8 martie 2015

De Ziua Femeii- Bărbaților Mei

M-am gândit, m-am răzgândit, dacă să vă scriu sau nu și iată că vă scriu Vouă, după trei zile, trei rotații complete ale pământului în jurul axei, timp și spațiu destul cât să se cearnă și discearnă niște gânduri. Le-am tot sucit și răsucit, dacă să le pun în ordine, pe vorbe, sau nu. Ție-ți spun, cu tine vorbesc (și ai venit primul în minte). Ți-aș spune că nu-s distanțe care să doboare gândurile. Aș fi preferat să te fi lăsat ca pe un scaun vechi, la rigolă, să te ignor, să te fi pălmuit atunci în seara ultimă, târzie, de mai, printre bagaje, să te fi urât dac-aș fi putut. Reflex, security blanket sau nu, păstrez încă cele câteva scrisori împrăștiate între ani și anotimpuri și știu că nu ne-am întâlnit întîmplător, nici atunci la început și nici apoi, în cele câteva rânduri în care mă-ntrebai insistent dacă mai am ceva […]
23 martie 2015

Intermezzo Cu Baloţi De Drumuri

Vântul îmi biciuie faţa iar primăvara, îngheţată încă, mi-a pus contractul cu iarna dinainte şi mă obligă să îl semnez pentru încă un an. Shut! Se-ncheie martie curând şi drumurile dintr-odată mi s-au oprit din curgere şi s-au rulat înapoi, că baloţii de fân pe câmpuri, vara. Tăvăluguri uriaşe de drumuri rostogolite, înalte până la cer, mi-au blocat drumul. Caut o nişă printre ele, încerc să le ocolesc şi, mai abitir, s-aliniază barierele de drumuri rulate, multe-multe, înalte de nu mai văd soarele de ele. Pe jos au mai rămas potecile. Le stau drumurilor, dinainte,ca de-atâtea ori până acum. Numai că de data asta, dintr-un colţ mă priveşte valiza obosită cu care am emigrat acum o eternitate şi ceva şi uite-aşa, că s-o ocrotesc şi pe ea, prind încet-încet puteri şi împing, rostogolesc drumurile, unul câte unul, înapoi în calea lor firească. Timpul ticăie iar proiectele împrăştiate în jurul meu […]
22 mai 2015

Scris mărunt despre iubirile mari

Iubirile mari sunt sunt imposibil de rare. Ele sunt fragile, au picioare din păpădii și brațe din oțel friabil, necălit în focul soarelui. Ele mor, undeva în stratosferă, secătuite, în zeci de ani de jar.  Mai rar, nu mor niciodată.  Adesea ele scriu povești și, mai adesea, alții scriu povești despre ele. Iubirile mari împletesc firele de argint, peste ani, peste locuri, în odgoane de nesecerat. Iubirile mari nu se-mpiedică de-un divorț. Sau de două. Ori de cinci. Divorțul este portița către poiata cu găini, iubirea se poartă-n buzunare, cât ești treaz, precum cheia de la mașină.  Cât crezi că pot, doi bieți actori, să ducă povara iubirii celei mari?  O clipă, o oră. Pentru restul timpului, o ducem noi. Neplătiți. Necunoscuți. Neîntrebați. În miezul nopții dialogului cu sine, atunci când se-ntâmplă, cad zăgazurile convenienței se spulberă și-ți reciți, în taină, adevărurile tale interzise. Tavanul nu-i destul de sus, oftatul […]
25 iunie 2015

Doamne, ce-am făcut!?

Ca la spovedanie vin, plec capul și zic, Doamne, ce-am făcut!?  Am plonjat, în trei ore de introspecție, în cine sunt, cu un pic de ajutor la zbor.    Dibuind în zare un înger cu funii de vorbe pe după umăr, m-am lăsat atârnată cu capul în jos, să văd lumea și altfel, până departe, în crucea nopții. Nu mai sunt aceeași. Urc, încet, pământul la rang de cer, am timpul în degete,  sunt epuizată, zic. Ce mi-a trebuit, aia am găsit. Habar n-am, cum ziceam. Va trece timp să-mi revin. Undeva, înlăuntru, o lampă cu gaz își reflectă lumina-ntr-o oglindă afumată. Cer vreme, cer pace, cer Iar. Mă uit la mine-ntr-o icoană, îmi prind părul în codiță și mi-e frică, de bine ce-mi e, de frică ce-mi e, de bine ce-mi e. Sunt cu mult mai mică decât mine. Ti-a placut articolul?