Cea Mai Frumoasă
13 noiembrie 2015
Corina Ozon- O radiografie socială dură ca o pană de internet, a societății românești (I)
15 noiembrie 2015
Show all

Celor Care Cred Că Știu

photo: martinfdc.wordpress.com

Celor îmbibați deja de aritmetica morții ce bântuie Europa, celor cărora Luna Neagră le-a prefăcut cărările în fum și sufletele-n scrum, celor acum cu inima mică-mică de emoții sau de frică, celor cărora le-a rămas un dram de speranță că vom răzbate și prin astea, celor care ascultă-n taină muzică și se feresc de oprobiul cernit al străzii, celor ce-ntreabă, celor ce se-ntreabă, celor ce așteaptă, celor ce-s așteptați, celor ce, prin fanta ușii văd lumina de dincolo și n-au curaj s-o privească-n ochi, celor care cred că știu și habar n-au, celor ce răspund întrebărilor altora, celor ce dau telefon, celor ce așteaptă telefon, celor ce citesc și celor ce citesc cărți, celor ce cresc și celor ce mor încet, așteptând consacrarea, celor ce au și celor ce dau, celor de ieri și celor de poimâine, le amintesc că e vineri.
Și-s doar câteva vineri seara pe an, din cei câțiva ani pe care-i trăiți, în fond.

Și pentru că, sub păturile de furtuni sociale, de potopuri de-ntrebări Incotro, de cutremure, acolo undeva dedesubt, făcut mic-mic, e sufletul, așa, un îndemn să nu uitați de el. Trăiți un pic, dacă se poate.

Un cântecel ca un colac de salvare, un cântecel în alb și negru:

 

 

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *