câtuși de puțin limba sunetelor trăirilor tale, mi-a luat vreme să traduc, să-mi pun chimia la loc. Și cu fiecare traducere, așa boantă cum ieșea ea, descopeream mai mult. Mă-nfiora, m-anunța apropiata revoltă a nopților asupra zilelor. Mă chema să țin bine de frâul gândurilor, să zic Nu când, în fapt, m-aș fi descheiat […]
13 ianuarie 2015

Mă cunoști, de unde nici măcar nu mă cunoști

Acesta este un exercițiu prelungit de dialog, nepurtat vreodată pe lumea asta, cu Alex Chermeleu (https://alexchermeleupersonal.wordpress.com) dar care, într-o mare de schimbări de jur împrejur, dacă n-ar fi, sigur nu s-ar povesti.   Și am să scriu epistole, zic eu, până o suna ceasul. Fiindc-am prins iambii respirației textelor sale și pot înota, în preajma-le, fără colac cu rață.   De unde vine cunoașterea-necunoașterea asta intempestivă, vine chestiunea. Vine, zic eu, de la oftatul cu care, în fapt, fiecare propoziție începe prin a se scrie singură. Continuă cu gestul nervos al asaltului tastelor cu diacritice, ca o mamă care-a găsit carnetul de note înroșit de semne de exclamare, al odraslei, ca un ciorap luat de vânt, dintr-un balcon vesel ca un surâs în plină vară.  Alunecă între perdelele din tifon, fluturânde,  ale cherhanalei din Vama memoriei mele, se împiedică-n sticla de bere pe jumătate îngropată în nisipul Costineștiului cu buzunarele […]
18 ianuarie 2015

Niagara, la doi pași

Când m-ai prins cusând nopțile și răsăriturile între ele, tainic, în lumina albastră dintre pernele smotocite, ți-oi fi imaginat c-aș fi fost vreo croitoreasă.  La fel când, în amurg târziu, spălam roșeața asfințitului de păcatele cele revărsate, cu mult săpun de casă, arătam probabil ca o vajnică spălătoreasă.  O precupeață, când vărsam căruța de vorbe colorate, neînflorite, în pragul ușii tale, o dansatoare când plecam spre orizont, legănându-mi faldurile fustei pân la pâmănt.  O cerșetoare, dacă împreunam mâinile să prind sămânța inimii unei păsări colibri, strecurată într-o frază de duh, o cruce când tăceam tăcerile acelea de gheață.  Un munte când câutai drumul, o dună de nisip când așteptai umbra, o fată care cerea atât de mult de la tine că te-aducea la exasperare.  Pentru o clipă, țin minte, ai văzut și prietena, iubita, fetița, companioana ta. Aș fi jurat că ești sincer.  A fost exact clipa când, îmbuibat cu […]