7 februarie 2016

Semăn cu tine

Semăn cu tine. Pun cheile-ntr-un buzunar și le caut în celălalt. Cresc și gândesc în limitele a ceea ce am experimentat, învățat, aflat, trăit și uneori aș vrea să nu fi gândit atât, atât de des. Iubesc organic limba română, mai mult decât îmi iubesc pijamaua flaușată, inelele, mărul din lemn de tek încătușat în centuri cu ținte din cupru. Și, mai nou, sunt binecuvântată cu povești românești, povești de-ale voastre, diafane ca puful de păpădie. Scriu poveștile tale, le strecor printre ale altora iar tu știi asta. Când nu scriu, ascult poveștile tale și pe ale tale. Și pe ale tale. Povestea ta, a celei frumoase și cam triste, după un car de ani de învățătură, după o roabă de ani trăiți în Canada, ani în care ți-ai căutat drumul, legată la ochi, legată la suflet, cu mâinile mereu ocupate. Un dram de direcție și de deschidere, de ți-aș putea […]
3 martie 2016

O Poveste cu Gelu, Gina și Vasile

Gelu și Gina (numele sunt aleatoare-n.a.) sunt de-ai noștri. Le-am aflat povestea, zilele astea, spusă de chiar unul dintre ei. Și cum poveștile vin spre mine, de parcă le-aș face farmece, am deschis din nou fereastra și-am lăsat firul poveștii să se desfășoare, întru descoperire, întru cunoaștere, întru înțelegere mai bună a vieții. Aceasta este o poveste absolut reală. Sunt frumoși ca doi actori. Fiecare în parte și luați împreună, sunt atât de frumoși cum nu vă puteți închipui. Probabil că atunci, cu peste 20 de ani în urmă când s-au cunoscut, probabil că s-a oprit soarele în loc să-i privească și să se minuneze. N-ați văzut un cuplu atât de frumos, probabil, niciodată. Sunt în Canada de o căruță de ani, au copii măricei și, când să zică c-au scăpat de probleme și și-au ridicat copiii, a venit pacostea. Într-o lume tot mai relativă, cu valori tot mai alunecoase, […]
17 iunie 2016

Despre iubiri, murmurând Tatăl Nostru

Când chemi vindecarea către tine e ca şi cum ai aprinde câte o lumânare, în pronausul bisercii sufletului, şi la morţi dar şi la vii. Vindecarea, în sinea ei, te trece întâi prin moarte. Știi şi tu. Faci întâi cunoştinţă cu treptele coborânde, de un gri tot mai închis, către chin pentru ca, la un moment dat, când nu mai poate, sufletul tău să se revolte, să zică, gata, băi, gaata! şi să înceapă urcarea. Scriitoarea și buna mea prietenă din București, Corina Ozon rămâne un fenomen: a publicat patru cărți în doar doi ani și jumătate: trilogia Zilele/ Noptile Amanților și Amanții 3.0 pentru ca acum să schimbe gama cu totul. Până  când mă voi vindeca de tine (ultima carte a Corinei poate fi comandată aici: http://www.hergbenet.ro/carte/pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-corina-ozon iar e-book-ul, aici: http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-325481.html) este deja de pus în manual. E perfectă. (textele cu cursive, de mai jos, sunt scurte fragmente din cartea […]
11 iulie 2016

Cireșarii de diasporă- Evadarea

Mersul le redevine elastic.Calcă pe jar, ai spune. Gesturile le devin senzuale, multe dintre ele cheamă, amintesc, te fac să zâmbești, instinctiv. E o întoarcere la începuturi uitate din adolescență. Dezbracă cel puțin zece ani de pe umeri, coapsele ard, ochii ard, vorbele își coboară tonul și se-ndulcesc, până și felul cum dau cu mâna prin păr îi trădează că sunt sortiți atemporalului, cel puțin temporar. Arată bine, tot și tot mai bine. Cei fără de pereche din diaspora sunt cei singuri, viețuind într-o lume absolut fantastică a lor. Ca toți ceilalți, ei s-au născut singuri și au redevenit singuri, la un moment dat al vieții lor. Iar când redevin singuri, atunci începe să se vadă la ei, ceva, un ceva care îi deosebește de cei care erau până atunci. De ceilalți. Încet, încep să semene cu alții. Cu cei ca și ei. Cu ochii pe țintă, duc mâna la Coltul atârnat la […]