1 iulie 2015

Recunosc

Când iubesc, mi s-oprește timpul ca ultimei proaste de pe planetă. Lumea se oprește din murit. Un fir de păr nu mai crește. Pisica doarme cu zilele. Frunzele mușcatei de pe patio, florile petuniilor de la ușa către mine se opresc din murit. Cănile de cafea încremenesc în echilibrul lor instabil, cocoțate desperecheat, una  peste alta. Slăbesc. Șosetele își schimbă perechile. Tricoul se cere purtat pe dos. Gravitația împușcă adâncurile, cerul mă-mpușcă. Treptele își aruncă cârjele și umbă, cărțile se resetează și se rescriu haotic, pierd brichetele, schimb prioritățile.  Vorbele fac gard în jurul meu și-ncuie poarta, spaimele se culcă și dorm în unghere, plouă. Devin vulnerabilă, năucă de vulnerabilă și insuficientă. Frazele-mi devin propoziții, propozițiile- vorbe, vorbele se opresc înainte de-a fi scrise. Se opresc din murit. Încarc baterii. Dorm altfel. Mă ciupesc să validez că mi se-ntâmplă.   Plec, un pic, în altă viață.  Da-mi, rogu-te, spațiu.  Dă-mi, rogu-te, […]
18 septembrie 2015

Trei rotații complete și-o Lună plină (o scrisoare anume pentru patru cititori din preajmă)

M-am gândit, m-am răzgândit ,dacă să vă scriu sau nu, și iată că vă scriu Vouă, după trei zile, trei rotații complete ale pământului în jurul axei, timp și spațiu destul cât să se cearnă și discearnă niște gânduri. Le-am tot sucit și răsucit, dacă să le pun în ordine, pe vorbe, sau nu.   Ție-ți spun, cu tine vorbesc (și ai venit primul în minte). Ți-aș spune că nu-s distanțe care să doboare gândurile. Aș fi preferat să te fi lăsat ca pe un scaun vechi, la rigolă, să te ignor, să te fi pălmuit atunci în seara ultimă, târzie, de mai, printre bagaje, să te fi urât dac-aș fi putut. Reflex, security blanket sau nu,  păstrez încă cele câteva scrisori împrăștiate între ani și anotimpuri și știu că nu ne-am întâlnit întîmplător, nici atunci la început și nici apoi, în cele câteva rânduri în care mă-ntrebai insistent dacă […]
18 septembrie 2015

După mine, potopul

Bărbații mei, câți or fi fost și nefost de când mi-e legat de soartă să-mi tot caut jumătatea, toți și-au terminat bateriile. Până la ultimul de pe listă. Rând pe rând, pe toți am reușit, ciudat bilanț, să-i pierd pe drum. Unii, grav de tot, și-au pierdut mințile, direcția în viață, scopul, respirația propriei  lumi. Celor mai importanți bărbați din viața mea, cărora chiar le-am purtat numele pentru ani buni, le-au fugit nisipurile de sub picioare.  Ei trăiesc, e drept, dar au rămas umbrele lor mergătoare.  Invariabil, toboganul li s-a arătat după ce-au plecat în pas voinicesc, de bună  voie și mânați de himere devenite obsesii, de lângă mine. Nu mi-e ușor să înțeleg cum un om care decide să facă saltul dintr-o viață într-alta să-și piardă firea, oxigenul și direcția la asemenea cote. Nu o dată, ci în câteva rânduri am asistat la împachetări înfrigurate și luat calea codrului, […]
22 ianuarie 2016

Derbedeu, semizeu ori Dumnezeu, în drumul meu

Iubirile, ca și oamenii, se nasc dintr-una-ntr-alta. Una dă s-apună, trăgând după ea sania încărcată cu vorbe dulci și clipiri pe sub pleoape, cu îmbrățișări și mesaje-scrisori, plecând departe-n treaba ei, în patru zări. Alta, mai că se ițește rușinoasă pe după ceața gândurilor și-și face loc cu zâmbete- în  loc de povețe, cu voce caldă- în loc de timbru senzual, cu cuvintele decente, așa, cam cu fusta până la genunchi și-și așteaptă cuviincioasă, rândul ei. N-am înțeles niciodată de ce, cu iubirea, trebuie să vină, neapărat și noaptea-ncinsă în așternut. Asta m-a dat întotdeauna înapoi de la a săvârși iubiri aproape coapte. Mi-e frică de lumina dimineții de după. Mi-e frică de privirea celuilalt, oricare-ar fi el, derbedeu, semizeu ori dumnezeu, în dimineața de după și atunci prefer să nu-i dau prilejul a se-arăta. Niciodată n-am făcut pace cu dimineața de după. Pentru mine dimineața de după are gust […]