Detroit, într-o zi- o emisiune TV cu Grigore Cartianu
10 iulie 2016
Cireșarii de diasporă- Iubirea, în 2. Tainele, în 3 *
13 iulie 2016
Show all

Cireșarii de diasporă- Evadarea

Mersul le redevine elastic.Calcă pe jar, ai spune. Gesturile le devin senzuale, multe dintre ele cheamă, amintesc, te fac să zâmbești, instinctiv. E o întoarcere la începuturi uitate din adolescență. Dezbracă cel puțin zece ani de pe umeri, coapsele ard, ochii ard, vorbele își coboară tonul și se-ndulcesc, până și felul cum dau cu mâna prin păr îi trădează că sunt sortiți atemporalului, cel puțin temporar. Arată bine, tot și tot mai bine.

Cei fără de pereche din diaspora sunt cei singuri, viețuind într-o lume absolut fantastică a lor. Ca toți ceilalți, ei s-au născut singuri și au redevenit singuri, la un moment dat al vieții lor. Iar când redevin singuri, atunci începe să se vadă la ei, ceva, un ceva care îi deosebește de cei care erau până atunci. De ceilalți. Încet, încep să semene cu alții. Cu cei ca și ei.

Cu ochii pe țintă, duc mâna la Coltul atârnat la centură, îl ridică în dreptul ochilor, iau cătarea, își țin respirația o clipă, nu mai mult, după care apasă trăgaciul. În arșița nopților de vară, în malul de zăpadă nămețit la rigole, printre frunze ude, bătrâne de o vară ori în hățiș de crengi adolescente, așteptând zvâcul împerecherii vrăbiilor, cei fără de pereche, cu arma imaginară ațintită dinaintea ochilor și brațele adunate, în cumpănă, caută prada. Palmele transpiră.

A început vânătoarea celor fără de pereche. Ei se strecoară, cu pasul lor elastic, printre și prin pereții turnurilor din downtown, mintea lor face buclă de timp și de spațiu când adună-n mănunchi gândurile către cineva anume. Cei fără de pereche nu se sfiesc să se gândească intens și inimaginabil de senzual, acolo unde vor ei să se gândească. La lumina zilei, ei își strecoară priviri ori mesaje cifrate și merg mai departe, absorbiți de vânătoarea în sine.

Un vânător va recunoaște un alt vânător aciuiat prin codrii lui și va ști, fie să-și poarte drumul poveștii pe alte cărări, fie să se războiască pentru trofeu, cu toate cele nouă vieți din piept. Când prada intră-n tir, vânătorul nu se sfiește a apăsa trăgaciul.

Orgasmul însuși devine o glumă față de satisfacția adulmecării picurului de salivă a trofeului îngenuncheat. Vânâtorul nu are milă ori empatie. El are un scop.

Povestea-serial de mai jos nu are piloni morali clasici. Ea se sprijină pe bănuțul din coșul pieptului, cel pe care-l denumim prozaic, suflet. Bănuțul acela ne ghidează, mai bine ca școala, părinții, mintea ori inima.

Povestea de astăzi a celor fără de pereche vine de la un cititor-scriitor, pierdut în codrii unei veri încinse și transpirate, la vânătoare.  El nu are nici milă și nici empatie. El are un scop.

El vine dintr-o căsnicie și spune așa:

Multitudinea de cauze care duc la ruperea unei căsnicii nu poate fi cuprinsă în câteva pagini. Fiecare din noi am avea ceva de adăugat la acest subiect. Vedeţi voi, ne căsătorim de tineri,  avem multă speranţă în viitor, avem încredere în noi, avem curaj în ceea ce ne aduce ziua de mâine.

Nu avem parte de consiliere, părinţii au povestea, odiseea lor, a unor oameni de multe ori simpli, din altă generaţie. Ca atare, cine să-i asculte ce spun? Am făcut ce-am dorit, cum ne-a tăiat capul. Iar viaţa este frumoasă când apare iubirea. Este atât de ameţitor încât fluxul propriu îşi schimbă cursul. Pentru că fluxul este îndreptat către acel cineva. Ardem ca o văpaie, simţim că nu putem trăi fără, uneori ne-am da şi viaţă pentru fiinţă iubita. Nebunia aceasta minunată te cuprinde uneori la vârstă foarte fragedă.

Stefan Kuhn

Stefan Kuhn

Până să te dumireşti ce-i cu viaţă asta şi cum trebuie să-ţi faci un drum, o carieră, ceva, eşti deja căsătorit/ă şi chiar poate să apară primul copil.

Prima încercare

Apariţia unei crenguţe noi nu trece nicicum neobservată în natură. Darămite în sânul familiei. Realizăm, vag, cam ce consecinţe poate avea acest lucru pentru restul vieţii noastre. La douăzeci și ceva de ani, hormonii explodează şi  înving totdeauna. Nu te aşteaptă ca tu să-ţi pui asemenea întrebări şi să apuci să gândeşti ce trebuie făcut. Pur şi simplu se întâmplă. Şi te trezești mămică, ori tătic. Cuplul trăieşte intens. Iubita ta, care de obicei te mânca din priviri, este în transformare continuă. Asemenea mari transformări au loc şi  în “feelingul” unei femei. Copila, adolescentă, iubită. Acum, în devenire- mamă.

Despre băieţi ce să mai vorbim.  Transformarea lor de multe ori se face cu încetinitorul. La fel şi maturizarea. Dacă stai să te gândeşti, fiecare stadiu prin care trecem redescoperă o altă fiinţă. Nu ai cum să prevezi ce-ţi rezervă viitorul. În această beatitudine  familială, în care primul copil apare şi-i sperie pe toţi, că nici mama şi nici tata nu şi-au terminat încă pe deplin creșterea, pe neaşteptate, viaţa cuplului ia o altă dimensiune.

Stefan Kuhn

Stefan Kuhn

Femeia a devenit mamă şi spiritul ei matern îi spune că fiinţa aceea mică şi nevinovată, bucăţică ruptă din ea, are tot timpul nevoie de prezenţa şi îngrijirea ei. Femeile, foarte organizate şi cerebrale, ştiu să lase oricând  fluxul trăirilor bine distribuit. Se ia cu copilul și uită de el. El este acelaşi, acolo. O iubeşte la fel de mult şi cere şi el un gen de atenţie. Aici apare de obicei prima ruptură a unui cuplu. Femeia devine mamă şi uită să mai fie şi soţie. Iar el nu este încă pregătit să fie tată. Poate el nu-şi doreşte, pe moment copilul. Poate nu vrea să împartă iubirea pentru ea cu nimeni altcineva. Cuplurile cu puţini ani de căsnicie pot avea o astfel de ruptură. Aşa cum zicea bunica mea, “nici nu au apucat să se sature unul de celălalt”. În această situaţie, a fost de fapt ea, cea care şi-a dorit copilul, de multe ori considerând că astfel va culege “rodul” iubirii lor.

Greşeală de percepţie. Gravă. Pe el, pe el l-a întrebat cineva? Sau doar i s-a adus la cunoştinţă?! Aaa, uitasem, el încă nu gândește matur. Şi vreme mai trece, apare perioada de maturizare ca mamă, ea are treabă la greu, alăptează, învaţă copilul să meargă, se ocupă de vorbire, de educaţie.

Iar rolul lui în astfel de situaţie rămâne scăzut, dacă lui nu i se da atenţia necesară în continuare să participle ca tată, dar să fie văzut de fapt  şi ca iubit,  atunci chiar este o problemă.

Şi așa apare prima senzaţie de singurătate. Singurătatea celui aflat în cuplu. În cazul prezentat, apare singurătatea lui. Viaţă te prinde în vârtejul ei şi nu te lasă. Nu te lasă să fii prea fericit, nu te lasă să fii prea împlinit. Intri în nebunia de zi cu zi. Împărţi ziua în trei, vrei-nu-vrei: o parte serviciul, o parte somnul, restul cu familia. Și ce mai rămâne pentru tine, ce mai rămâne pentru voi, mă întreb.

Cotidianul vieţii aduce ca noutate numai momente de genul serbarea copilului, căderea unui dinţişor, dus copilul cu maşina la meditaţie, etc. Voi realizaţi? Unde sunt de fapt evenimentele legate strict de continuarea iubirii dintre un el şi o ea? Unde sunt serile romantice? Oamenii ăştia se dedică familiei şi cam atât. În ce s-a transformat iubirea lor? Că se regăsesc, doar în weekend, la ore târzii din noapte unul în braţele celuilalt, uneori. Și cu grijă să nu scârţâie patul şi cumva să audă copiii.

După câţiva ani, care, uimitor, pur şi simplu “zboară” în acest fel, de obicei unul din cei doi realizează că are nevoie de o evadare.

Și se gândește intens la evadare. Este el sau este ea.

**

Povestea va continua

Iar textul a fost corectat, grație unui cititor fidel și dedicat exprimării corecte în limba română. Mulțam mult pentru corectura textului 🙂

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *