În poșeta, arar sofisticată, am întotdeauna rujul, cardurile, țigările și bricheta aia bună. Poșeta mea nu poartă niciun secret și, dacă ți se pare grea, e pentru că mai car în ea și niște gânduri care nu mai încap în cap. Inelele mele sunt cele mai rotunde, banale, inexpresive și demodate posibil, nu le schimb cu deceniile și le port fiindcă așa se cade. Niciodată nu vei ști când iubesc cu adevărat și când mă scald în vorbe de iubire, ca și cum le-aș trăi. Vorbelor le-am jurat taina și sufletu-mi, cu mult înainte de a te cunoaște pe tine. Ele, eventual, te vor tolera în preajma mea, pentru un timp limitat. Nu se vede pe fața mea când traversez bariera dintre prietenie și iubire, n-ai să mă crezi nici când o s-o recunosc, învinsă, zâmbind afirmativ, cu figura luminată palid de lumânările dormitorului încins. Am respectat toate regulile creșterii, […]